„Cum ce faci? Mă scoți afară, te joci cu mine, îmi iei înghețată, câte nu sunt de făcut!”, ar spune fiică-mea, abia scăpată de clasa a 3-a. Plictiseala pare să fie cel mai mare dușman la vârsta asta, așa că pentru noi, părinții, 3 luni de vacanță, în condițiile în care trebuie să lucrăm, reprezintă o adevărată provocare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ca mulți alți părinți ne-am întrebat cum vom acoperi această perioadă. Evident vreo 10 zile ne vom lua concediu și vom merge toți trei undeva. Alte două săptămâni va merge la bunici, la țară. În lipsa altor copii cu care să se joace, pentru că satul nu mai e așa „verde” cum era odinioară, sigur s-ar plictisi și i s-ar face dor de noi și de prietenii din cartier.

Nu ești singurul în situația asta: Ține-ți prietenii aproape!

Și pentru că veni vorba de cartier, este imposibil când ai un copil să nu începi să socializezi cu alți părinți cu copii - de la creșă, grădiniță ori școală până la locurile de joacă ori în parcuri. Fă-ți prieteni! Știu, nu e ușor, pare tot mai greu de la o vârstă încolo să te deschizi, să ai încredere, să ierți ori să-ți ceri scuze.

Noi ne-am făcut astfel de prieteni și ne ajutăm între noi cât putem. De ce să-și ducă fiecare părinte copilul zilnic la școală, când ar putea face asta un singur părinte, prin rotație evident, iar restul să-și vadă de treburile lor?

Dacă părinții lucrează de acasă, o soluție poate fi ca, tot prin rotație, copiii să se viziteze și să se joace împreună. Până se ceartă, evident..:). Dacă unul dintre părinți este liber într-o zi, poate să scoată copiii în parc.

Ce spun alți părinți: Nimeni nu are soluții pentru a acoperi 3 luni de vacanță

Niciunul dintre noi nu are însă soluții pentru a acoperi integral cele 3 luni de vacanță de vară.

  • „Luna asta stăm în București, în iulie plecăm 2 săptămâni în concediu, apoi merge la bunici. În august o să vină iar în București. Noi lucrăm, ea (fetița lor) face ce vrea - stă pe tabletă, telefon, TV, citește, iese în parc, la cumpăraturi, la film, piscină. Trebuie să mai facă și temele de vacanță.”, îmi spune una dintre prietene.
  • ”Eu îl duc pe al meu la grădinița de vară în iunie și iulie. În august nu îl mai ducem la grădiniță, va fi vacanță și pentru el. Vom merge la țară 2 săptămâni, apoi una prin București, apoi vom merge undeva la munte. În septembrie, până începe gradinița, va merge cu mine la muncă pentru că nu voi mai avea încotro.”, îmi spune o altă prietenă.
  • „În iunie o să plece cu tatăl ei o săptămână în Turcia. În iulie are tabără, iar în august plecăm toți trei în Creta. Între aceste perioade va sta cu noi, pentru că avem norocul să lucrăm de acasă. Poate o mai trimitem cu bunicii pe undeva în iulie.”, declară o altă prietenă din grupul nostru de părinți.
  • „O să mergem în concediu, apoi vreo săptămână în Italia la maică-mea, ne întoarcem în București și am înscris-o și la after-school”, îmi spune un prieten din grup.

Ce poți să mai faci cu copiii în cele 3 luni din vacanța de vară

1. Grădinița de vară la stat: Pentru preșcolari există această posibilitate la care am apelat și noi când fetița noastră a fost mai mică. În fiecare Sector din București sunt desemnate în fiecare an câteva grădinițe care rămân deschise cu program normal, în timp ce celelalte se închid și intră în curățenie pe perioada vacanței. Trebuie însă să îți faci dosar și să optezi la ce grădiniță te duci. De regulă, cea mai apropiată de casă.

Spre exemplu, în Sectorul 6 din București, din cele 26 de grădinițe de stat, 8 vor rămâne deschise și în lunile iulie și august, cu o capacitate de circa 2.000 de locuri. La înscriere, se achită în avans contribuția de hrană. Mai multe detalii aici.

2. Școala de vară: Dacă trebuie să vă duceți fizic la muncă și nu aveți cu cine lăsa copilul, soluția poate fi aceea de a alege un after-school. Majoritatea au programe numite „școala de vară”. Detalii aici.

Programul este între orele 8:00-18:00, timp în care copilul poate beneficia de: transport cu microbuzul până la after-school, gustare și masă de prânz, jocuri creative de grup, șah, lectură, arte plastice (desen, pictură, modelaj), plimbări și joacă în parcuri, vizionări de spectacole de teatru, circ sau film ori organizarea de excursii, diverse ateliere ori cursuri opționale.

Prețurile sunt undeva la 400-500 de lei pe săptămână, respectiv 1300-1400 de lei pe lună.

3. Tabără: La acest capitol sunt nenumărate posibilități, în funcție de ce buget ai, de la tabere la munte sau la mare, până la tabere tematice în orașul în care locuiești (robotică, programare, limbi străine, aritmetică mentală, citire rapidă, actorie etc.)

  • Tabere de vară la munte sau la mare timp de 6 - 7 zile pentru copii cu vârste între 8 și 17 ani la prețuri cuprinse între 1500 de lei de persoană și circa 1900 de lei de persoană.
  • Tabere tematice într-o limbă străină: Pentru copiii cu vârste între 8-14 ani care vor să aprofundeze o limbă străină. Program poate fi de luni până vineri între orele 09:00-17:00 la un preț de peste 600 de lei.

Tabere de creație:

  • Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în fiecare an o astfel de tabără în care timp de 4 săptămâni sunt ateliere de creație populară (olărit, țesut, confecționat păpuși, sculptat în lemn, pictat etc.) coordonate de meşteri populari, profesori instructori, artişti plastici. Atelierele au loc de luni până vineri între orele 10:00 - 14:00, pentru minim 5 copii, iar anul trecut taxa de participare a fost de 300 lei/ participant / săptămână.
  • Muzeul Național de Istorie Națională „Grigore Antipa” va organiza timp de 8 săptămâni, între 20 iunie și 2 septembrie 2022, mai multe ateliere de cunoaștere, de luni până vineri între orele 10:15 și 12:15. Sunt 8 module despre păsări, insecte, animale, cristacee etc., iar costul de participare este de 240 lei/modul/copil.
  • Muzeul Astra din Sibiu - care se va desfășura câte o săptămână în fiecare din lunile iunie, iulie și august. Aici copiii pot învăța cum se face oala de lut, cum se face matrița de turtă dulce și apoi cum se face o pâine.

4. Concediu cu bunicii în țară sau în afară: Cei care își permit financiar, pot să-și trimită copiii în concediu cu bunicii în diverse stațiuni la mare sau la munte. Aici există și posibilitatea ca bunicii să suporte ei aceste costuri, inclusiv să ia nepoțeii în concedii în afara țării.

5. Cursuri de sport: Sunt cluburi de sport care oferă diverse programe pentru copii pe perioada vacanței de vară cu activități precum gimnastică, lupte, judo, tenis, dans sportiv și înot. Programul zilnic este de la ora 09:00 la 17:00, inclusiv cu servirea mesei de prânz și a gustărilor prin intermediul unei firme specializate, la tarife de 500 de lei pe săptămână.

6. Bonă: Când ambii părinți sunt la muncă și nu au cu cine lăsa copilul, o soluție este angajarea unei bone, unde oferta este variată, iar prețurile pot fi între 2.000-3.000 de lei pe lună.