Reducerea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar si cu 15% a pensiilor va fi aplicata incepand cu drepturile salariale aferente lunii iulie, astfel ca platile diminuate vor fi efectuate in luna august, a declarat, joi, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, citat de Mediafax. Vladescu a mai spus, intr-o emisiune la Antena 3, ca ar trebui sa fie disponibilizati ,,minim o suta de mii" de bugetari, pentru ca ceilalti angajati din sistem sa aiba salarii decente.

Referindu-se la momentul in care vor fi reduse salariile bugetarilor si pensiile, ministrul de finante a spus: "In luna iunie nu sunt afectate, incepe reducerea din luna iulie, care se plateste in august".

Proiectul de lege privind reducerea salariilor si pensiilor prevedea initial ca taierile vor fi operate incepand cu drepturile lunii iunie. Ulterior, pe fondul tergiversarii dezbaterii parlamentare, actul normativ a fost modificat stabilindu-se ca reducerile vor fi aplicabile "de la data intrarii in vigoare a legii". Marti, Guvernul condus de Emil Boc a supravietuit unei motiuni de cenzura depuse de PSD si PNL, ceea ce inseamna ca masurile de austeritate anuntate vor fi implementate imediat ce vor fi publicate in Monitorul Oficial.

Pe de alta parte, Sebastian Vladescu a declarat, citat de Agerpres, ca cel putin 100.000 de bugetari ar trebui disponibilizati pentru ca salariile celor care raman in sistemul public sa poata fi majorate. Vladescu a subliniat, de asemenea, "ca, in momentul de fata, nu mai exista posturi bugetate si neangajate".

Ministrul Vladescu a precizat ca scrisoarea de intentie cu Fondul Monetar International prevede ca numarul angajatilor in sistemul public sa fie redus cu 70.000, de la 1.360.000 in prezent la 1.290.000 in 2011.