Autoritatile rusesti vor controla productia de alcool din spatiu, cu ajutorul fotografiilor infrarosu, pentru a identifica potentialii producatori ilegali de vodca si pe cei care depasesc volumele maxime autorizate, scrie miercuri cotidianul Izvestia, citat de AFP.

Anul trecut, numarul de societati autorizate sa produca alcool in Rusia a fost redus cu jumatate, dar multe dintre ele si-au continuat activitatea fara licenta.

Observari efectuate cu ajutorul satelitilor au permis deja serviciului federal de reglementare a pietei alcoolului sa identifice contravenienti, precizeaza cotidianul rusesc.

Expertul Boris Dvorkin subliniaza insa costul ridicat al acestui tip de supraveghere, pretul fiecarei poze satelitare de inalta rezolutie fiind estimat la circa 500 de dolari.

Juristii interogati de Izvestia se indoiesc insa de legalitatea unor astfel de actiuni, in conditiile in care, sustin ei, controlul productiei de alcool trebuie sa se faca potrivit unor proceduri bine specificate.

Autoritatile rusesti au cerut in mai multe randuri intensificarea luptei impotriva alcoolismului, afirmand ca rusii beau astazi mai mult decat in anii 1990, dupa caderea URSS.

Abuzul de bauturi alcoolice ucide o jumatate de milion de oameni in fiecare an in Rusia, tara cu o populatie de 141,2 milioane de oameni, si afecteaza dur speranta de viata a barbatilor, inferioara celor din tari sarace precum Banglades sau Honduras, potrivit cifrelor oficiale.