Amor balcanic calator la Divan Film Festival 2017

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 21 iulie 2017, 10:01

Divan Film Festival
Foto: Afis
Într-un spațiu cu o istorie tulbure precum cea a Balcanilor, unde în loc de “casă, dulce casă” zici „butoi cu pulbere”, totul se schimbă, chiar și iubirea. De care te bucuri unde, când și cum poți, chiar și pe drum. Pătimașe și variate, poveștile de amor balcanic au prins viață în filme care te însoțesc asemeni celor mai dulci amintiri ale iubirilor de-o vară.

Cele mai interesante se-adună în perioada 18 – 26 august în Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj, la cea de-a opta ediție a Divan Film Festival, filme, muzică și artă culinară balcanice, ingrediente necesare unei experiențe festivaliere în sudul României sau pe marginea Dunării. În programul aceste ediții se regăsesc 18 filme de lungmetraj, din care 17 vor fi proiectate în premieră națională.

Filmul care va deschide ediția dedicată amorului balcanic este “Bourek” (Grecia/Cipru/SUA, 2016), o comedie dulce-amăruie în care protagoniștii călătoresc, mănâncă și se iubesc în insula ficțională Chronos, semn că dragostea balcanică e cu dor de ducă și rezistă probei timpului.

În lungmetrajul regizorului Vladan Nikolic, bourek-ul e o specialitate culinară a cărei apartenență e disputată aprig de greci, turci, albanezi sau bulgari și, totodată, pretext pentru discuții care continuă până târziu în noapte, unind sau dezbinând cupluri, creând noi povești de dragoste sau punându-le capăt. Eleni (Katerina Misichroni) gătește pentru toți oaspeții ei, dar mai ales pentru Frank (Jason Grechanik), astfel încât în această coproducție Grecia – Cipru - SUA, dragostea, fie ea și culinară, plutește în aer.



Aer de vacanță cu parfum de amor balcanic vine și dinspre “A Brief Excursion” / “Kratki izlet” (r. Igor Bezinovic, Croația, 2017) și “Wind” / “Vetar” (r. Tamara Drakulic, Serbia, 2016), care vor fi proiectate în premieră națională în Port Cultural Cetate în cea de-a doua săptămână de Divan Film Festival. În primul caz, iubirea (pierdută) e o preocupare constantă a protagonistului Stola, în cel de-al doilea, pentru eroina adolescenta Mina e o speranţă firavă.

Iubirea călătoare se vede în  “Light Thereafter” (r. Konstantin Bojanov, Bulgaria/ Belgia, 2017), un drum pe care protagonistul îl parcurge în sens invers, pentru ca la final, să se regăsească pe sine, în vreme ce în “Exotica, Erotica, Etc.” (r. Evangelia Kranioti, Franța/ Grecia 2015), dragostea se simte pe drum ca acasă. Viaţa marinarilor se scrie port cu port şi aromă cu aromă. În urma lor rămân prostituatele care încă mai speră. Însă, cea mai frumoasă poveste e cea a mării, istorisită și trăită de cei care pleacă şi  cele care rămân.

La Divan Film Festival 2017, drumul poate fi vacanță exotică, traseu sinuos către casă, mijloc de trai sau mod de a pierde timpul, dar de fiecare dată, la capătul drumului se află dragostea. Iar tema acestei ediții gravitează în jurul celui mai aromat ingredient - Balkan Love, care se va regăsi din plin în propunerile din meniul cinematografic și culinar al festivalului.

Divan Film Festival va avea loc în perioada 18 – 20 august în Craiova (Centrul Vechi), iar în perioada 21 – 26 august în Portul Cultural Cetate. Intrarea este liberă la toate proiecțiile și concertele Divan Film Festival.

În timpul desfășurării festivalului, camparea este gratuită în Portul Cultural Cetate, iar înscrierile se pot face printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a Divan Film Festival.

Divan Film Festival este un proiect cultural organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” și co-finațat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Centrului Național al Cinematografiei și Institutului Cultural Român.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

437 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi