Mii de functionari publici spanioli au manifestat impotriva masurilor de austeritate

de Cristina Brucker HotNews.ro
Miercuri, 18 ianuarie 2012, 22:14 Actualitate | Internaţional

​Mii de functionari publici ai guvernului catalan, politisti, pompieri, gardieni, personalul din domeniul sanatatii si al invatamantului au manifestat, miercuri, la Barcelona, impotriva noilor masuri de austeritate aflate in dezbatere in Parlament, informeaza AFP.

"Spuneti nu taierilor bugetare. Sa salvam serviciile publice", scria pe una din pancartele purtate de coloana cu manifestanti, care a marsaluit prin centrul capitalei catalane, inainte de a merge in fata Parlamentului regional, unde deputatii s-au reunit pentru dezbaterea bugetului pe 2012.

Peste 10.000 de functionari publici au participat la demonstratii, potrivit guvernului regional, si 30.000 de parsoane, potrivit sindicatelor.

Pompierii, care au purtat uniforma si casti, au aruncat cu spuma carbonica pe strazi si au distribuit pliante in care isi strigau nemultumirile: "Ajunge cu taierile, nu va mai atingeti de drepturile noastre".

Inca din 2011, guvernul catalan condus de coalitia nationalista, a decis sa reduca bugetul cu un miliard de euro, adica 10% din buget, ceea ce a afectat serios sectorul sanitar din Spania.

Guvernul regional, condus de Artur Mas, a anuntat in luna noiembrie un nou plan de austeritate pentru 2012. Noul plan prevede reduceri salariale pentru functionarii publici, o crestere a taxelor la combustibili, inscrierea la facultate, apa si transporturi, obiectivul fiind de a economisi 625 milioane de euro.


Citeste mai multe despre   



  
945 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version