Dupa ce a rostit discursul in plenul reunit al celor doua Camere, Regele Mihai a dezvelit, pe holul principal al Parlamentului, bustul de bronz al Regelui Carol I, relateaza Mediafax.
El a fost invitat apoi sa semneze in Cartile de onoare ale Senatului si Camerei Deputatilor, deschise pe un pupitru adus special si montat pe holul salii de plen a Camerei.
Regele a scris in ambele Carti de onoare un singur cuvant: "Mihai".
Totodata, Regele Mihai i-a inmanat presedintelui Senatului, Mircea Geoana, textul original al discursului pe care l-a rostit in plenul Parlamentului.



















Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Cat despre valoarea lui pentru noi? Te rog sa-mi numesti un alt roman care e in stare sa adune la Bucuresti atatea case regale (asta in caz ca pretuiesti ce s-a intamplat astazi).
a fost sfatuit de toata lumea sa fuga din timp. el a abdicat, a plecat frumusel cu toata averea si a trait o viata intreaga lejer, fara sa mai miste un deget. asta este adevarul. restul sunt detalii si povesti frumos sau urat mirositare, in functie de cine le spune.
Discursul regelui din parlament a fost totusi memorabil. Prezenta continua a regelui in Romania confirma respectul poporului pentru istorie.
La multi ani domnule Mihai (daca asa ati semnat ieri, bravo!) si LA MULTI ANI ARMATA ROMANA! Uf, cred ca inca nu mi-am revenit, dar presimt ca se va intampla de azi. Pentru ca si ele, fostele vuvuzele rebotezate, vor reveni repede la haznaua zilnica... Sunt sigur ca nu se vor dezminti. Punem pariu? Nu cu istoria, pentru ca pe acela l-am pierdut de mult...