Acum ca furtuna mediatica si politica starnita de asumarea legii educatiei s-a mai domolit, ma intreb ce urmari a lasat in constiinta cetateanului mediu, evident interesat si foarte competent cand este vorba despre scoala sau fotbal. Un sondaj de opinie ar arata, probabil, ca la nivel national aproximativ 70% din populatie a inteles urmatoarele: ca reforma in invatamantul romanesc, buna sau rea, a fost demarata; ca s-a terminat cu nepotismul din universitati iar programele si manualele din gimnaziu si liceu s-au simplificat, astfel incat mai toti elevii vor fi evaluati numai cu note maxime, ce le vor inlesni accesul la scoli exceptionale; ca profesorii si rectorii vor fi dati afara cum implinesc 65 de ani, iar parintii si primariile vor decide soarta scolilor si vor angaja numai cadre ce predau putin si dau note mari.
Ma tem ca, din pacate, exagerarile cu tenta umoristica de mai sus nu sunt tocmai departe de adevar. In loc sa discutam serios despre o reforma necesara si despre esenta legii educatiei, in special in cercul celor implicati in sistem, ne-am lasat redusi la tacere de scandalurile politicianiste cu nesat difuzate in media. Ma intreb de mai bine de un an, de cand urmaresc periodic stadiul proiectului legii si comentariile pro sau majoritar contra: este oare nevoie de acest tam-tam mediatic, de aceasta revarsare de pareri contradictorii si partinice construite pe amanunte nesemnificative si emise adesea de asa-zisi specialisti din media sau politicieni cu o istorie scolara exceland prin mediocritate? Din pacate, toate au eludat tocmai necesitatea legii si temeiurile ei corecte, transferand centrul de greutate catre disputa dintre suporterii traditiei si cei ai inovatiei.
Am aniversat zilele trecute 100 de ani de la moartea lui Spiru Haret, primul roman care a obtinut doctoratul in matematici la Sorbona si marele reformator al scolii romanesti la cumpana dintre secolele al nouasprezecelea si al douazecilea. Aceasta mi-a dat prilejul sa revad unele dintre aspectele activitatii sale si sa parcurg cateva texte bine documentate. Cand a fost ales pentru prima data ministru al educatiei, in 1897, a adus cu el, pus la punct, un pachet complet de legi necesare reformei scolii, cu expunerile de motive aferente, care cuprindea metodologii cu programe pentru toate tipurile de scoli, cu precadere pentru scolile primare de la sate. Aceasta dupa ce timp de 20 de ani cunoscuse in profunzime scoala romaneasca, cu lipsurile si necesitatile ei, si scrisese sute de pagini despre importanta unei adevarate reforme, inceputa de altfel de Cuza, dar ramasa fara consecinte majore. Ulterior, legea Haret a fost in mai multe randuri modificata si adaptata evolutiei Romaniei, dar chiar si reforma comunista de sorginte sovietica din 1948 i-a pastrat structura.
Sigur ca, data fiind complexitatea sistemului actual de invatamant, nu mai e posibil ca totul sa fie conceput si derulat de o singura persoana, oricat de eminenta; fiind vorba insa de o lege necesara si fundamentala si care beneficiaza deja de o structura bine articulata, putinele puncte de natura a starni controverse intre adeptii traditiei si cei ai reformelor vor putea fi corectate prin metodologii si prin competenta si experienta celor care le alcatuiesc. Ma refer aici inclusiv la elaborarea curriculumului si a manulalelor.
- In cele ce urmeaza voi incerca sa abordez doua aspecte, dupa parerea mea extrem de semnificative pentru viitorul societatii si, din pacate, doar in subsidiar atinse in Legea Educatiei. Cred ca metodologiile si normele de aplicare pot indrepta acest neajuns.
1. Este vorba in primul rand de reformarea actului de educatie in sensul adaptarii la schimbarile majore petrecute la nivelul constructiei mentale, manifestate la noile generatii inca din primii ani de viata;
2. In al doilea rand este vorba despre modul in care promovam si sustinem excelenta, adica pe elevii si studentii supradotati.
Reformarea actului de educatie
Ca pedagog cu o experienta de peste 35 de ani in toate formele de invatamant, precum si in sfera familiala, cu mai proaspete atributii de bunic implicat in progresul scolar al nepotilor, avand in plus avantajul unei pregatiri exclusiv dedicate gandirii corecte, constat o extrem de manifesta “tranzitie de faza”, cum spun fizicienii, sau “mutatie majora”, in limbajul biologilor, in ceea ce priveste modul de formare a judecatilor si a rationamentului copilului de azi, implicit al viitorului adolescent. Sa explic pe scurt: cantitatea imensa de informatie ce ii este oferita copilului inca din primii ani de viata, accesul sau la mijloace de comunicare ultramoderne si la informatii de tot felul servite de mass-media, de cele mai multe ori fara exercitiul constructiei logice, fac ca sirul logic format din ipoteza, dezvoltare pe baza de seturi de reguli simple (subrutine) si concluzie sa nu mai faca parte din mecanismul insusit prin exercitiu de creier. Un exemplu semnificativ pentru noi, dascalii matematicieni, este acela ca elevii si chiar adultii instruiti sunt din ce in ce mai putin convinsi de importanta demonstratiei, nerealizand utilitatea ei ca demers logic in situatii din afara sferei matematice, de pilda in rationamentele moderatorilor tv sau cele aruncate in disputele politice. Elevii si studentii din toate colturile lumii se intreaba: de ce mai facem matematica daca printr-o simpla apasare de taste capatam un raspuns rapid si corect la orice problema de sorginte matematica?
Nu sunt adeptul teoriei ca nivelul de gandire sau de implicare in activitati de asimilare al generatiei actuale este mai scazut. Dimpotriva. Cred insa ca noi, dascalii, pedagogii si toti factorii implicati in educatie, nu suntem convinsi pe deplin de necesitatea de a ne adapta noului mod de gandire si de a oferi solutii pentru corectarea unor deficiente ce cad strict in sarcina scolii si, implicit, a curriculumului scolar.
Altfel, societatea va suferi destul de curand mari traume la nivelul vietii intelectuale si al progresului tehnic si stiintific. in afara unor discutii incremenite in formalism pedagogic si statistici nerealiste, nu am cunostinte despre abordari stiintifice ale problemei. Unde ne sunt psihologii si pedagogii constienti de importanta unui studiu si a unor masuri pentru adaptarea scolii la aceasta evolutie obiectiva? Cele cateva demersuri ale ICE, inclusiv pentru disciplina matematica, nu evidentiaza necesitatea de schimbare a opticii, dimpotriva, confunda competentele implicate de educatia matematica cu capacitatea rezolvarii de exercitii si probleme.
Promovarea excelentei
Intrucat al doilea subiect pe care mi l-am propus este excelenta, formulez o intrebare ce stabileste o legatura naturala cu cel tocmai discutat: cum vom putea atrage spre un invatamant personalizat si extracuricular pe cei cu posibilitati intelectuale mult peste medie in evolutia scolara, in conditiile in care pe parcursul educatiei primare si gimnaziale inteligenta ramane nefructificata sau chiar risca sa se piarda in abordari bazate pe judecati infailibile, pe adevaruri gata demonstrate, lipsite de provocarile experimentarii, de tentatia solutiilor originale, de fascinatia interdisciplinaritatii?
Raspunsul la aceasta dureroasa intrebare vine din cea mai buna traditie a scolii romanesti, prin care aceasta a reusit, intr-o perioada mai scurta de un secol, sa se desprinda din semiobscurantismul balcanic spre realizari culturale si stiintifice pe masura celor mai avansate tari. Acest raspuns este: descoperirea si cultivarea varfurilor, adica a excelentei.
Iata de ce sustin cu convingere maxima, si ma consider aici si purtatorul de mesaj al celei mai puternice asociatii profesionale a pedagogilor, cea a profesorilor matematicieni, ca la nivelul fiecarui judet trebuie sa existe cate o clasa de excelenta in scoli cu traditie, cu educatori ei insisi de exceptie.
Aceste clase vor furniza, asa cum s-a mai intamplat in anii 60-70 (cu rezultate exceptionale) minimul necesar de varfuri ale clasei intelectuale romanesti. Legea educatiei are supape pentru aceasta si metodologiile trebuie sa o aiba in vedere. Sunt de asemenea adeptul continuarii acestor structuri si pentru invatamantul superior, dupa modelul Scolii Normale Superioare de la Bucuresti, acum doar partial acreditata, dar deja cu rezultate importante.
Dupa parerea multor oameni ai scolii, tristul experiment Bologna a facut un mare deserviciu invatamantului superior si a provocat mari traume societatii prin reducerea procentului de excelenta din universitati. Usurinta cu care se acorda titluri care trebui sa fie sinonime cu excelenta, cum sunt cele de master si doctorat, nu a facut decat sa dilueze in societate respectul pentru o pregatire de varf, uneori doar pentru interesele meschine ale catorva universitari sau politicieni.
Raportul unui consilier pe teme de educatie al administratiei americane de acum doua decenii arata ca, pentru programul stiintific si tehnologic al SUA, procentul de personalitati exceptional pregatite si dotate intelectual pentru stiinta trebuie sa fie undeva pe la 1/5.000 din populatie. Acelasi raport adauga ca aceasta trebuie sa fie dublata de o clasa de mijloc corect educata si de o larga categorie careia pregatirea de baza sa-i dea posibilitatea reconversiei rapide pe piata muncii.
***
Nu pot sa inchei, in contextul celor de mai sus, fara a ma face din nou purtatorul de cuvant al profesorilor de matematica si, cu siguranta, al majoritatii dascalilor de alte specialitati, afirmand ca o alta mare suferinta a scolii de azi o reprezinta ponderea exagerata a notelor obtinute in ciclul gimnazial in evaluarea finala a absolventilor acestui ciclu de invatamant.
Aceasta concura la randul sau la inlocuirea gandirii corect structurate cu o invatare schematica, la care se adauga o evaluare de tipul Chicos Rostogan, o comedie trista in care profesorii lucreaza sub presiunea parintilor si uneori a comunitatii locale. Cat despre beneficiarii acestei educatii, gasim printre ei prea multi semialfabetizati jucand rolul de elevi eminenti. Indemnul pe care as vrea sa-l exprim in final atat catre colegii mei de la catedre, cat si catre elevi, este de a refuza aceste roluri ingrate in care sunt distribuiti si de a reda astfel valoare, demnitate si noblete actului de educatie.
Prof. Radu Gologan, Coordonatorul lotului olimpic de matematica
0
2
