Tin la Universitatea Maryland un seminar despre “Dictatori, dictaturi si film”. Azi am prezentat studentilor mei documentarul “The Great Farewell” despre funeraliile genialissimului generalissim. Incepe cu faimosul crainic de la Radio Moscova, Iuri Levitan, anuntând solemn incetarea din viată a parintelui popoarelor, a corifeului stiintei, continuatorul “măretei opere a lui Lenin”, strategul neintrecut, prietenul copiilor etc Apar imagini cu femei plângând, cozi nesfarsite, trei zile si trei nopti, un fluviu uman in fata Casei Sindicatelor din Moscova, avalanse de coroane de flori. Isterie generală, angoasă, sentiment de sfârșit al lumii. Coregrafia este perfectă. Va fi respectată, reluată si potentată in spectacolele funerare ce vor urma: Klement Gottwald, Boleslaw Bierut, Wilhelm Pieck, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iosip Broz Tito, Mao Zedong, Leonid Ilici Brejnev, Iuri Vladimirovici Andropov, Konstantin Ustinovici Cernenko.
Apar delegatiile din tarile sovietizate conduse de micii Stalini locali, de la Klement Gottwald si Matyas Rakosi la Walter Ulbricht si Boleslaw Bierut. Sunt acolo, desigur, Palmiro Togliatti, Jacques Duclos si Dolores Ibarruri. Ba chiar si presedintele Urho Kekkonen al Finlandei “finlandizate”. Il vedem pe Zhou Enlai inclinandu-se pana la pamant langa sicriul monstrului. Maresali, scriitori, balerine, pionieri, aviatori, pompieri, colhoznice, arhitecti, academicieni, artisti si preoti.
Delegatia PMR/RPR: pasesc primii Gheorghe Gheorghiu-Dej si Iosif Chișinevschi, urmati de Mihail Sadoveanu si Petru Groza, la randul lor urmati de Miron Constantinescu si Gheorghe Apostol. Ultimul, in uniforma de general, foarte tanar, Nicolae Ceaușescu. Avea 35 de ani. Mă intreb daca apărea in componenta oficială a delegatiei. Am indoieli. Poate că atunci s-a gandit prima oară la cum ar putea organiza el, peste ani, funeraliile lui Dej. Avea să o facă in urmă cu cinci decenii…
Frapante sunt nările enorme ale lui Koba. Imense precum niste cratere. Parcă si mort fiind, continuă să-si adulmece inamicii, reali si imaginari. Fostul comandant din “Colonia penitenciară” de Kafka. “Motanul negru” (Ciornii kot) al lui Bulat Okudjava, cel care face atat de “neveselă casa in care traim” (“potomu tak nevesiolii dom v kotorom mi jiviom”). URSS ca locuintă comunală, cum a spus istoricul de la Berkeley, Iuri Slezkine. “Plăiesul de la Kremlin” despre care a scris Osip Mandelstam cea mai importantă poezie politica a secolului trecut si pentru care a plătit cu viata. Muzică funebră, Wagner, Chopin, Ceaikovski (Simfonia Patetica), Simfonia a Saptea de Beethoven. Mitingul de doliu deschis de Nikita Sergheievici Hrusciov, primul secretar al organizatiei de partid din Moscova, speech-urile lui Gheorghi Maximilianovici Malenkov, Lavrenti Pavlovici Beria, Viaceslav Mihailovici Molotov. Toti au mâinile pline de sange.
Doar Molotov pare trist. Poate că si este.”Obez, limbut si titanozaur” (Petre Pandrea despre Goering), Beria perorează indiferent si mecanic, fără urmă de intonatie, despre invătătura nepieritoare a lui Lenin si Stalin. Malenkov pare o marionetă, de fapt chiar este una. Gangsterii se luptă pentru impărtirea mostenirii. Va urma imbălsămarea, parte a ceea ce religia politică bolsevică numeste “eternizarea memoriei” liderului decedat. Beria va fi “demascat” ca agent, trădător si spion peste doar cateva luni. Va fi impuscat, vorba procurorului suprem al stalinismului dezlăntuit, “ca un caine turbat”. Andrei Ianuarievici Visinski, pro-consulul trimis in România in 1945, ambasador la ONU, moare si el in 1954, scapând de anchetele ce-ar fi urmat inevitabil. Jucase un rol decisiv in Marea Teroare. Răfuieli, vendete, crime. Istoria comunismului in secolul XX.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
