Rusia are incredere in moneda euro iar criza din zona euro este una temporara, declara premierul Vladimir Putin, intr-un interviu pentru AFP. Mai mult, Putin lauda Europa pentru modul corect in care a actionat in rezolvarea problemelor economice.

Uniunea Europeana este, de departe, cel mai mare partener comercial al Rusiei si Moscova priveste cu precautie problemele financiare care au lovit zona euro, dupa ce criza datoriilor din Grecia a devenit evidenta.

Si Rusia a fost grav afectata de incetinirea cresterii economice la nivel mondial, inregistrand anul trecut o contractie economica de 7,9%. Totusi a reusit sa evite un al doilea val al crizei, precum cel care a lovit Grecia.

Premierul rus si-a aratat convingerea ca problemele economice din zona euro nu vor fi de lunga durata.

"In opinia mea, nu exista conditii obiective pentru caderea euro", a spus Putin. "Da, exista unele dificultati, dar sunt sigur ca acestea sunt doar temporare..", a adaugat premierul rus.

La inceputul lunii, directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, declara ca zona euro nu risca sa se prabuseasca, dar exista posibilitatea ca piata monetara comuna sa nu mai functioneze corect.