Intai au fost profesorii, apoi functionarii publici, magistratii, doctorii si cercetatorii. Acestea sunt grupurile sociale care, rand pe rand, au fost considerate vinovate de relele din tara asta. Profesorii au fost considerati niste incompetenti care cer bani degeaba, la fel si cercetatorii si functionarii publici. Medicii sunt criminali si spagari, iar magistratii - o plaga care nu lasa dreptatea sa apara in aceasta tara.

Toate aceste infierari au fost facute cu ajutorul mass-mediei, aia plina de moguli. Si toate aceste grupuri au fost pedepsite prin asmutirea populatiei impotriva lor, ca la doctori sau judecatori, sau prin taierea fondurilor, ca in cazul celorlalti. Toata aceasta miscare a fost facuta in mai putin de 3 luni.

De ce sunt toti astia vinovati? Comentatorii o sa spuna, nu ma indoiesc, ca din cauza lor e totul distrus in Romania si de aia nu merge Romania bine si ca o merita, ba chiar ca nu ne trebuie si cui nu-i convine sa se care din tara si sa nu mai critice situatia.

Revenind la intrebare, de ce sunt vinovati? Toate cele 5 grupuri au in comun doua lucruri.

Primul, toate aceste sisteme sunt sub obladuirea Statului, au fost direct conduse, directionate, managerizate de catre Stat. Clasa politica este in totalitate responsabila de "dezastrul" din aceste domenii, dupa 20 de ani Statul "descopera" ca a produs dezastru peste tot. Si se hotaraste ca nu se mai poate si trebuie reformate toate aceste sisteme. Asta e versiunea oficiala. Ma intreb eu retoric, cum clasa politica nereformata reformeaza ce nu a fost in stare sa reformeze 20 de ani? Este hotararea unui alcoolic de a se lasa de baut, de maine. E o falsa explicatie.

Numarul doi, toate aceste grupuri sunt vocale, greu de manevrat, indobitocirea prin mass-media nu tine totdeauna la acestia. OTV-ismul promovat de toata presa, in special de televiziuni, nu influenteaza decat in mica masura modul de gandire al acestora. Nu sunt aplaudaci si atunci trebuie supusi prin foame sau frica. Si, in general, acestia sunt in opozitie fata de putere, indiferent care este ea. Ma refer la majoritate nu la capetele domeniilor care sunt in stransa legatura cu Puterea, de orice culoare. Uscaturi exista peste tot.

Puterea actuala nu are o opozitie politica articulata. PNL-ul este ingropat de greselile si afacerile dubioase din timpul Guvernului Tariceanu. Plus luptele interne. UDMR trece in tabara care trebuie oricand.

Cine ramane in opozitie? Chiar cei din grupurile despre care vorbim. Care cunosc sistemul din interior. Stiu cum sefii domeniilor spoliaza Statul in favoarea firmelor private, alese pe criterii dubioase, si evident in stransa legatura cu clasa politica. Iar martorii trebuie sa taca. Furatul se face in liniste. Din banii de investitii. Prin licitatii trucate. Toti banii taiati, de peste tot, Armata si Agricultura ca bonus, se duc in investitii. Urmatorul pas logic e al vostru. Sunt doua partide mari la putere.

Rariti cainii sau mariti ciolanul.

Citeste si comenteaza pe Romania obiectiva.