Oțelul Galați conducea cu 1-0 la pauza meciului cu Universitatea Craiova (etapa 17 din SuperLiga), dar echipa lui Dorinel Munteanu a încasat trei goluri în repriza secundă și antrenorul moldovenilor a luat o decizie drastică.

Dorinel MunteanuFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

>> VIDEO SuperLiga: Universitatea Craiova, victorie pe terenul Oțelului - Hat-trick pentru Alexandru Mitriță

Dorinel Munteanu a dat afară patru jucători de la Oțelul Galați

Munteanu a afirmat după meci că se simte „umilit”, iar luni dimineața a anunțat că patru jucători au fost dați afară de la Oțelul Galați.

„Am dat afară patru jucători în dimineaţa asta. Nu pot să dau nume pentru că au contracte, nu pot să zic. Sunt lucruri interne, cu salarii şi altele.

I-am dat afară pentru că nu se pliază pe proiectul nostru. Nu a fost vorba doar de meciul cu Universitatea Craiova, au fost vreo cinci, şase, şapte meciuri” - Dorinel Munteanu, citat de Fanatik.

Antrenorul în vârstă de 55 de ani anunțase chiar după meciul cu Universitatea Craiova că jucătorii sunt „indolenți” și va lua măsuri.

„Două reprize diferite, prima a fost foarte bună din partea noastră, am marcat, am avut în față un adversar de calitate care nu ne-a pus niciun fel de probleme.

În a doua repriză s-au schimbat lucrurile și de aceea sunt foarte umilit, mă simt umilit de această înfrângere, pentru că nu se poate așa ceva!

Deja le-am comunicat jucătorilor de cine mă voi despărți chiar înainte de decembrie, pentru că un asemenea tratament nu pot să suport. Jucători indolenți, care fac asemenea greșeli. Voi discuta mâine cu ei după ce voi reuși să dorm, dacă pot, în această noapte” - Dorinel Munteanu, după înfrângerea cu Universitatea Craiova.

Oțelul a deschis scorul prin Pop ('20, penalty), dar Universitatea Craiova a înscris de trei ori în repriza secundă prin Mitriță ('53, '80, '83).

În urma rezultatului de duminică, Oțelul Galați se află pe locul 9 (20 de puncte, la egalitate cu alte trei echipe), iar Universitatea Craiova ocupă locul 4 (29 de puncte).

>> VIDEO FCSB, victorie în fața rivalei Dinamo

>> Ovidiu Burcă, neputincios după al treilea eșec la rând suferit de Dinamo

>> Eroul FCSB-ului a analizat jocul echipei în meciul cu Dinamo

>> Motivul pentru care Mircea Lucescu nu a stat până la finalul derbiului dintre Dinamo și FCSB

SuperLiga, programul etapei a 17-a

Vineri

Hermannstadt - Poli Iași 0-0

Petrolul Ploiești - FC Botoșani 2-1

Sâmbătă

FC Voluntari - Farul Constanța 4-2

CFR Cluj - UTA Arad 0-0

Duminică

Oțelul Galați - Universitatea Craiova 1-3

Dinamo București - FCSB 0-1

Luni

FC U Craiova 1948 - Sepsi OSK

Rapid București - Universitatea Cluj

SuperLiga, clasament

1. FCSB (31-16 golaveraj) 37p

2. CFR Cluj (31-17) 32p

3. Rapid București (31-17) 30p (-1 meci)

4. Universitatea Craiova (25-17) 29p

5. Hermannstadt (24-16) 25p

6. Petrolul Ploiești (21-17) 25p

7. Farul Constanța (24-28) 22p

8. Sepsi Sf. Gheorghe (18-18) 20p (-1 meci)

9. Oțelul Galați (17-17) 20p

10. Universitatea Cluj (22-23) 20 (-1 meci)

11. FC Voluntari (24-31) 20p

12. Poli Iași (19-23) 19p

13. UTA Arad (19-25) 19p

14. U Craiova 1948 (25-30) 15p (-1 meci)

15. Dinamo București (9-28) 10p

16. FC Botoșani (18-35) 8p.