Despre această nenorocire e greu de scris la rece, echilibrat și nepărtinitor. Și nici nu doresc să scriu echidistant. Uneori echidistanța e indiferență, și uneori indiferența e nu diferă de ură. Prieteni competenți și binevoitori mi-au spus că sunt și detalii pe care nu le știu, și care s-ar putea să schimbe datele problemei. Dar mi s-au părut complet irelevante față de nucleul problemei.
Hermina Gheorghe e o româncă plecată în Danemarca. A avut un soț și un copil. Copilul i-a murit de leucemie. I-a murit și primul soț. Al doilea copil i-a fost luat la vârsta de patru luni de către autoritățile daneze, sub pretextul că mama este depresivă, și a fost dat spre creștere unei familii de danezi. Mama are dreptul să-l vadă o dată pe lună, o oră, și face 120 de kilometri ca să-l vadă.
Există două milioane de români în Spania și Italia, cu copii ; doar 33 de mii de români în Danemarca. Autoritățile spaniole și italiene n-au găsit părinți abuzivi sau familii disfuncționale printre milioanele de români de acolo : ochii de șoimi ai asistenței sociale daneze au stabilit că o mamă depresivă era absolut incapabilă să-și crească fiul, și că nici părinții ei nu prezentau încredere. Repetăm : două milioane de români sunt părinți buni în țările romanice ; 33 de mii de români din Danemarca nu prea trec testul de competențe parentale.
Nu doresc să scriu echidistant fiindcă datele factuale sunt complet irelevante. Tot irelevante sunt și diferențele de drept și procedură în ce privește decăderea din exercițiul drepturilor părintești.
Instituții tentaculare
În toate țările, orice instituție încearcă să se extindă. Toate se plâng că au prea puțini angajați, prea puține fonduri și prea puține resurse. Cruzimea Gestapoului nu venea din ordinele lui Hitler : după ce toți dușmanii reali ai statului nazist au fost nimiciți, Gestapoul ar fi rămas fără activitate, și și a început să scornească dușmani din nimic. NKVD-ul nimicise toți dușmanii statului sovietic, iar lui Iagoda, Ejov și Beria le rămânea să inventeze dușmani ai poporului, numai ca să își justifice existența. La fel, asistența socială daneză trebuie, cu orice preț, să găsească părinți răi, ca să își îndeplinească planul la copii protejați și ocrotiți. E irelevant dacă un stat e democratic sau totalitar : instituțiile, oricare ar fi, încearcă să-și extindă activitatea, să-și demonstreze utilitatea prin hiperactivitate.
Foster children
În țările scandinave, legăturile dintre generații, părinți și fii, sînt extrem de slabe. Deja în Evul Mediu, părinții își dădeau copiii vecinilor ca să îi crească. (Jacqueline Simpson, Everyday Life in the Viking Age, pag 138). Vezi și Liv Helga Dommasnes, Melanie Wrigglesworth, Children, Identity and the Past, 2021, cap. Children and Society in the Viking Age, pag. 61 ; Nic Fields, Harald Hardrada: The Life and Times of the Last Great Viking ; Edward Cowan, History of Everyday Life in Medieval Scotland, cap. Worldview of Scottish Vikings in the age of Sagas, pag. 53. Atașamentul părinților pentru copii, ca în restul Europei, e văzut ca emoționalism siropos deplasat. Cetățenii scandinavi au deplină încredere în autoritățile de protecția copilului, care au mînă liberă : cetățenii nu consideră ca important atașamentul dintre părinți și copii. Scandinavii sunt individualiști, rata divorțului e mare (jumătate dintre cupluri divorțează în țările scandinave ; doar unul din patru în România). Familia fiind slabă, legăturile dintre generații slabe, iar legăturile dintre bunici și nepoți aproape inexistente, statul preia o parte din ceea ce societatea de dinainte considera ca obligații de familie. Sistemul de asistență socială danez (ca toate sistemele scandinave) oferă ajutor de șomaj, pensie de urmaș, alocație de handicap și pensie la împlinirea vârstei de pensionare. Statul social scandinav e fiabil, eficace, dar robotic uneori. De aceea, nici societatea civilă daneză nu s-a mobilizat în nici un fel în apărarea Herminei Gheorghe : imigrantă, pe de o parte, deci neglijabilă ; supusă unei măsuri care danezilor nu li se pare nici crudă, nici neomenoasă, nu mai dureroasă decât tăierea unghiilor.
Imigranta
Hermina Gheorghe era victima perfectă. Imigrantă, deci cu statut social șubred, fără o rețea de prieteni, cunoscând nu foarte bine legile daneze, lipsită de resurse materiale ca să angajeze avocați pe termen lung, Hermina Gheorghe era victima vulnerabilă prin excelență față de serviciile de asistență socială daneze: persoana care se poate foarte greu apăra, care are un salariu de subzistență, fără nici un fel de rezerve pentru această bătălie pe termen lung care este custodia copilului.
Mentalitate și legi
De aceea, o comparație între legile românești și europene versus legile daneze privind protecția copilului e un exercițiu steril. Stratul subțire de sol al legilor și regulamentelor stă pe imensa placă tectonică de granit a mentalității și a obiceiurilor. Nu legile și procedurile trebuie să le comparăm, ci valorile complet diferite. Pentru scandinavi în general și pentru danezi în special, despărțirea dintre copii și părinți nu înseamnă mare lucru. mămos, mămoșenie n-au echivalente daneze. Americanii au aceeași indiferență între generații, la 18 ani copilul își găsește un job și pleacă de acasă ; această trăsătură vine de la imigrația germanică și scandinavă importantă din a doua jumătate a sec. XIX. Mama grijulie – o mamă normală, după criteriile Românilor și cele din bazinul Mediteranei – e un fenomen ciudat pentru americani. Ei numesc aceste mame grijulii ”Jewish mother” – fiindcă mamele evreice, ocrotitoare, erau un spectacol exotic pentru ei. Danemarca are, în 2021, 1283 mii de gospodării adăpostind cupluri căsătorite sau nu, și 1244 de mii de gospodării de o singură persoană, bărbați singuri sau femei singure.
Și mai are Danemarca (ceea ce sună funest) o mie de copii ”care nu trăiesc cu familiile lor naturale”.
Statele occidentale
Au o lungă tradiție de deznaționalizare a minorităților etnice sau religioase și de brutalizare a persoanelor vulnerabile prin răpirea copiilor. În 1858, la Bologna, care se găsea în statele papale, poliția l-a răpit de la părinți pe copilul evreu Edgardo Mortara, și l-au dus să fie crescut la Vatican, sub pretextul că servitoarea familiei îl botezase mai înainte, și deci era creștin.
