Reportaj HotNews.ro

Sâmbătă, 3 februarie 2007, 0:00

O lume la margine de UE

Secvente in fuga masinii
Am fost recent in Macedonia. Nu mai trecusem pe aici de aproape sapte ani, de cind fosta tara iugoslava se afla in atentia mass media din cauza conflictului dintre populatia slava majoritara si etnicii albanezi.

Nici astazi nu se ajunge chiar asa de usor in Macedonia, aflata acum la marginile imperiului european. Trebuie viza - asta in conditiile in care Romania e singurul stat UE care are nevoie de asa ceva - si sa ai rabdare sa ajungi la Sofia cu trenul in aproape 10 ore, desi distanta e de nici 300 de km.

Desfiintarea granitelor nu a schimbat nimic la fostul punct de frontiera dintre Romania si Bulgaria. Si in Giurgiu si in Ruse se sta in continuare cu orele, asteptindu-se nu stiu ce, iar granicerii si politistii si personalul CFR continua sa controleze, sa verifice ei stiu ce.

[c:1:s] Din Sofia exista autobuze pina in Skopje, capitala Macedoniei, pentru o distanta de vreo 170 de km, dar eu am mers cu masina. Drumurile sunt relativ bune si daca ai grija sa te feresti de politistii bulgari, mai mereu la vinatoare de vitezomani, nu ai probleme deosebite.

Din fuga masinii nu ai ce vedea mare lucru, aceleasi sate sau orasele pe jumatate moarte, morocanoase si incolore. Din loc in loc, lungi ziduri jupuite ce sprijina acoperisuri imense, cu ferestre chioare si turnuri stinghere. Sunt zavoda, fabrici parasite, ramasite ale politicii de industrializare fortata ce a afectat mai tot estul fost communist.

Si fiindca a venit vorba de cuvinte, pentru mine orice drum prin Balcani e putin o intoarcere in trecut, catre o copilarie in care vorbe precum zavoi sau islaz - ca sa dau un exemplu - faceau parte din viata de zi cu zi. Acum le vad doar scrise pe tablite indicatoare, ce desemneaza fie un nume, fie iesirea dintr-o localitate.

Skopje a fost pina nu de mult orasul din afara Albaniei cu cea mai numeroasa populatie albaneza. Intre timp a fost depasit de Pristina, capitala Kosovo.

Oricum, pentru un vizitator neavizat poate parea nefireasca imaginea care te izbeste chiar la intrarea in oras: minaretele a doua moschei, relativ apropiate una de alta, se vad de departe profilate pe un cer din care se inalta o imensa cruce, cocotata in virf de munte.

Crucea, care noaptea e luminata de beculete, se afla pe muntele Vodno, are 66 de m inaltime si a fost ridicata acum sapte ani pentru a marca doua milenii de crestinism. Se vede de la cel putin 30 de km distanta, iar noaptea, pe un cer senin, numai luna rivalizeaza cu ea.

Skopje pare un oras rupt in doua, unit doar printr-un pod de piatra ce traverseaza riul Vardar. Pe de o parte este orasul nou, cu o incapatoare piata centrala, cu bulevarde largi, blocuri si case europenesti. S-au deschis multe magazine de firma, iar fast-foodurile par sa faca legea si aici semn al unui ritm de viata alert.

Cum iesi din centru incep sa abunde cafenelele si terasele, precum cele din Pantelimonul de acum citiva ani, cu mese de plastic si musamale. Oamenii, cei mai multi barbati, sunt insa veseli, beau bere si infuleca cu pofta cirnati, cu muraturi si ardei iuti (baburcenja) alaturi.

Ca de obicei cind ajung prin Macedonia, incerc o braga - numita boza -, caci cea de aici mi se pare cea mai buna din tot Balcanii. In rest, mai la fiecare colt de strada se vind castane coapte sau covrigi cu susan.

Un pod intre doua lumi
Un alt oras se iveste insa de cum treci podul de peste Vardar. Trecerea se face treptat, incercindu-se oarecum imprietenirea trecutului cu prezentul. Sta marturie in acest sens biserica ortodoxa a Sf. Dumitru, ce ramine in stinga, dar mai ales baia (amam) lui Daut Pasa, construita in secolul al XV-lea de marele vizir al Rumeliei.

De peste 50 de ani, fosta baie adaposteste insa Galeria nationala de arta a Macedoniei.

De aici incolo, se trece in partea cu aroma de Orient a orasului Skopje. Este vechiul bazar din cartierul albanez Ceair, cu strazi inguste si intortocheate, cladiri lipite una de alta, moschei, hanuri, bai rituale, bezisten-ul (piata acoperita).

Nu poti trece indiferent nici pe linga atelierele micilor mestesugari sau magazinele de artizanat si antichitati ce vind cu toatele cam aceleasi bijuterii si medalioane din aur sau argint, fin prelucrate, tipsii, ceainice, ibrice cu gitul lung si frumos arcuit, pielarie si papuci, risnite de cafea si cazane din arama.

Dar ce exprima poate cel mai bine spiritul locului este piata centrala, lunga-lunga, aproape fara de sfirsit, cu tarabe de fructe - smochinele sa stiti ca sunt de nota 10 - peste si fructe de mare, masline de toate culorile si formele, brinza in butoaie de plastic, miei jupuiti, cartofi si oua, gaini, dar si inevitabilele haine si plasticuri la mina a doua.

Seara, cind zgomotul si agitatia de peste zi se pierd de parca nici nu ar fi fost, doar praf si cutii de carton goale, aruncate de-a valma, ramin in urma sutelor de oameni.

O criza de identitate
Macedonia traverseaza evident o criza, ce se manifesta sub diferite forme. Este vorba intai de toate de o criza economica, atita timp cit cei mai multi dintre cele doua milioane de oameni de aici traiesc in saracie. Rata somajului se apropie de 40 la suta. Mult mai grava pare insa lipsa unei perspective foarte clare asupra viitorului.

“Viata aici si-a pierdut mult din farmecul de alta data. Traiul indestulat si tihnit al anilor ‘80, chiar ‘90, s-a dus iremediabil si a fost inlocuit de o incertitudine apasatoare”, imi povesteste un prieten jurnalist.

Spre deosebire de celelalte state din fosta Iugoslavie, precum Croatia sau Slovenia, pentru care experimentul lui Tito a fost unul nefast, Macedonia a avut un statut aparte: s-a bucurat de stabilitate si prosperitate si nici nu a avut de infruntat revendicari teritoriale.

Abia dupa declararea independentei, Macedonia s-a vazut confruntata cu o criza de identitate. A fost vorba, mai intai, de lunga disputa cu Grecia asupra numelui tarii, pe care Atena il considera ca apartinind patrimoniului sau national.

[c:2:d] Disputa nu e de fapt nici acum pe deplin rezolvata, atita timp cit denumirea oficiala a statului ramine in continuare Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei - FYROM.

Apoi, a venit confruntarea cu etnicii albanezi care - in conditiile crizei din Kosovo - au incercat inclusiv ruperea de Macedonia, pentru ca in cele din urma sa se multumeasca cu o autonomie sporita.

Zilele acestea, in Macedonia, criza de identitate cunoaste un nou episod. Aici, omul simplu fie ride pe infundate, fie aproba neconditionat decizia guvernului de la Skopje de a schimba numele aeroportului local, care acum se numeste, desigur, Aleksandar Veliki (Alexandru cel Mare).

Ce legatura este intre un om - oricit de glorioasa ar fi fost existenta lui - ce a trait acum 2300 de ani si un aeroport? Eu ezit sa formulez un raspuns. Dar mi s-ar parea straniu ca aeroportul Henri Coanda sa fie redenumit aeroportul Decebal, sa zicem.

Revenind insa la situatia din Macedonia, aici - ca in multe alte locuri din Balcani - trebuie inteles ca simbolismul politic, fie ca se leaga de numele unei tari, de reprezentarea unui insemn national, este mult mai important decit realitatea.

Aici popoarele par adesea mai curind ghidate nu de realism si de nevoia de compromis, ci de un subconstient obscur, traumatizat, de pulsiuni fantasmagorice ori de o imagine de sine nerealista.