Decizia Washingtonului de a înăspri regulile pentru Ungaria în cadrul programului Visa Waiver „nu are de-a face cu nimic altceva decât cu conformarea Ungariei la programul Visa Waiver în sine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Viză pentru Statele UniteFoto: Chris DELMAS / AFP / Profimedia

„În 2011, guvernul ungar a lansat un proces simplificat de acordare a cetăţeniei. Aproape 1 milion de oameni au dobândit cetăţenia ungară prin acest program, înainte ca Ungaria să înceapă instituirea verificării biometrice complete a identităţii, în 2020”, a explicat Matthew Miller în cadrul unui briefing de presă, marţi, pentru agenția oficială maghiară MTI, citează Agerpres.

„Ştim că au fost obţinute în mod fraudulos paşapoarte ungare valide de către infractori şi indivizi fără legătură cu Ungaria”

„În perioada din 2011 până în 2020, programului i-au lipsit proceduri adecvate de a verifica identităţile solicitanţilor, înainte de a le permite să obţină cetăţenia. Ştim că au fost obţinute în mod fraudulos paşapoarte ungare valide de către infractori şi indivizi fără legătură cu Ungaria”, a afirmat Miller.

În răspuns la o întrebare privind deţinerea de către guvernul SUA de informaţii concrete referitor la intrarea în Statele Unite a unor deţinători de paşapoarte ungare cu trecut îndoielnic, acesta a spus că nu are informaţii „privind oamenii care au venit”.

„Am ridicat această problemă cu guvernul ungar, i-am dat posibilitatea de a reglementa situaţia şi a refuzat”

„Am avut în vedere faptul că au fost oameni care au obţinut paşapoarte fără să treacă prin verificarea riguroasă care credem că este necesară pentru a le obţine - ar trebui să fie necesară pentru a obţine un paşaport. Şi de aceea am ridicat această problemă cu guvernul ungar, i-am dat posibilitatea de a reglementa situaţia şi a refuzat”, a spus Miller.

Decizie fără precedent: SUA limitează vizele pentru maghiari, inclusiv pentru românii naturalizați de Ungaria

Statele Unite au impus marţi restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver. Această măsura fără precedent vine ca răspuns la o serie de preocupări legate de securitate, potrivit Washingtonului, și vizează documentele de călătorie emise între 2011 și 2020. Ungaria este singura țară din cele 40 care participă la programul Visa Waiver vizată de decizia luată de SUA.

În cadrul Programului Visa Waiver, de scutire a vizei, cetățenii din țările participante pot călători în SUA în scop turistic sau de afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile fără viză, documentele de călătorie fiind înregistrate în Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA).

Într-un comunicat, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor din Ungaria în cadrul Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) va fi redusă, cu efect imediat, de la doi ani la un an şi doar vizitele unice vor fi permise în cadrul sistemului, nu şi cele multiple, astfel, cetățenii ungari având dreptul la o singură intrare pe pâmânt american.

„Măsuri unice” pentru Ungaria

Un înalt oficial guvernamental american a declarat că modificările nu se aplică niciunuia dintre ceilalţi 39 de participanţi la Programul Visa Waiver şi că sunt „unice pentru Ungaria”.

„Există o problemă sistemică, şi anume că sute de mii de paşapoarte au fost emise între 2011 şi 2020 fără a exista cerinţe de verificare a identităţii”, a declarat oficialul american.

Ungaria a acordat cetăţenie unui număr de aproximativ un milion de persoane între 2011 şi 2020, majoritatea etnici maghiari care locuiesc în statele vecine, „fără să existe măsuri de securitate adecvate”, a precizat ambasada americană.

Potrivit publicației Politico.eu, după ce a ajuns la putere în 2010, guvernul lui Viktor Orbán a pus în aplicare o schimbare majoră de politică prin care a acordat cetățenie etnicilor maghiari din străinătate, inclusiv din România, Slovacia și Ucraina.

Acordarea cetăţeniei a fost o mişcare politică a premierului Viktor Orban care i-a adus voturi la alegerile ulterioare.

„Există sute de mii de pașapoarte care au fost emise de guvernul Ungariei ca parte a programului de naturalizare simplificată, fără a exista mecanisme stricte de verificare a identității”, a declarat ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman, pentru Politico.

Ungaria a reacționat virulent: „Biden se răzbună pe maghiari”

Noile restricții în privința vizelor anunțate de SUA în cazul cetățenilor ungari au provocat nervozitate la Budapesta. Ministerul ungar de Interne acuză Administrația Joe Biden că „se răzbună pe maghiari”.

Ministerul susține că SUA au solicitat Ungariei date despre maghiarii cu dublă cetăţenie care trăiesc dincolo de graniţele ţării, însă Budapesta nu va oferi aceste informații nimănui, invocând că este în joc securitatea maghiarilor de peste hotare.

„Acesta este motivul pentru care administraţia preşedintelui Joe Biden se răzbună acum pe maghiari”, se arată în comunicatul Ministerului Ungar de Interne, citat de MTI.