Reportaj Hotnews

Duminică, 19 septembrie 2010, 20:29 Actualitate | Esenţial

Dinspre singura fereastra, deschisa in cel mai indepartat capat al culoarului, se aud niste pasi. Strabat spatiul lung trecand pe langa dulapurile scorojite din tabla pe care cineva a scris cu o carioca albastra “VIBRIO” si cu una maro “HOLERA”. In semiobscuritatea culoarului nu se desluseste decat silueta agila a unui barbat tanar. Se opreste in dreptul usii si lipeste la loc coltul unei hartii pe care scrie “Substante toxice”. Isi trage pe maini, cu o plesnitura vascoasa, o pereche de manusi chirurgicale si intra in laborator.

Printre toate aparatele si eprubetele, Catalin Tucureanu se misca cu siguranta unui criminal profesionist. Are 25 de ani, are 1000 de lei pe luna, are o pasiune secundara pentru escalada si una principala pentru imunologia antiinfectioasa. Catalin lucreaza in cadrul celui mai faimos institut de cercetare din Romania, Institutul Cantacuzino, si nu arata deloc cum te-ai astepta sa arate un savant tocilar. Parul negru lucios ii ajunge aproape pana la brau si seamana putin cu Winnetou: acelasi bronz de piele rosie, aceeasi figura daltuita pe un trup scurt si subtire. Dupa ce pipeteaza o substanta in niste eprubete cat degetul mic al unui copil, apasa pe butonul de pornire al aparatului de centrifugare. Nu se intampla nimic. O noua apasare pe butonul deasupra caruia scrie “Donatie Institut Pasteur”. Din nou nimic. Invarte niste mufe care nu faceau contact, pana ce aparatul incepe sa bazaie. In timp ce asteapta sa treaca cele 90 de secunde ale centrifugarii, Catalin priveste prin geamul murdar catre Casa Poporului, aflata in vecinatate. De acolo se asteapta de 20 de ani sa vina salvarea Institutului Cantacuzino.

***

Era primavara lui 1961 cand Elvira Ciufecu, o tanara doctorita de 27 de ani, vedea pentru prima data Institutul. Pe aleile dintre cladiri domnea o curatenie impecabila, mai multi castani falnici umbreau curtea interioara si peluza pe care se plimbau cativa pauni.* La acea vreme Institutul prepara 174 de produse si trecusera 40 de ani de cand profesorul Ioan Cantacuzino infiintase, din ordin regal, Institutul de Seruri si Vaccinuri. Oamenii care lucrau acolo se simteau inca apartinand unei caste speciale. Caci datorita Institutului Cantacuzino, Romania a fost a doua tara europeana in care s-a practicat vaccinarea BCG (anti-tuberculoza) la copii si tot datorita Institutului Cantacuzino romanii puteau scapa de febra tifoida sau poliomielita. Elvira Ciufecu facea parte din ultima generatie care a mai putut sa profite de mostenirea profesorului Cantacuzino, ea devenind coordonatoarea echipei care a dezvoltat unul dintre ultimele vaccinuri produse la Cantacuzino, vaccinul anti-rujeola.

Deceniul intunecat al anilor ’70 a distrus orice legatura intre Institutul Cantacuzino si fratele sau mai mare de la Paris, Institutul Pasteur.  Cercetatorii cei mai buni ai Institutului se foloseau de prima ocazie pentru a fugi in Occident, doar in 1972 emigrand o intreaga sectie (cinci cercetatori), cea care se ocupa de enteroviroze. In acelasi an a fost desfiintata camera memoriala a profesorului Cantacuzino, cea care-i gazduia biblioteca si, cand Elvira a parasit Institutul, cu cateva luni inainte de decembrie 1989, trecuse aproape un deceniu de cand nu mai fusese initiata nicio tehnologie noua de productie. Pe locul unde se plimbau paunii aparuse o cladire-cazemata de 7 etaje in care gandeau, claie peste gramada, ultimii cercetatori cantacuzini.

***

E neagra pisica care pazeste mormantul lui Victor Babes, autorul primului tratat de bacteriologie din lume. Savantul e ingropat in curtea interioara a Institutului Cantacuzino, la capatul unei alei care se termina intr-o parcare. Si profesorul Cantacuzino este inmormantat la Institut, intr-o cripta aflata la demisolul cladirii principale, si, printre atatea morminte celebre, era de asteptat ca o fantoma sa bantuie Institutul. Dar nu e o fantoma falsa, din cele cu cearsaf alb peste cap si “bu-hu-hu” in vocabular. E reala, urmele raidurilor ei sunt vizibile dar, desi toti o pomenesc in soapta, nimeni nu indrazneste sa-i spuna numele cu voce tare.

O singura data s-a vorbit deschis despre raidurile fantomei. Se intampla in 2005, in sedinta Comisiei de Sanatate a Camerei Deputatilor, cand directorul Institutului din acea vreme, dr. Dorel Radu Lucian, spunea: “Politica(...)Ministerului Sanatatii ce favorizeaza un concern multinational sau altul (e vorba despre marile companii farmaceutice, n.r.) pecetluieste soarta Institutului. Astfel, devine posibil un plan de actiune care a circulat in Ministerul Sanatatii in timpul fostei guvernari (se face referire la guvernul Nastase, n.r.) potrivit caruia terenul pe care se afla Institutul urma sa fie vandut, iar Institutul restrans la cateva departamente de cercetare. Fiind vorba de 4 hectare situate in zona Cotroceni, miza este destul de mare.” In 2003, cu doar cateva luni inainte de a muri, academicianul virusolog Nicolae Cajal alaturi de profesorul Andrei Combiescu (director al Institutului Cantacuzino vreme de 13 ani, pana in 2003) au cerut o audienta la Presedintele Romaniei. Linia de productie a vaccinurilor fusese inchisa la inceputul anului si, pe la colturile eprubetelor, se vorbea despre rechini imobiliari care salivau privind spre uriasul teren de pe malul Dambovitei. Ion Iliescu, presedintele Romaniei la acea vreme, a tinut seama de interventia celor doi profesori si, la ordinul sau direct, ministrul Gabriela Bartos a blocat proiectul. Cercetatorii din Institut vorbesc si astazi ca “ala a fost singurul lucru bun pe care l-a facut Ion Iliescu in viata lui.”

Profesorul Cantacuzino a gandit de la inceput trei roluri pentru Institut: preparare a vaccinurilor, cercetare stiintifica si supraveghere epidemiologica a tarii. Institutul era de stat si, pentru a-i asigura o finantare consistenta, profesorul Cantacuzino a pus umarul la infiintarea Loteriei Romane, din ale carei fonduri era sustinuta lupta impotriva tuberculozei. Organizarea Institutului s-a mentinut pana astazi, mai putin modul prin care acesta este finantat: in anii '90 a devenit Institut de Cercetare extrabugetar. In ciuda unei aparente autonomii, puterea sta in pixul politicienilor: directorul Institutului este numit de catre ministrul Sanatatii, in Consiliul de Administratie majoritatea o au reprezentantii numiti politic ai institutiilor de stat, iar veniturile si cheltuielile trebuie aprobate prin ordin al ministrului Sanatatii, cu avizul Ministerului Economiei. Raspunderea deplina pentru buna gospodarire a Institutului o poarta insa un singur om: directorul. Un aranjament ideal pentru deresponsabilizarea politicienilor aflati in functii din care pot influenta decisiv activitatea Institutului, fara sa fie implicati si printr-o raspundere directa. In prezent, Institutul Cantacuzino trebuie sa se autofinanteze: salarii, investitii, intretinere fiind toate platite din veniturile obtinute de Institut prin vanzarea vaccinurilor si produselor injectabile pe care le produce. Sau mai exact, pe care ar trebui sa le produca...

La aproape 90 de ani de la infiintarea lui, Institutul Cantacuzino mai producea in toamna lui 2010 consumabile pentru laboratoarele de analize si un singur vaccin, cel gripal sezonier. Gabriel Ionescu, care lucreaza in Institut de 20 de ani si este directorul acestuia de cateva luni, aminteste de intunecatii ani ’70: “Cu cel putin 20 de ani inainte de 1989 a existat acea politica de inchidere a Romaniei: s-au blocat atunci toate importurile si accesul la informatie si astfel s-a ajuns la un decalaj tehnologic cu care s-a intrat in 1990. Recuperarile au fost mult prea lente si timide. Noi am mers pe tehnologiile vechi pana cand nu s-a mai putut.” Si, incepand cu anii 2000, mostenirea profesorului Cantacuzino nu a mai putut. 

Din cele 10 vaccinuri obligatorii in Romania, Institutul ar mai putea produce astazi doar unul, cel antituberculoza (BCG), in cazul celorlalte “know-how-ul” Institutului si tehnologia sa fiind complet depasite. De aceea se apeleaza la alti producatori. Pe langa Institutul Cantacuzino, Ministerul Sanatatii a cumparat in 2008 vaccinuri pentru Programul National de Imunizare de la alte 6 companii farmaceutice. In 2010, Institutul a disparut complet de pe aceasta lista pentru ca Agentia Nationala a Medicamentului nu a mai acordat autorizatie de functionare pentru linia de productie a vaccinului BCG. Desi procesul de modernizare al liniei BCG fusese inceput, finantat exclusiv din fondurile Institutului, banii cantacuzinilor s-au terminat si cu ei a disparut si autorizatia. Bebelusii nascuti in prima jumatate a lui 2010 nu au mai fost vaccinati BCG dar Ministerul a rezolvat problema apeland la un fond de rezerva subventionat de UNICEF. Din fericire, modernizarea liniei BCG va reincepe gratie unor fonduri de sprijin alocate in acest scop de catre Guvern la ultima rectificare bugetara. Desi acesti bani erau asteptati de o buna bucata de vreme, au aparut abia in toamna lui 2010. De ce? Cum Ministerul Sanatatii nu este dator sa finanteze activitatea Institutului Cantacuzino – cel atat de “autonom” -, raspunsul trebuie cautat la fantoma care bantuie prin preajma mormintelor de savanti.

Agentia Nationala a Medicamentului a ridicat autorizatia si pentru linia de productie a unui alt vaccin: cel gripal sezonier. Aproape doua luni, in primavara trecuta, Institutul nu a produs acest vaccin apoi, gratie unei finantari din partea Bancii Mondiale - semnata in urma cu trei ani(!), incluzand si o participare din partea Ministerului Sanatatii - modernizarea a fost finalizata si productia reluata. Dar fantoma a lovit din nou pentru ca, desi vaccinul gripal sezonier poate fi produs, el nu poate fi inca ambalat conform normelor europene. De ce? Pentru ca modernizarea zonei de ambalare nu s-a terminat la timp. In prezent acolo se lucreaza. Dar de ce au trecut trei ani fara ca acesti bani sa fie in intregime utilizati? Daca fosti inalti oficiali din cadrul Ministerului Sanatatii, sub rezerva anonimatului, pun intarzierea lucrarilor pe seama blocarii banilor pe care Ministerul trebuia sa-i aloce in perioada mandatului social-democratului Ion Bazac, fostii inalti oficiali din tabara celui din urma arunca vina in curtea tapului ispasitor perfect: Radu Iordachel, numit de Bazac si demis dupa 6 luni, provenind din afara sistemului, sub a carui “domnie” au fost incurcate licitatii si au fost cheltuiti bani fie pe masini de lux, fie catre firme recent infiintate.**
  
Ca Institutul nu a putut produce nimic in 2010 nu a fost suficient. Cantacuzinii au fost obligati sa si returneze bani Ministerului Sanatatii. In toamna lui 2009, in plina pandemie gripala, Institutul a primit de la Ministerul Sanatatii comanda de a fabrica 5 milioane de doze de vaccin gripal pandemic (diferit de cel gripal sezonier). Agentia Nationala a Medicamentului acorda autorizatia pentru fabricarea vaccinului pandemic (presiunea publica fiind uriasa). Cantacuzinii incep procesul de fabricatie care include mai multe etape, vaccinul existand simultan in diverse stadii de productie dar, in ianuarie 2010, la numai trei luni dupa acordarea autorizatiei, Agentia Nationala a Medicamentului revine asupra deciziei suspendand productia. Contractul dintre Institut si Minister a fost astfel anulat la jumatatea derularii sale si aproximativ 2 milioane de doze, aflate in diferite stadii de productie, nu au mai putut fi livrate. Institutul Cantacuzino a fost obligat, printr-o decizie a Curtii de Conturi, sa returneze banii Ministerului Sanatatii si a si ramas cu cheltuielile de productie neacoperite. “O luna de zile daca mai aveam autorizatie puteam sa terminam si banii aia ramaneau ai nostri si nu mai trebuia sa mergem cu mana intinsa la Guvern”, spune Gabriel Ionescu care in acea perioada nu era inca director, ci “doar” cercetator microbiolog. Am cerut explicatii Agentiei Nationale a Medicamentului, dar aceasta ne-a comunicat ca nu ofera relatii despre producatori, cum este si Institutul Cantacuzino, deoarece Agentia este o institutie de reglementare.

Insetata de sange, Fantoma a lovit din nou. Institutul a diagnosticat in toamna lui 2009 mii de cazuri de gripa pandemica (apareau zilnic in ziar la rubrica “inca 20 de imbolnaviri de gripa”). Pentru acest val de analize cantacuzinii s-au indatorat la furnizorii de reactivi. Insa Ministerul Sanatatii inca nu a platit in totalitate aceste analize din motive birocratice. In plus, cantacuzinii au ramas fara doua dintre cele mai de succes produse ale lor: Cantastim-ul si Polidin-ul. Liniile de productie depasite nu au mai primit autorizatie si e nevoie de investitii de cateva milioane de euro. Pana se vor gasi banii, Cantastim-ul se distribuie “pe pile” din rezervele  Institutului.           

In cabinetul directorului Institutului Cantacuzino mai exista inca fostul birou al Profesorului Cantacuzino si un samovar urias. Incaperea e saracacios mobilata, un portret mic al Profesorului e agatat de perete si Fantoma bantuie pe sub ferestre. “Beneficiarii produselor noastre sunt unitatile sanitare care apartin de Ministerul Sanatatii sau sunt finantate de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Ei nu au avut bani sa ne plateasca marfa pe care le-am livrat-o, noi nu am avut bani sa le platim furnizorilor nostri si, uite asa, lucrurile s-au blocat”, explica Gabriel Ionescu, actualul director.

In laboratoarele Institutului sfaraie multe substante si fierb multe soapte. Dar daca intrebi direct cine este acea Fantoma care a reusit sa transforme intr-o caricatura mostenirea Profesorului Cantacuzino... Actualul director, Gabriel Ionescu, e intr-o pozitie prea delicata pentru a raspunde. Radu Iordachel, tapul ispasitor desemnat, nu poate fi contactat de presa. Fostul director Dorel Radu Lucian (care lucreaza in continuare in cadrul Institutului), singurul care a vorbit in public in 2005 despre spectrul care bantuie Institutul, afirma ca acele cuvinte, dactilografiate in dreptul numelui sau in procesul verbal al sedintei Comisiei de Sanatate, nu ii apartin lui, ci directorului sau adjunct din acea vreme. Acesta din urma spune ca s-a razgandit in privinta afirmatiilor sale de atunci, care oricum nu-i pot fi atribuite intrucat documentul oficial nu-l atesta ca fiind emitatorul acestora.

Aceasta pernicioasa soptire care pune prabusirea Institutului pe seama unor interese imobiliare si financiare mult mai puternice decat cercetatorii cantacuzini este explicabila. Inainte de a detine o functie de conducere temporara, toti acesti oameni fac stiinta. Sunt microbiologi, virusologi, studiaza bacterii si tot soiul de boli periculoase. Breasla lor e mica si evolutia lor profesionala depinde de fondurile controlate de catre diferite institutii de stat. Chiar daca proiectul de cercetare la care lucreaza este finantat cu banii japonezi sau australieni, mai devreme sau mai tarziu tot se vor lovi de un functionar roman mult mai puternic decat ei, cei care stiu cum sa imblanzeasca virusuri mortale. Si aceasta lume, soptita, ii prinde bine Fantomei care bantuie Institutul Cantacuzino. Oricine primeste un nume poate fi controlat. Doar ca aceasta Fantoma nu are nume.

***

Exista totusi o cladire minunat renovata in cadrul Institutului. Laboratoarele sunt bine dotate si coridoarele au tencuiala la locul ei. Sunt Centrele Nationale de Referinta, unitatea de pompieri epidemiologici ai Romaniei: acolo poate fi diagnosticata orice maladie care apare in Romania. Aici este continuata dorinta Profesorului Cantacuzino de a supraveghea epidemiologic tara.

Fiind o unitate de mare interes si pentru Organizatia Mondiala a Sanatatii si avand un profil care poate atrage usor finantare, Centrele Nationale de Referinta au fost modernizate in 2005 din fonduri PHARE. Insa se pare ca ele vor iesi cat de curand de sub obladuirea Institutului si, desi cladirea nu poate fi mutata cu totul din curtea cantacuzina, esential este magnetismul pe care aceste laboratoare il au pentru felurite finantari. 

Surse la nivel inalt, din Ministerul Sanatatii, considera ca apartenenta acestor laboratoare la Institutul Cantacuzino poate fi asemanata cu “o marmelada prea amestecata”. Este luata in calcul posibilitatea ca ele sa fie trecute in subordinea Institutului National de Sanatate Publica, acolo unde a fost director Alexandru Rafila. In prezent, Rafila este membru in Consiliul de Administratie al Institutului Cantacuzino si membru in Comitetul National de Vaccinologie. “Institutul Cantacuzino face vaccin gripal. Vaccinam populatia cu vaccin gripal, dupa care se face un studiu al eficacitatii vaccinarii. Unde sa testezi acest studiu? La laboratoarele de referinta care sunt tot la Institutul Cantacuzino? Organismul care verifica calitatea unui produs nu poate fi acelasi cu cel care il produce. Este un conflict de interese”, afirma Alexandru Rafila.

 In declaratia de avere a lui Alexandra Rafila se mentioneaza ca, in perioada 2008-2009, a tinut mai multe prezentari in cadrul unor manifestari organizate de marile companii multinationale din industria farmaceutica. Despre relatia sa cu aceste companii, Alexandru Rafila spune ca: “Am strict legaturi profesionale, cum are orice cadru didactic si, daca am facut o prezentare a unui produs, la un moment dat, s-a facut transparent. Bineinteles ca facem prezentari, toata lumea face prezentari. Eu, intr-un an, am castigat 3000 de lei din chestii de genul asta. Nu exista nici conflicte de interese, nici probleme legale”.

***

Dupa ce a lucrat cateva minute deasupra flacarii deschise a unui bec Bunsen (o flacara inalta, de un albastru fantomatic) fruntea lui Catalin Tucureanu e uda ca dupa ploaie. Paraseste grabit incaperea laboratorului pentru racoarea placuta de pe hol. Cativa pasi spre iesire si apasa pe clanta unei alte usi. Cand il vede pe Catalin, sefa Laboratorului de Imunitate Antiinfectioasa , Aurora Salageanu, incepe sa rada: “Cand stateam si lucram Cantastim-ul ore in sir, mi se ardeau sprancenele de la flacara.” Catalin se aseaza pe scaunul alaturat scaunului sefei sale si, cu un pix, incepe sa completeze rubrici de tabel. “De ce trebuie acelasi tabel in doua locuri dar cu vorbe diferite. Eu nu inteleg asta!”, explodeaza Salageanu. Are ochelari fini si isi lanseaza vorbele repede, ca sa nu piarda urma gandurilor. Camera de lucru e cat o bucatarie de bloc. Patru rafturi pe pereti, dintre care doua sunt cu dosare de acte. Din acest loc, nu de sub marmura Casei Poporului, a venit in aceasta vara salvarea Institutului Cantacuzino.

Aurora Salageanu vorbeste frumos despre Catalin, dar atunci cand acesta nu e de fata incepe sa vorbeasca si cu admiratie. Salageanu coordoneaza o echipa de tineri cercetatori (Catalin fiind mezinul) cu rezultate remarcabile. Trebuie sa fie buni, nu au incotro. Catalin, de exemplu, e platit doar din contractele de cercetare castigate. Are idei, stie sa le explice, are si lucrari publicate in reviste importante? Atunci castiga contracte. Contractele inseamna bani: pentru un laptop, pentru reactivi, pentru un aparat la care doar visau. De curand si-au cumparat un microscop performant la care pot filma ciclul de dezvoltare al celulelor. Problema a fost ca nu mai aveau bani sa cumpere si un incubator special pentru microscop care, prin incalzire, sa grabeasca diviziunea celulara. Dar romanul e inventiv si Catalin a cumparat din piata patru aparate la care a mesterit ceva vreme transformandu-le in incubatoare, cu ajutorul carora incalzeste acum intreaga incapere in care e microscopul. Noroc ca nu e mai mare decat o debara. Catalin trece in “debaraua” alaturata sa verifice cum au crescut culturile de celule. Pe monitorul microscopului electronic se vad niste pete rotunde mari, de un gri uracios. “Extraordinar cat de mari sunt. E ceva straniu cu ele, nu stiu ce, ca le-am dat sa manance ca de obicei. Uite la asta: e uriasa!”, si tanarul priveste fascinat celulele pe care le hraneste zilnic, ca un fermier care are grija de animalele sale.

Se intoarce si Salageanu il priveste cu ciuda: ”Uite asta fac toata ziua, completez tabele, indicatori RE, FP...dracu...numai de stiinta nu mai am timp.” Proiectele de cercetare vin cu o nenorocire la pachet: birocratia luxurianta. Inainte de a intra in “nebunia asta” Salageanu habar nu avea ce-i ala un deviz. Acum completeaza mai multe pe luna si in ele trebuie sa justifice tot ce cumpara: “Am facut cercetare sa vedem unde gasim cel mai ieftin trafalete, ca daca il luam pe cel mai scump ne intrebau <<Da’ de ce l-ati luat pe cel mai scump?>> Odata am trecut in deviz revolver – asta e o componenta de microscop – si ne-a venit inapoi nota: <<rog explicati revolver>>”. La pranz Catalin scoate doi covrigi dintr-o plasa si Salageanu mai multe sandviciuri si fructe: “Hai, mananca. Ca pana la 8 nu plecam de aici.” Mai sunt doar cateva zile pana ce semneaza contractul proiectului. PROIECTUL!

Inainte de a depune Proiectul, intreaga echipa a lucrat o saptamana non-stop. La doua noaptea, in ziua in care expira termenul, Catalin a apasat pe butonul “send” si, imediat dimineata, au mers cu masina Institutului la Minister. Soferul striga pe geam: “La o parte, mergem sa depunem Proiectul!”. Salageanu a aflat prima ca au castigat, printr-un e-mail. S-a dus in laborator unde Catalin lucra si acolo, in timp ce-i arata tabelul, “a si plans putin”. Institutul Cantacuzino aparea selectat pe primul loc castigand, prin proiectul scris de ei, o finantare de peste 4 milioane de euro, din fonduri europene structurale, pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare. Cladirea-cazemata, cu peretii scorojiti, cu liftul stricat si neoane vechi de zeci de ani va putea fi renovata si dotata civilizat. Pe locul fostei peluze, unde in vremea profesorului Cantacuzino se plimbau paunii, vor putea si cercetatorii cantacuzini sa-si plimbe din nou gandurile.

***

Ce s-a ales in 2010 din cele trei roluri gandite pentru Institut de catre Profesorul Cantacuzino, in urma cu 90 de ani? Productia de vaccinuri si alte substante e falimentara. Supravegherea epidemiologica va fi cel mai probabil rupta de Institut. Cat despre activitatea de cercetare, aceasta se zbatea pana de curand sa supravietuiasca in laboratoarele demodate si distruse de vreme si nepasare. Dar acum exista din nou o speranta.

Fantoma fara nume aproape ca a reusit sa distruga Institutul si ar fi izbandit fara inspiratia ultima a profesorului Cantacuzino. Testamentul sau, in care a precizat ca doreste sa fie inmormantat in cripta Institutului, i-a ocrotit creatia minunata peste aproape un secol. Caci e aproape imposibil sa construiesti un mall sau o cladire de birouri peste mormantul savantului roman al carui bust este asezat in holul principal al sediului Organizatiei Mondiale a Sanatatii de la Geneva.

Dar aceasta a fost, probabil, ultima magie reusita a Profesorului. Pe viitor, Institutul are nevoie de noi salvatori. Si o speranta in a-i fi gasit exista. “Nu stiu de ce mai stau aici?”, se intreaba uneori Catalin Tucureanu, tanarul cu alura unui indian. “Sunt atatea lucruri pe care le urasc la tara asta. Daca nu as avea o sora deja stabilita in Bucuresti, nu as putea trai din salariul meu. Sigur, voi pleca la un stagiu afara, dar n-am de gand si nu vreau sa plec de tot. Dintotdeauna mi-am dorit sa fac cercetare si am ajuns sa fac imunologie. Imi place mult si vreau sa o fac aici. De ce? Nu stiu. Am o bunica care ma intreaba: “Iar te ocupi cu gongile?”. Dar cealalta bunica inca ma asteapta sa descopar leacul pentru reumatism.”



Note:
*Descrierea este mentionata intr-o scrisoare a Elvirei Ciufecu publicata in volumul “Personalitati de prestigiu ale Institutului Cantacuzino” (de Anca Israil, ed. Asclepios, 2009).
** Astfel de informatii au fost publicate de-a lungul anului 2010 in presa centrala. Radu Iordachel nu a putut fi contactat pana la momentul publicarii.    

​