Parlamentul polonez a modificat profund in noaptea de joi spre vineri codul electoral, reducand puterile Comisiei electorale nationale in beneficiul ministerului de Interne, scrie AFP.

Reforma a fost imediat criticata de actualul presedinte al Comisiei, Wojciech Hermelinski, care a acuzat o extindere a prerogativelor executivului in detrimentul puterii judiciare.

Cand reforma va intra deplin in vigoare, dupa legislativele din 2019, membrii Comisiei - organism suprem independent insarcinat cu legalitatea alegerilor nationale si locale si cele pentru Parlamentul European - nu vor mai fi toti judecatori, ca in prezent.

Sapte membri din cei nou ai Comisiei vor fi desemnati de Parlament si nu, ca pana in prezent, de Tribunalul constitutional, Curtea Suprema si Curtea Suprema Administrativa. Acesti sapte membri nu vor mai fi neaparat judecatori ci persoane "calificate pentru a fi judecatori". Ceilalti doi membri, judecatorii, vor fi desemnati de Tribunalul Constitutional si de Curtea Suprema.

"Puterea face din Comisia Electorala un fel de paravan care va trebui sa legitimeze alegerile organizate de ministerul de Interne", a declarat vineri judecatorul Hermelinski, care prezideaza Comisia electorala nationala.

Partidul conservator la putere Dreptate si Justitie (PiS) sustine ca aceste modificare eficientizeaza sistemul si corespunde cu sisteme in vigoare in mai multe tari europene.

"Ce infern, ce absenta a democratiei domneste in zece tari europene, precum Franta, Germania, Cehia, Austria, Belgia, Olanda, unde ministerul de Interne este insarcinat in ansamblu cu pregatirea alegerilor", a afirmat un deputat PiS, Marcin Horala, raspunzand la criticile opozitiei.

Legea votata prevede de asemenea ca seful Biroului electoral national, insarcinat cu organizarea materiala a alegerilor, potrivit instructiunilor Comisiei, careia ii este subordonat, va fi de acum ales dintre cei trei candidati propusi de ministrul de Interne si nu, ca pana in prezent, de presedinte, Dieta si Senat.