Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, joi, ca liderul PNL Crin Antonescu a stiut despre semnarea Pactului de Coabitare dintre premier si presedinte, in 2012, si nu a aflat despre act la Cotroceni, povestind ca l-a vazut pe Antonescu in biroul de la Senat, cu documentul in fata.

"Domnul Antonescu a spus ca nu stia de ce merge la Cotroceni, ca nu stia ce contine Pactul de coabitare. Imi amintesc foarte bine acele zile, in momentul in care, cu o seara inainte de acel pact, domnul Ponta m-a sunat, ᅡNe vedem a doua zi la biroul domnului Antonescuᅡ, pentru ca avem o intalnire foarte importanta, sa discutam ceva foarte important. Castigasem alegerile si nu se formase inca Guvernul. Am mers a doua zi la birou la Senat, erau mai multi lideri acolo, era si domnul Stroe, era si domnul Dragnea. In momentul in care am intrat in birou, l-am vazut pe domnul Antonescu cu foile in fata, cu pixul in mana. Cand m-am apropiat de domnia sa, sigur, foaia a fost intoarsa. Mi-am dat seama ca este un document pe care nu trebuie sa il vad. Am stat cateva minute apoi am plecat, bunul simt mi-a spus ca trebuie sa plec de acolo", a spus Daniel Constantin la RTV.

El a mai aratat ca documentul pe care Crin Antonescu il avea pe birou era Pactul de coabitare dintre premier si presedinte.

"Era Pactul de coabitare, iar domnul Antonescu, cu pixul, scria pe Pactul de coabitare. Cu alte cuvinte, ce vreau sa spun: domnul Antonescu stia exact de ce se duce la Cotroceni, stia exact ce contine Pactul de coabitare. Ca nu l-a semnat, ca s-a opus acolo, e alta discutie, eu va spun ce stiu eu", a afimat Constantin.

Intrebat de unde stie ca acel document care se afla pe masa lui Crin Antonescu era Pactul de coabitare, Daniel Constantin a raspuns: "Domnul Ponta poate sa confirme acest lucru, pentru ca era in sala. Si era motivul pentru care eram si eu acolo, sa mergem impreuna, sa discutam despre noul Guvern la Cotroceni, asa cum ar fi fost normal".

El a continuat: "A fost chiar o explicatie penibila, chiar jenanta, la trei zile, cand s-a aflat public despre acest Pact, in care domnul Antonescu a incercat sa imi explice ca s-a intalnit undeva pe strada sau pe scari cu domnul Ponta, si nu a mai avut timp sa ma informeze si pe mine sa merg la Cotroceni. Probabil ca si-a dorit o relatie privilegiata, de atunci, domnul Antonescu, cu domnul Basescu".

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara, ca el nu are nevoie de un certificat de anti-basist si nu el este cel care, a doua zi dupa o victorie coplesitoare in alegeri, s-a dus sa incheie un pact cu Basescu, si nici nu s-a dus sa ii dea presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, "lista de comenzi ca la chelneri".

"Nu eu, a doua zi dupa o victorie coplesitoare, m-am dus sa inchei pact cu Traian Basescu. Nu eu, a doua zi dupa ce sapte milioane jumatate de romani au votat intr-un fel, m-am dus sa-mi dea Barroso lista de comenzi ca la chelneri. Nu eu am facut aceste lucruri, deci nu impotriva mea se poate indrepta suspiciunea ca mi-as bate joc de milioane de voturi ca sa-l pun pe Traian Basescu prim-ministru", a afirmat Antonescu la Romania TV.

In replica, premierul Ponta a afirmat ca presedintele PNL, Crin Antonescu, are acelasi limbaj ca si presedintele Traian Basescu de cand este prieten cu acesta.