Daca la inceput site-ul personal al lui Basescu se rezuma la a colecta mesaje, in principal de sustinere, de la vizitatori, el a fost rapid dezvoltat, intr-un site complex de campanie,

continand mesaje ale presedintelui, informatii despre actiunile recente ale acestuia (multe sub forma video), dar si detalii utilitare privind procedura de vot sau sectiile de votare organizate pentru cei din

diaspora etc. Acestor informatii li s-au adaugat mesajele publice de sustinere, precum celebrul apel al intelectualilor, dar si cele ale simplilor admiratori.

Partea cea mai populara a site-ului a reprezentat-o sectiunea dedicata „gherilei digitale”, declansata pe internet de echipa presedintelui suspendat. Aici au fost adunate in perioada campaniei o serie de vizualuri, majoritatea cu potential viral, realizate de fanii presedintelui.

Multe dintre acestea s-au dovedit eficiente, numarandu-se printre fisierele cu cea mai mare circulatie pe emailuri, multora dintre noi.

Consecvent imaginii sale de presedinte popular, dezinhibat si nonconformist, Basescu n-a parut deranjat de diferitele ipostaze in care l-au plasat admiratorii sai: de la postura de personaj al unor filme populare - 300, Terminator, SpiderMan, - la aceea de personaj simpatic de caricatura.

Basescu nu s-a dat inapoi de la a fi chiar protagonistul unui joc video online, plasat in continuarea seriei deschise de celebrul joc cu ardei. In noul joc, vizitatorul paginii poate incerca sa ii inchida gura presedintelui suspendat, sarcina care se dovedea teribil de dificila.

Daca adaugam la aceste productii digitale cele cateva filme de animatie realizate, conform echipei de campanie, tot de simpatizantii si sustinatorii presedintelui, si nu de staff-ul acestuia, si sms-urile sau ringtonurile menite

sa faca campanie electorala si dupa incheierea perioadei legale in care aceasta e permisa, putem avea o imagine destul de clara a razboiului viral declansat de presedinte pe internet.

Fireste, atacul presedintelui nu a ramas fara raspuns din partea opozantilor. Acestia, fie au atacat site-ul, reusind sa-i opreasca pentru scurte perioade functionarea, fie au raspuns cu aceeasi moneda.

Astfel, pe internetul romanesc au aparut o multime de minisite-uri si bloguri menite sa arate „adevarata” fata a presedintelui jucator, nenumaratele feluri in care acesta a incalcat Constitutia si sa ne arate cum sa-i spunem NU, votand DA.

In replica si campania opozantilor lui Basescu a fost dublata de o multime de vizualuri cu caracter viral.

Majoritatea lor insa erau construite ca replica evidenta la cele deja lansate de fanii presedintelui, iar multe dintre ele sfarseau tot prin a face din presedinte un personaj simpatic, care, asemenea multora dintre oamenii obisnuiti,

mai bea un paharel, mai are o „pasiune” pentru o secretara blonda, mai minte un pic sau are alte pacate la fel de umane.

Integral in Gandul