Ministrii israelieni se vor intalni duminica pentru a aproba eliberarea unui al doilea grup de prizonieri palestinieni, ca parte a negocierilor de pace, anunta AFP.

Cotidianul Maariv sustine ca 26 de prizonieri vor fi eliberati marti, acelasi numar ca si in primul grup eliberat in luna august.

Cu doua zile inainte de reluarea negocierior de pace israeliano-palestiniene, premierul Benjamin Netanyahu a anuntat ca a acceptat eliberarea a 104 detinuti, in mai multe etape.

Potrivit postului public de radio din Israel, anuntul de eliberare a prizonierilor va fi insotit si de un nou plan de construire a locuintelor pentru colonistii din Cisiordania.