Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

O lectie irlandeza despre anticoruptie

de Doc     HotNews.ro
Miercuri, 9 aprilie 2008, 14:04 Actualitate | Opinii


Saptamana trecuta o stire anunta ca premierul republicii Irlanda si-a anuntat demisia. Bertie Ahern a decis sa renunte la sefia guvernului de la Dublin, in urma acuzatiilor de coruptie aduse de asa numitul “Tribunal Mahon”. Episodul a trecut aproape neobservat, mai ales ca era fix in toiul summit-ului NATO. Totusi, merita sa aruncam o privire asupra lui, pentru ca spune multe despre modul in care functioneaza acolo trebusoara asta cu anti-coruptia, prin comparatie cu ce se intampla aici.

Despre ce este vorba, pe scurt: Tribunalul Flood (numit asa dupa judecatorul care-l prezida) a inceput prin a investiga autorizatii de constructie dubioase acordate de politicieni unor oameni de afaceri. Ulterior si-a schimbat conducerea, devenind tribunalul Mahon, si si-a extins mandatul, cercetand sume primite de politicieni de la oameni de afaceri in schimbul deciziilor lor. Ancheta a descoperit sume suspicioase intrand in contul premierului Ahern; acesta n-a reusit sa le justifice si a trebuit sa-si dea demisia.

1. Tribunalul. Desi poarta acest nume “tribunalele”, cum e si cel condus de judecatorul Mahon, nu sunt instante de judecata. Sunt de fapt comisii de ancheta publica. Se infiinteaza printr-un act al Parlamentului, pentru a investiga o chestiune care prezinta interes public major, actul le specifica si mandatul primit. Nu e obligatoriu sa fie conduse de judecatori. In schimb, in functionare ele au privilegiile, puterile si drepturile Inaltei Curti de Justitie. Pot produce marturii si dovezi, iar obstructionarea lucrarilor se poate lasa cu inchisoare pentru vinovati. Dar tribunalul nu da sentinte sau verdicte; face doar o investigatie al carei rezultat formal este un raport inaintat Parlamentului.

E inutil sa incerc o paralela cu Romania. La noi o astfel de comisie de ancheta publica ar fi declarata neconstitutionala inainte ca legea insasi sa fie pusa macar pe hartie. S-ar decide ca incalca toata constitutia de la un capat la altul, din mii de motive. Nu sunt foarte sigur daca insasi sugestia mea ca s-ar putea infiinta ceva similar este conforma cu legea fundamentala croita de politicienii nostri si interpretata tot de ei.

2. Lucrarile. Daca nu e clar mai sus; “tribunalul” acesta nu instrumenteaza sau judeca un dosar penal. Nu exista “prezumtia de nevinovatie”, anchetatorii nu trebuie sa dovedeasca mai presus de orice indoiala o fapta incriminata. Tribunalul conduce o ancheta publica, si raporteaza apoi Parlamentului ce-a descoperit. In cazul lui Bertie Ahern, tribunalul a descoperit ca nu are o imagine clara asupra operatiunilor financiare ale premierului, pentru ca acesta a oferit o marturie inconsistenta sau chiar contradictorie asupra banilor primiti de el sau de anturajul sau pe la inceputul anilor ‘90. Tribunalul nu a dovedit ca dl Ahern a facut ceva ilegal, si cu atat mai putin ceva de natura penala. Nici nu e treaba lui sa faca asa ceva. Dl Ahern e cel care ar fi trebuit sa-si justifice operatiile financiare, dar pentru ca n-a reusit sa o faca destul de convingator a trebuit sa demisioneze. (Notati in acest caz diferenta esentiala intre ilicit si nejustificat, de care am mai vorbit apropo de legea ANI.)

Ce s-ar fi intamplat in Romania? Nimic, desigur. Presupunand prin absurd ca un asfel de tribunal ar fi putut fi infiintat, dl Frunda si alti mari iubitori ai drepturilor omului-politician ar fi descoperit ca ancheta le incalca pe toate. Ca daca ai intrebat demnitarul de banii primiti de rudele lui atunci intri in viata lui particulara. Ca daca ai pretins ca nu poate justifica o suma nu ii respecti “prezumtia de nevinovatie”. Ca daca l-ai prins in flagrant ca minte i-ai incalcat dreptul la aparare. Samd.

Apoi, presupunand trecut si obstacolul acesta, politicianul nostru aflat in aceeasi situatie ar fi spus ca el n-a facut nimic ilegal, si ca nu vede care-i problema sa primeasca ajutor financiar de la oamenii de afaceri care ii sunt prieteni. Si, acompaniat de un cor de jurnalisti de la trusturile platite de aceeasi prieteni, s-ar fi declarat, patetic dar victorios, victima unui linsaj mediatic. Finalul povestii.

3. Durata investigatiei Tine cat trebuie sa tina, pentru a-si duce la capat mandatul. Considerand si predecesorul sau, tribunalul Mahon functioneaza de 11 (unsprezece!) ani.

Iar unii spun ca noi suntem obsedati cu anti-coruptia. Pai la noi asa ceva a functionat pe o durata de 0 (zero) ani. Nici macar nu s-a pus problema, dupa cazul Remes, de exemplu, sa existe ceva similar; macar o amarata de comisie de ancheta parlamentara. Nimic, nimic. Si asta desi circumstantele extrem de grave ale cazului o impuneau cu varf si indesat. Nu ma refer la sumele vehiculate. Ma refer la circumstantele care aratau ca actul de coruptie e departe de a fi singular (va amintiti izbucnirea lui I.A. Muresan la adresa lui “Minodoru lu peste”, amicul politic ce se presupunea ca trebuie sa-i semnaleze oportunitatile de afaceri cu statul? O mai fi in post Minodoru?); si de asemenea ca e departe de a fi izolat. Am rezumat intr-un articol de atunci material cat pentru 3 - 4 investigatii publice.

4. Sumele vehiculate - ca tot veni vorba. Dl Ahern are probleme cu justificarea unor sume de ordinul zecilor de mii de euro.

Te pufneste rasul. In cazul Zambaccian, in care dl Nastase si diversi amici mediatici de-ai lui ne spun ca e vorba de o meschinarie de dosar pentru niste termopane, rechizitoriul vorbeste de o paguba de peste un milion de euro (si observati din nou diferenta fundamentala, in cazul premierului irlandez nu vorbim de ilegalitati!) Tot de ordinul milioanelor erau pagubele in cazul Posta Romana; chiar si in cazul dlui Remes nu erau doar palinca si caltabosi ci si un autoturism scump.

5. Reactia mediatica Tribunalul Mahon nu l-ar fi putut obliga pe dl Ahern sa demisioneze, presupunand ca ar fi dorit. Demisia sa vine in urma presiunii publice si politice, presiune in care un rol decisiv il are mass-media, urmarind critic prestatia sa in acest episod, ajutata de caracterul public al anchetei.

Din nou, la noi lucrurile stau cu totul altfel. Exista fara indoiala jurnalisti care-si fac datoria fata de interesul public. Dar ei sunt aproape exceptia de la regula. Cazul Remes e graitor. In loc sa ceara macar demisia ministrului surprins luand spaga, unii jurnalisti in frunte cu Popescu C.T. (individ care se vinde si este vandut ca model de jurnalist, si, intr-o impostura si mai grosiera, model de moralitate) au descoperit ca e o problema chiar cu publicarea imaginilor respective! In cor cu avocatii drepturilor omului-politician, ziaristii de teapa sefului CRP de la acea data au descoperit ca exista tot felul de drepturi care i-ar fi fost incalcate dlui Remes. Brusc, problema n-a mai fost cazul grav de coruptie desfasurat ci… chiar actul de a-l face public(!!) Am mintit mai sus cand am spus ca n-a fost nici o comisie de ancheta in cazul Remes : a fost una, cea de la televiziunea nationala. Nu e adevarat ca n-a fost sanctionat nimeni, au fost sanctionati dna Culcer si echipa stirilor TVR, jurnalistii care si-au facut datoria si fata de meseria lor si fata de interesul public, si au expus un caz flagrant de coruptie.

6. Concluzie? Acum cateva saptamani acordam un bilet de papagal dnei Renate Weber pentru modul radical in care a schimbat taberele in chestiunea luptei anti-coruptie.
  •  “Tentatia coruptiei exista si in alte tari, coruptie este si in alte tari, daca asta cumva incalzeste pe cineva; diferenta sensibila este cea data de reactia autoritatilor la acest fenomen. Asta se poate masura, asta se poate compara fata de alte state; se poate compara chiar si cu ochiul liber. Si, da, ar trebui sa stie dna Weber ca stam foarte prost. (…) Exista o idee vanturata in spatiul nostru public care spune ca toata chestiunea asta legata de coruptie a ajuns la un nivel de obsesie nationala lipsita de temei. O isterie care nu se domoleste cu toti pasii facuti in directia combaterii coruptiei, fiind intretinuta artificial pe plan intern din motive partizane, si sustinuta de UE, fie din nestiinta, fie de-a dreptul din rea credinta (”strategic”, ca sa-l citam pe dl Nastase, unul din marii promotori ai teoriei; sau “cu dublu standard” ca s-o citam pe dna Weber).”
(Bilete de papagal. Renate Weber)

Ei bine, iata exemplificata dubla masura cu care suntem judecati : la noi nu au ce sa masoare. Anti-coruptia din tara politicienilor Nastase, Remes, Nicolicea sau Weber nu este nici o isterie si nici o obsesie. E o gluma.

Comenteaza si dezbate pe blogul lui Doc






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2176 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by