Concurenta in sectorul telecomunicatiilor s-ar putea intensifica prin separarea functionala a activitatilor grupurilor care ofera astfel de servici, a declarat Viviane Reding, comisar european pentru Societatea Informationala si Media. Astfel, operatorii ar putea fi obligati sa isi transforme diviziile in companii separate, care ar concura in mod independent pe piata.

Daca initiativa lui Reding se va concretiza, piata telecomunicatiilor ar putea suferi o adevarat revolutie. Impactul s-ar resimti la nivelul unor companii precum RCS&RDS sau UPC, care furnizeaza servicii multiple sub cupola unei singure companii.

"Separarea functionala ar putea determina o concurenta mai eficienta intr-un mediu in care aceasta se realizeaza la nivelul serviciilor, iar concurenta bazata pe infrastructura nu se va dezvolta intr-o perioada de timp rezonabila. Ar putea fi o solutie utila in unele cazuri specifice", a continuat Viviane Reding.

De asemenea, Reding a spus ca este nevoie de o singura autoritate europena de reglementare in domeniul comunicatiilor.

“Pentru mine este clar ca cea mai eficienta si mai putin birocratica modalitatea de a obtine o piata corecta pentru operatorii de telecomunicatii ar fi inlocuirea actualului joc de “ping pong”, desfasurat intre autoritatile nationale de reglementare si Comisia Europeana, prin infiintarea unei autoritati europene independenta, care ar colabora cu autoritatile nationale intr-un

mod similar Sistemului European al Bancilor Centrale”, a spus comisarul european.

Deocamdata, reprezentantii marilor companii romanesti nu au comentat ideea lansata de comisarul european, dar analistii pietei sustin ca ar putea fi vorba despre o adevarat revolutie in domeniu.