Presedintele Columbiei a declarat intr-un discurs sustinut recent ca gherila anti-guvernamentala FARC are atat de multa nevoie de bani incat membrii sai au inceput sa vanda vite, relateaza CNN.

Fortele Armate Revolutionare din Columbia "construiesc o strategie pentru a contracara problema lipsei de finantare...ca urmare a loviturilor cu care s-au confruntat sursele lor financiare, in special traficul de droguri", a declarat presedintele Juan Manuel Santos. "Unul dintre ordinele primite este de "a vinde vite pentru a obtine mai multe resurse financiare"', a precizat presedintele columbian.

Insa expertii care studiaza gruparea FARC, gherila care incearca de decenii sa rastoarne guvernul columbian, avertizeaza ca este vorba de mai mult decat o vanzare disperata de animale. Desi Juan Manuel Santos a sugerat ca masurile luate impotriva traficului de droguri au afectat profiturile FARC, este posibil ca gherila sa vanda vite pentru spalarea banilor obtinuti din vanzarea de droguri, potrivit unui expert.

"Este o miscare clasica a lumii interlope. Daca detii 40.000 de bovine, iei profiturile din vanzarea catorva vite si faci orice doresti cu ele", a declarat Steven Dudley, director al Insight.

FARC a pus la cale atacuri cu bomba, asasinate, deturnari si rapiri impotriva mai multor tinte din Columbia si a obtinut profituri de sute de milioane de dolari din traficul de droguri. Grupul paramilitar FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia, n.r.) a fost fondat in anul 1964 ca o gherila marxist-leninista care doreste sa instaureze regimul comunist in Columbia. Numarul membrilor organizatiei nu este cunoscut cu exactiatate, dar estimarile specialistilor indica o cifra intre 10.000 si 20.000 de oameni.