Soarta discuțiilor între Rusia și Statele Unite privind controlul armelor nucleare va depinde în mare parte de progresul negocierilor privind garanțiile de securitate cerute de Moscova, a declarat luni un înalt diplomat rus responsabil de subiect, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rusia a masat peste 100.000 de trupe la granția sa cu Ucraina, 70% din forțele necesare pentru o invazie pe scară largă, cerând Statelor Unite și NATO să nu permită intrarea Kievului în Alianța Nord-Atlantică, o mutare pe care președintele rus Vladimir Putin a calificat-o drept „inadmisibilă” pentru țara sa.

„Aceasta este o problemă foarte sensibilă pentru noi: extinderea NATO spre Est, inclusiv cu Ucraina. Cum să nu ne gândim la asta? Ar fi criminal să nu reacţionăm şi să observăm ce se întâmplă fără să facem nimic”, a spus şeful statului rus în luna decembrie a anului trecut.

Washingtonul și NATO au refuzat până acum să ofere asemenea garanții și au respins revendicările Rusiei de a-și retrage trupele din Europa de Est, inclusiv România și Bulgaria.

Din contră, administrația președintelui american Joe Biden a aprobat săptămâna trecută transferarea a 3.000 de soldați americani în țările membre NATO din estul Europei, 1.000 din aceștia urmând să ajungă în România.

Negocieri între Rusia și SUA privind neproliferarea nucleară

Vladimir Yermakov, directorul departamentului responsabil de neproliferarea nucleară din cadrul Ministerului de externe de la Moscova, a declarat luni pentru agenția de stat RIA că garanțiile de securitate urgente solicitate de Moscova sunt acum mai importante decât negocierile privind controlarea armelor strategice.

El a precizat că reluarea discuțiilor privind controlul armelor nucleare depind acum în mare parte de rezolvarea problemelor importante ridicate de Moscova privind situația din estul Europei și prezența NATO în această regiune.

Yermakov a răspuns astfel unei solicitări a Departamentului de stat de la Washington, care a dorit să afle poziția oficială a Moscovei privind amplasarea de arme nucleare în Belarus după ce președintele Alexandr Lukașenko a declarat că Minskul este pregătit să găzduiască focoase nucleare rusești.

„Aș dori să pun o contra întrebare, dacă colegii noștri europeni nu văd o amenințare la adresa securității lor, nu în ipotetica situație din Belarus, ci în desfășurarea efectivă pe teritoriul mai multor țări NATO a armelor nucleare americane capabile să lovească ținte pe teritoriul rus”, a spus Yermakov.

Rusia ar putea plasa arme nucleare în Belarus

Diplomatul rus a acuzat „duplicitatea” țărilor europene care participă la „misiunile nucleare comune” ale NATO, afirmând că acestea „ contrazic direct obligațiile lor de bază asumate în Tratatul de neproliferare a armelor nucleare”.

„Categoric nu suntem de acord cu o asemenea duplicitate a țărilor occidentale”, a subliniat el.

Lukașenko a declarat la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut că Belarusul este dispus să găzduiască arme nucleare rusești dacă NATO va face un pas similar în Polonia.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a remarcat că această declarație ar trebui să reprezinte un avertisment pentru Occident.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat la rândul său că desfășurarea diferitelor tipuri de arme în apropierea granițelor Rusiei ar necesita acțiuni de echilibrare a situației.