1. Despre mărturisirea dnei Bârsan
E deja obișnuit ca acuzații din dosare de profil înalt, și în consecință foarte mediatizate, să se plângă de acest lucru. Să critice ”justiția televizată”, ”judecata în piața publică”. În realitate, însă, protagoniștii acestor dosare nu sunt deranjați de situația asta în sine. Problema lor nu este că există în spațiul public o justiție informală, ci că în felul ei aceasta se dovedește cu mult mai redutabilă decât cea din instanțe. Publicul nu poate să dea sentințe penale, desigur, dar e perfect dornic și capabil să dea prompt un verdict. În schimb, deși are puterea – și datoria(!) – să dea inclusiv sentințe, sistemul instituțional de justiție penală amână deciziile finale cu anii, adesea până la prescripție. Iar dacă judecata în piața publică poate foarte adesea să greșească, măcar o face din neștiință de fapte sau de legi. În schimb, chiar dacă sistemul face mai puține greșeli, ceea ce e discutabil, cu siguranță că nu le face din neștiință, ci din rea-credință (luați ca exemplu cazurile Romsilva sau Brădișteanu). De aici aversiunea inculpaților față de ”circul mediatic” : tocmai pentru că nu e circ – în sensul peiorativ al termenului – ci, din contră, pentru ei chiar justiția penală e adesea o glumă inofensivă și ridicolă prin comparație cu cea din spațiul public.
Ultimul exemplu vine în cazul Bârsan. Și dna judecător a acuzat mediatizarea cazului, mediatizare la care a luat apoi parte. Ar fi putut alege o cale privată sau instituțională pentru a protesta față de decizia CSM; ce alt motiv decât mediatizarea a avut trimiterea unei scrisori deschise? Dna Bârsan a încercat să aducă un argument în favoarea ei, în procesul mediatic. Însă dna judecător a judecat greșit, scrisoarea nu aduce niciun argument în plus, ci doar îi dărâmă unul dintre cele mai puternice pe care le avea. Face asta atât de categoric încât are aproape valoarea unei mărturisiri. Dna Bârsan avea de partea ei neîncrederea pe care cineva ar putea-o avea față de scenariul procurorilor : cum ar putea o persoana cu statutul și venitul ei să facă ceva compromițător din punct de vedere etic și penal, doar pentru niște favoruri relativ neglijabile? Pare, în mod natural, de necrezut. Or, scrisoarea deschisă tocmai a arătat, clar și fără echivoc, cum anume : dna Bârsan nu vede nimic compromițător în faptele ei, nici măcar la nivel etic, de vreme ce le reproșează public unor membri CSM că nu au făcut un lucru absolut identic! Nu există niciun argument legal, de fapt nicio referire la lege în scrisoarea respectivă. În schimb, dna Bârsan reproșează apăsat și public(!) unor magistrați din CSM că au decis împotriva ei deși se bucuraseră de atenția familiei sale. Mai e atât de greu de crezut că a dat decizii în favoarea clienților avocatei Silinescu în funcție nu de lege ci de atenția (și atențiile) de care s-a bucurat din partea acesteia? Din contră, devine chiar plauzibil.
2. Despre imunitatea formală și lipsa imunității mediatice a dlui Bârsan
Scriam două lucruri în articolul trecut, mă bucur să văd că se confirmă. Prima afirmație e că nimeni nu poate să spună categoric dacă percheziția dnei Bârsan era interzisă sau nu de imunitatea extinsă a soțului, oferită de statutul de judecător CEDO. Constat acum o nesiguranță din partea celei mai avizate persoane să se pronunțe: președintele CEDO, dl Costa. Nu e doar faptul că, în comunicatul său, dl Costa spune :”Curtea este ingrijorata ca, prin perchezitionarea domiciliului judecatorului roman, ca parte a unei investigatii ce vizeaza suspiciuni referitoare la sotia sa, reglementarile privind imunitatea s-ar putea sa nu fi fost respectate” (sublinierea îmi aparține) Ce e și mai interesant din acest punct de vedere e ce urmează. Dacă într-adevăr reglementările au fost încălcate, Curtea ar trebui să ceară statului nostru repararea încălcării și respectarea pe viitor a imunității extinse a dlui Bârsan. În loc de asta, Curtea solicită guvernului nostru să arate dacă are temeiuri pentru ridicarea imunității! Aș face aici câteva observații, cu statut de pură speculație: episodul e foarte spinos și neplăcut pentru judecătorii CEDO (ca paranteză, acest comunicat al dlui Costa a fost forțat de reacția DNA, inițial președintele Curții a încercat să comunice poziția sa pe canale diplomatice și nepublice), și îl preferă rezolvat în următorul fel: statul român prezintă dovezi că imunitatea dlui Bârsan stă în calea unei anchete penale, după care imunitatea e ridicată. Curtea va lăsa în sarcina instanțelor naționale să decidă dacă percheziția a fost sau nu legală. Și cu asta problema lor e rezolvată. Rezolvarea asta nu e foarte agreeată de DNA, pentru că riscă să le slăbească poziția conform căreia percheziția nu era în niciun fel împiedicată de imunitate, deci ridicarea ei, la acest moment, ar fi inutilă. Astea sunt speculațiile mele. Ceea ce pot spune cu mult mai multă siguranță este că, altfel decât în cazul foarte puțin plauzibil în care CEDO va decide că ancheta și procesul penal al dnei Bârsan nu are cum să se împiedice de imunitatea colegului lor, aceasta va fi ridicată.
Oricum, dl Bârsan nu are niciun fel de imunitate față de articolele din presa europeană. Scriam în articolul trecut că episodul va provoca articole în care judecătorul român va fi arătat cu degetul pentru că se folosește de poziția sa pentru a bloca o anchetă de corupție. Deja un articol a apărut, în Daily Mail, exact pe aceste coordonate. Sigur, apariția singulară a acestui articol e probabil justificată de orientarea anti-europeană a ziarului britanic, până una alta lucrurile sunt în stadiu incipient. În clipa în care se va trece de comunicate furișate prin grefa CEDO și plenul Curții va fi chemat să se pronunțe, astfel de articole vor apărea și în restul ziarelor europene. Și, dincolo de ton și formă, nu văd cum ar putea arăta altfel pe fond: judecător român la o Curte Europeană își folosește statutul ca să își protejeze soția de o anchetă penală.
3. Despre avizul CSM
Haide să presupunem că speculația mea e greșită și că CEDO va decide explicit că imunitatea dlui Bârsan a fost încălcată de percheziția respectivă. Cum ar trebui să procedeze actorii instituționali din România în cazul, foarte nefericit, în care vor fi confruntați cu o problemă identică? E limpede că judecătorul care a aprobat percheziția va trebui să o interzică până când CEDO se pronunță asupra imunității. Teoretic nu e obligat să facă asta, dar tratatele internaționale ratificate sunt parte a dreptului intern, și ar trebui să aibă argumente foarte solide cu care să contrazică interpretarea judecătorilor europeni. În ce privește procurorul, în măsura în care ar fi evident că ancheta se lovește de imunitate ar trebui să solicite, prin Ministerul de Justiție, ridicarea acesteia înainte de orice. Până aici lucrurile par destul de naturale, e clar că situația e schimbată…
Citeste tot articolul si comenteaza pe contributors.ro
