Un pilot din Canada, care a lesinat in carlinga avionului in timpul unui zbor spre Mexic in ajunul Anului Nou, a fost condamnat la opt luni de inchisoare si a primit interdictie de a zbura timp de un an dupa ce va fi eliberat, potrivit Reuters.

Zborul Sunwing Airlines, care transporta 105 persoane, ar fi trebuit sa faca opriri in doua orase canadiene inainte de a se indrepta spre sud, la Cancun.

La acea vreme, politia din Calgary a declarat ca echipajul a observat ca pilotul se comporta ciudat, dupa care a lesinat in cabina de pilotaj. Pilotul a fost escortat din avion si a fost acuzat ca a depasit limita de alcool din sange, desi era raspunzator pentru "ingrijirea si controlul unei aeronave", potrivit reprezentantilor politiei.

Procuratura a identificat pilotul slovac ca fiind Miroslav Gronych.

Potrivit unei declaratii depuse la o instanta locala, politia a observat ca Gronych nu putea sa mearga drept, ca discursul sau era "nedeslusit" si ca nivelul alcoolului din sange era de trei ori mai mare decat limita legala.