Peste 10.000 de membri ai Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) sunt asteptati astazi la un miting la Guvern, urmat de un mars pana la Palatul Parlamentului, anunta FSLI. Principala revendicare a profesorilor este alocarea a 6% din PIB pentru educatie. Simion Hancescu, presedintele FSLI, a declarat pentru HotNews.ro ca daca nici dupa acest protest guvernul nu va incerca sa gaseasca solutii, toti membrii federatiei vor participa la un referendum in care vor spune daca doresc sa organizeze o greva generala in invatamant si cand.

Proteste profesoriFoto: Agerpres

"Sunt doua variante propuse de colegi: greva generala in preajma europarlamentarelor sau greva generala undeva spre sfarsitul anului scolar, in iunie", a afirmat pentru HotNews.ro Hancescu.

"Asa cum am anuntat, astazi intre orele 11:00 si 12:00 va avea loc un miting in Piata Victoriei urmat de un mars pana in Piata Constitutiei. Daca nici dupa ziua de azi Guvernul nu va incerca sa gaseasca solutii, in perioada urmatoare vom demara un referendum in randul membrilor de sindicat pentru a-si exprima opinia in legatura cu o greva generala. Numai daca vom avea cel putin jumatate dintre membri care vor dori aceasta greva, o vom declansa", a declarat pentru HotNews.ro presedintele FSLI, Simion Hancescu.

Simion Hancescu

Simion Hancescu

Foto: Agerpres

Acesta a explicat ca "sunt doua variante propuse de colegi: greva generala in preajma europarlamentarelor sau greva generala undeva spre sfarsitul anului scolar, in iunie. Dar acest referendum il vom demara zilele urmatoare, deci guvernul va sti in urmatoarea luna ce am decis".

In cadrul referendumului, "daca doresc, membrii vor opta pentru mai multe variante, este si varianta unei greve in perioada imediat urmatoare, dar personal nu cred ca e o solutie", sustine Hancescu.

Liderul Federatiei a explicat pentru HotNews.ro ca daca greva generala va fi declansata cu ocazia alegerilor europarlamentare, "este vorba despre un boicot si vom monitoriza toti profesorii participanti la alegeri. Ideea e sa nu fie votati de catre cadrele didactice, care sa nu uitam ca sunt 300.000". "Nu cred ca actuala putere se va simti confortabil daca va fi o greva generala in preajma unor alegeri sau o greva la sfarsitul anului scolar care poate sa conduca la neincheierea situatiei scolare", a precizat Simion Hancescu.

Mitingul din Piata Victoriei se va desfasura intre orele 11.00 si 12.00, dupa care sindicalistii vor pleca in mars pana la Parlament. Marsul va avea traseul Calea Victoriei - Pod Natiunile Unite - bd. Natiunile Unite - bd. Libertatii - Piata Constitutiei, circulatia rutiera urmand sa fie restrictionata, pana la ora 15.00, pe acest traseu si pe strazile adiacente, scrie Mediafax.

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) a avertizat miercuri, 30 octombrie, ca USL ignora protestele angajatilor din Educatie si ii impinge spre greva generala. Peste 400 de membri ai FSLI au pichetat saptamana trecuta, de luni pana miercuri, sediile Guvernului si USL, insa protestele nu au dus la niciun rezultat, sustin reprezentantii federatiei sindicale.

Solicitarile FSLI:

  • alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educatie
  • cresterea ponderii cheltuielilor de personal pentru invatamant in totalul cheltuielilor de personal din sectorul public
  • modificarea Legii educatiei nationale, inclusiv in ceea ce priveste statutul personalului didactic
  • reintroducerea normei de predare de 16 ore pe saptamana pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime in invatamant si gradul didactic I
  • decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice de la bugetul de stat, prin Ministerul Educatiei
  • introducerea prevederilor Legii 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau programe educationale pe suport electronic
  • reintroducerea sporului de doctorat
  • posibilitatea pensionarii anticipate, cu cel putin trei ani inainte de implinirea varstei standard de pensionare, fara diminuarea cuantumului pensiei
  • acordarea gradatiei de merit si pentru personalul didactic auxiliar
  • introducerea posibilitatii dobandirii de catre cadrele didactice a celei de-a doua specializari, prin programe de conversie profesionala, cu finantare de la bugetul de stat.
  • adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanti sa creasca cu 50%, iar raportul dintre salariul de baza maxim al functiei didactice si cel minim sa fie de 2:1.
  • majorarea salariilor personalului nedidactic
  • depolitizarea invatamantului, in sensul ca, in dobandirea functiei de director al unitatii de invatamant, rolul determinant sa revina colectivului unitatii, si nu factorilor politici
  • regandirea programelor scolare si a sistemului de evaluare a elevilor, in sensul de a se pune accent pe latura formativa si nu pe cea informativa, iar prin evaluare sa se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunostintele dobandite, pentru a face fata cerintelor in schimbare si competitiei de pe piata fortei de munca

Vineri, 1 noiembrie, dupa ce sindicatele din educatie au anuntat viitoarele proteste, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a declarat ca "pozitia sindicatelor cred ca este una corecta. Sunt foarte multe subiecte care, de-a lungul timpului, au fost amanate, neglijate, nediscutate".

Citeste si: