Majoritatea actorilor in fata carora se ridica acum cortina la Teatrul de Revista „Contantin Tanase” i-au dedicat acestei scene o viata intreaga: regizorul Bitzu Falticineanu lucreaza aici din 1952, scriitorul Aurel Storin, secretarul literar, a venit din 1952.
Stelele revistei au, la randu-le, vechime: Alexandru Arsinel, mai de curand director al institutiei, era un tinerel in 1966, cand s-a alaturat echipei, la fel si Stela Popescu sau Cristina Stamate, care aveau cam 21 de ani in ‘66, cand au inceput acest drum.
S-au adunat intr-o vreme in care Teatrul de Revista, la data aceea fara Constantin Tanase, era suficient de vestit incat sa dea spectacole in Sala Olympia din Paris sau la nu mai putin prestigiosul Friedrichstadt Palast, din Berlin.
„Revista traieste prin dans, muzica, vrajeste prin scene pline de fantezie, este bogata in cadente, e sustinuta, e improspatata cu un umor atat de antrenant, incat artistii romani au fost ovationati la scena deschisa”, scria cotidianul german „Die Welt” in 1965, la vremea primului turneu la Berlin.
Fidela vechilor principii, revista isi duce inca mesajul in lume, poate cu mai putine pretentii decat pe atunci, insa primita cu aceleasi aplauze de un public, probabil, la fel de cald.
„Cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti am inceput o serie de turnee in comunitatile de romani din strainatate”, explica directorul teatrului, actorul Alexandru Arsinel, care, dupa succesul unui proiect similar in Israel, a continuat seria spectacolelor in comunitatile de romani de la Madrid.
Saptamana aceasta, Teatrul de Revista, sprijinit de Ambasada Romaniei de la Madrid si de asociatia culturala Casa di Romania, a primit aplauze in salile de teatru din doua dintre fiefurile romanilor de la Madrid, Coslada si Getafe.
Un produs de export
„E greu sa-ti dai seama cati de-ai nostri sunt in Madrid pana nu te plimbi pe strazi cu cineva care sa aiba multa popularitate, asa cum este Stela Popescu sau Arsinel”, spune unul dintre cei care razbat cu greu prin multimile de romani iesiti de prin restaurantele
in care lucreaza, din teatre, de la gradini si muzee, de la coltul strazii, de oriunde, pentru a cere, de cele mai multe ori cu lacrimi in ochi, o fotografie sau un autograf celui pe care l-au recunoscut pe strada.
„Se gandesc la noi ca si cum am fi parte din familia lor. Ne ofera cadouri, ne povestesc ce li se intampla, se bucura cand ne intalnesc asa cum s-ar bucura daca ar vedea o ruda.
Este un gen foarte accesibil publicului mare si tocmai de aceea un gen care creeaza dintotdeauna vedete ale poporului”, explica actrita Cristina Stamate.
