Meteorologii au emis luni o atentionare cod galben de racire accentuata a vremii, intensificari de vant si precipitatii importante cantitativ. Atentionarea este valabila pentru toata tara, in intervalul 13 octombrie, ora 06 - 15 octombrie, ora 12.

"In regiunile centrale si vestice precipitatiile vor fi mixte, iar in nord-vest si la munte vor predomina ninsorile. Vantul va avea intensificari in toate regiunile, iar in zona montana inalta va fi tare, viscolind ninsoarea. In judetele din vestul, centrul si nordul tarii, cantitatile de apa, cumulate pe tot intervalul, vor depasi pe arii extinse 25 l/mp si izolat 50 l/mp", informeaza ANM.