Modificarea Constitutiei ramane o prioritate a USL, dar forma finala a proiectului va fi trimisa Comisiei de la Venetia in cursul anului 2014 si nu la sfarsitul acestei luni, cum se convenise initial, a declarat duminica, la Pitesti, presedintele PNL, Crin Antonescu, potrivit Agerpres.

"Probabil in cursul anului viitor, cand vom avea forma definitivata, vom avea si o consultare cu Comisia de la Venetia. Ramane o prioritate pentru USL. (...) Noi am vorbit despre modificarea Constitutiei in campania electorala si in prima zi in care am intrat in Parlament cu noua majoritate ne-am apucat de asta si am si facut-o", a afirmat Crin Antonescu.

El a precizat ca intarzierea finalizarii proiectului s-a datorat deciziei Curtii Constitutionale referitoare la aplicarea noii legi a referendumului doar dupa un an de la adoptare, iar reprezentantii Comisiei de la Venetia vor fi informati despre motivele amanarii.

"Am convenit, la data respectiva, ca undeva spre sfarsitul lui septembrie le vom trimite forma finala, poate chiar adoptata deja intr-una dintre Camere. Cand am facut aceasta intelegere, nu stiam ca va putea veni o decizie a Curtii Constitutionale care sa ne spuna ca legea referendumului este constitutionala, dar ca nu vor dansii sa o aplicam un an de zile. Si atunci sigur ca tot calendarul s-a schimbat, noi nu am mai abordat (...) noua forma de modificare a Constitutiei in Senat si, ca atare, nu avem o noua forma de trimis Comisiei de la Venetia", a explicat liderul liberalilor.

Crin Antonescu a participat duminica, la Pitesti, la Conferinta Teritoriala a PNL Arges, in cadrul careia au fost alese structurile de conducere ale organizatiei judetene.