Consiliul Uniunii Europene anunță că a decis vineri să întărească măsurile restrictive instituite deja ca urmare a situației din Belarus și a interzis survolarea spaţiului aerian european și accesul pe aeroporturile UE pentru companiile aeriene belaruse de orice tip. Interdicţia va intra în vigoare la miezul nopții.

Avion BelaviaFoto: Erik Romanenko / TASS / Profimedia

Măsura, solicitată la finalul lunii mai de către liderii europeni, a fost formalizată juridic vineri de cele 27 de state membre UE.

Statele membre UE vor trebui să refuze permisiunea de a ateriza, decola sau survola pe teritoriile lor oricărei aeronave operate de transportori aerieni din Belarus, inclusiv operatori comerciali.

Interdicţia va intra în vigoare de sâmbătă, 5 iunie, şi vizează în primul rând compania naţională Belavia, a explicat un diplomat european citat de AFP.

Decizia Uniunii Europene vine ca urmare a incidentului din 23 mai când autoritățile din Belarus au forțat un avion al companiei Ryanair ce decolase din Atena cu destinaţia Vilnius să schimbe ruta şi să aterizeze la Minsk, invocând o alertă cu bombă. Doi pasageri, jurnalistul disident belarus Roman Protasevici şi iubita lui, Sofia Sapega, au fost arestaţi atunci pe aeroportul din Minsk.

Guvernele UE, care au descris incidentul ca fiind piraterie de stat, au anunțat că pregătesc noi sancțiuni împotriva regimului preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko. Acestea vor să ţintească sectoarele care au un rol major în economia belarusă. Sacţiunile ar putea include interzicerea vânzării de obligaţiuni, precum şi sectorul petrolului şi al potasei, care realizează exporturi mari.

Pe același subiect: