Studenți de la o universitate palestiniană din Cisiordania ocupată au alungat marți un grup de diplomați din țările Uniunii Europene (UE) dintr-un muzeu din apropiere, denunțând poziția acestora față de războiul care face ravagii în Fâșia Gaza din 7 octombrie, potrivit AFP.

Proteste ale studentilor in CisiordaniaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Delegația UE în teritoriile palestiniene a regretat faptul că o reuniune a diplomaților europeni a fost „perturbată în mod agresiv de un grup de studenți”.

Videoclipuri difuzate pe rețelele de socializare îl arată pe consulul general al Italiei, Domenico Bellato, părăsind în grabă Muzeul palestinian din Birzeit, la aproximativ zece kilometri de Ramallah, îmbrâncit de manifestanți.

„Mișcarea studențească a refuzat să le permită acestor vizitatori să vină la muzeu din cauza poziției lor privind genocidul din Gaza. De aceea le-am cerut să plece”, a declarat pentru AFP Omar Kayed, reprezentant al studenților.

Potrivit unei persoane prezente, mulțimea căuta un diplomat din Germania, țară criticată pentru livrările sale de arme către Israel, scandând „Germania, Germania”. O altă înregistrare video a arătat un vehicul blocat în mulțimea de manifestanți, unii bătând în geamuri și aruncând cu obiecte în direcția acestuia.

„Azi a avut loc un seminar UE la muzeu. La ora prânzului, a avut loc o manifestație afară”, iar diplomații prezenți, „inclusiv cel german, au decis să părăsească incinta”, a declarat pentru AFP Christian Kussler, purtător de cuvânt al reprezentanței germane în teritoriile palestiniene.

Reprezentantul german în teritoriile palestiniene, Oliver Owzca, a scris pe X că regretă faptul că întâlnirea a fost „întreruptă în mod nejustificat de manifestanți”, adăugând că rămâne „angajat să lucreze cu partenerii (săi) palestinieni”.

Adiacent Universității Birzeit, Muzeul Palestinian, dedicat istoriei și culturii palestiniene, a precizat într-un comunicat că nu a cunoscut în prealabil identitatea participanților la reuniune. „Dacă am fi fost la curent cu prezența unor țări care nu ne sprijină, am fi refuzat să închiriem sala”.

El a precizat că a închiriat sala ambasadei Belgiei, o țară care, potrivit acestuia, a susținut „cauza palestiniană încă de la începutul agresiunii împotriva poporului nostru din Gaza”.