Ungaria a decis să restrângă sfera de eligibilitate a celor care pot beneficia de combustibil cu preț plafonat și să majoreze impozitul pe profitul excepțional al grupului petrolier MOL, în cadrul unor măsuri recente adoptate de guvernul de la Budapesta pentru a combate criza costului vieţii și presiunile crescânde asupra finanțelor publice, relatează Reuters.

Viktor Orban, premierul UngarieiFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

​Potrivit anunțului făcut sâmbătă de Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, noile măsuri ar urma să restrângă eligibilitatea la benzină și motorină cu preț plafonat doar pentru automobilele deținute de persoane fizice, vehicule agricole și taximetre. Vor fi excluse, deci, mașinile deținute de companii.

Gulyas a precizat că noile reguli privind prețul plafonat la carburanți au intrat în vigoare începând de sâmbătă la prânz.

El a afirmat că măsura era necesară întrucât principala rafinărie pe Dunăre a MOL va fi oprită, de luni, pentru lucrări de întreținere, ceea ce va reduce considerabil aprovizionarea cu carburanți pe piața internă, deși guvernul va elibera de asemenea până la un sfert din rezervele strategice de combustibil ale țării, pentru a contribui la asigurarea aprovizionării.

„Este important de precizat că guvernul poate menține prețurile carburanților plafonate la 480 de forinți pe litru pentru consumatorii cu amănuntul”, a mai declarat Gergely Gulyas într-o conferință de presă.

Guvernul de la Budapesta a anunţat în noiembrie anul trecut că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,19 euro sau 1,21 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. De asemenea, în februarie, au fost plafonate preţurile unor alimente de bază.

În urmă cu câteva săptămâni, directorul general al companiei ungare de petrol și gaze MOL, Zsolt Hernadi, atenționa într-un interviu că plafonarea prețurilor la carburanți în Ungaria ar trebui să fie eliminată, deoarece va duce „mai devreme sau mai târziu” la penurie.

Decretul guvernamental publicat sâmbătă prevede de asemenea o majorare a impozitului pe profiturile excepționale ale MOL la un procent 40%, de la 25%, începând cu 1 august.

Cea mai mare companie din Ungaria a cerut eliminarea prețurilor plafonate

Zsolt Hernadi, președintele și directorul executiv al MOL, cea mai mare companie din Ungaria, a avertizat că renunțarea treptată la prețurile plafonate este necesară pentru a asigura siguranța pe termen lung a aprovizionării cu carburanți.

În luna martie MOL a anunțat că a ajuns să vândă în pierdere fiecare litru de la pompă din cauza plafonării prețurilor.

„Totul depinde de război. Dacă există război, atunci există și inflație de război. Dacă este pace, atunci putem să eliminăm treptat mai rapid aceste măsuri. Dacă există război, nu putem face asta, sau o putem face foarte încet”, afirma luna trecută premierul ungar Viktor Orban.

La sfârșitul lunii mai guvernul de la Budapesta a decis ca doar mașinile înmatriculate în Ungaria să beneficieze de prețurile mai ieftine, declanșând un nou conflict cu Comisia Europeană.

Citește și: