Zilele astea e la moda s-o injuri pe dna Musca. De fapt, daca-l citesc pe CTP, e la moda sa-i injuri si pe cei care n-o injura pe dna Musca. A trata o vina indeajuns de mica la fel ca inocenta e o palma data adevaratilor nevinovati.
Au vina cei care au cedat santajului, fie si pentru ca au fost altii care au rezistat. Au vina cei care au incercat ca prin colaborarea lor sa nu faca rau altora, fie si pentru ca altii n-au colaborat in nici un fel. Iar o vina mica nu este deloc una nesemnificativa.
Intregul sistem s-a mentinut pe baza unei sume vaste de culpe, cele mai multe minore. Balaurul cel mai hain este, la origine, un ou. Unul monstruos, dar casabil.
Creste intr-o dihanie doar pentru ca exista prea multi care il protejeaza fie si prin inactiune; pe el si pe cei care-l clocesc. Sa nu-i uitam nici pe acestia.
A trata orice vina la fel ca una majora e un sprijin dat vinovatilor cu adevarat mari. Da, Securitatea avea colaboratori, dar avea si niste ofiteri care o conduceau, gen Priboi; avea si propagandisti care o aparau, gen Nastase; avea un regim criminal pe care il servea, de care apartinea Iliescu.
Faptul ca acestia se pretind astazi victime nu stirneste in rindul moralistilor de serviciu prea multa indignare.
Aici e primejdia reala. Intregul sistem comunist era condamnabil, Securitatea era doar bratul lui armat si ocult; aceasta fiind si noima deconspirarii ei. Or, asa cum e prezentat acum, procesul pare sa reduca sistemul doar la Securitate, iar pe aceasta doar la turnatori. Riscam ca deconspirarea Securitatii sa conspire cu regimul din care facea parte.
Desi avem exemple bune ca sa ne facem o idee despre el. Guvernarea Nastase poate fi material de studiu pentru trecutul totalitar. A avut cult al personalitatii, capturare a Statului, dispret fata de lege, iar reactia puterii in cazul „Armaghedon II“ a fost strict politie politica. Exagerez? Deloc.
Relatia dintre cei patruzeci de ani de comunism si cei patru ai guvernarii PSD e doar cantitativa; acelasi monstru, cu aceleasi trasaturi, la virsta si putere diferita. Iar daca i s-a pus capat, a fost in ciuda acelui jurnalist care, pe motiv ca e „tot un drac“, indemna la absenteism electoral.
(Sigur, deconspirarea actuala o fi tot un drac cu oprirea „lingerii“ de dosare, cum era cit pe-aci sa se intimple pe vremea dlui Nastase.) Cum de a fost posibil? Simplu, si guvernarea PSD a avut grija sa tempereze libertatea presei, nu neaparat cu bita ca in dictatura, ci mai ales cu banul public. I-a fost neasteptat de usor.
Intrebat cum se face ca ziarul sau a primit atita publicitate de stat, CTP a raspuns candid ca „piata publicitatii e o jungla“. Sigur, ca sa te descurci trebuie sa faci unele compromisuri. Seful CRP are dreptate: asta e, probabil, motivul real al colaborarii vinovate a dnei Musca. Cariera ei de moralista s-a incheiat definitiv. Cea a lui Popescu continua.
