Premierul demis Viorica Dăncilă anunță că a dispus Corpului de Control să înceapă verificări la Ministerul Transporturilor și la TAROM, "în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media". Directorul demis al Tarom, Mădălina Mezei, declara pentru HotNews.ro că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele Tarom la sol în ziua moţiunii de cenzură, pentru ca unii parlamentari să nu poată ajunge la vot.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, acțiunea de control la Tarom vizează activitatea din perioada 1 ianuarie 2019-prezent și vizează:

  • 1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.
  • 2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.
  • 3. Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA.

"Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, susține premierul Viorica Dăncilă.

Directorul demis al Tarom, Mădălina Mezei, a confirmat joi pentru HotNews.ro că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele Tarom la sol în ziua moţiunii de cenzură, pentru ca unii parlamentari să nu poată ajunge la vot. Ea a susținut că acesta este motivul real al demiterii sale şi a declarat, pentru Mediafax, că îi va face plângere penală ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Nu înțeleg supărarea unor directori de Companii care atunci când nu își îndeplinesc obiectivele pe care și le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum și se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea Tarom, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din Companie.

Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume. Or, doamna a așteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva și va reuși să rămână în funcție cu sprijinul știut numai de ea", a fost reacția lui Răzvan Cuc.

Consiliul de Administrație al Tarom preciza, într-un comunciat de presă, că în ședința din 15 octombrie a analizat activitatea directorului general și a constatat nerespectarea contractului de către Mădălina Mezei.

”Fostul director general al CN TAROM nu a reușit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligațîi care ii reveneau potrivit Statutului Companiei și Contractului de Mandat. Fostul director general al TAROM , totodată, a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esențiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR și preluarea prin leasing operațional a unor aeronave noi, tot de tip ATR. O altă deficiență constatată de către Consiliul de Administrație a reprezentat-o lipsa oricărei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din Companie. Pe cale de consecință, Consiliul de Administrație al CN TAROM, cu unanimitate de voturi, a hotărât revocarea din funcția de director general a doamnei Mădălina Mezei și desemnarea unui nou director general provizoriu, în persoană domnului Valentin Nicolae Gvinda, care ocupă funcția de Șef Departament ATR din cadrul Companiei”, spunea Consiliul de Administrație.

Mădălina Mezei a fost numită la șefia Tarom în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce același Consiliu de Administrație îi prelungise contractul de management cu două luni. Mădălina Mezei a fost al patrulea director al companiei numit în acest an.