Cristina Tarcea, despre semnătura de pe protocolul dintre SRI și Curtea Supremă: Dacă Nicolae Popa nu sesizează Parchetul, o voi face eu / Când s-a pensionat, de fapt, fostul șef al Înaltei Curți

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 19 iunie 2018, 20:19 Actualitate | Esenţial


Cristina Tarcea, sefa ICCJ, interviu la Antena 3
Foto: Captura Antena 3
Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat, marţi, în cazul controverselor privind semnătura fostului şef al Înaltei Curți, Nicolae Popa, de pe protocolul ÎCCJ-PG-SRI, că i-a sugerat acestuia să sesizeze Parchetul, menţionând că dacă nu o va face Nicolae Popa, o va face ea, potrivit Mediafax. Popa a declarat că a ieșit la pensie pe 1 septembrie 2009. Protocolul a fost semnat din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe data de 2 septembrie 2009, însă, potrivit datelor consultate de HotNews președintele de atunci, Traian Băsescu, a semnat decretul de pensionare a lui Nicolae Popa cu data de 14 septembrie, în condițiile în care cererea de pensionare a lui Popa, înaintată pe 1 septembrie, fusese avizată de CSM pe 10 septembrie, odată cu delegarea în funcție a Lidiei Bărbulescu. 

Nicolae Popa a fost, marţi, prezent la instanţa supremă, pentru a vedea documentele pe care le-a semnat la finalul mandatului de preşedinte al instanţei supreme.

"Am studiat împreună documentele, ne-am uitat pe ele, a văzut şi dânsul cu atenţie protocolul şi, din câte mi-a spus, dânsul susţine că semnătura este a dânsului, că nu o contestă, dar că nu-şi aminteşte momentul şi dacă a semnat. Crede că nu l-a semnat şi probabil s-or fi folosit nişte manevre prin care a fost aplicată semnătura dumnealui pe protocol. O să vedem. I-am sugerat, mărturisesc, că, dacă aşa stau lucrurile, poate e cazul să facă o sesizare la Parchet. Am aşteptat momentul întâlnirii pentru că, mărturisesc, şi eu m-am gândit să fac o sesizare la Parchet. Dacă nu o să o facă dânsul, o să o fac eu. Să se facă lumină. Lucrurile sunt simple. Cu o expertiză se poate imediat afla dacă este sau nu semnătura persoanei în cauză", a declarat, marţi, Cristina Tarcea, la sediul instanţei supreme.

Actualul preşedinte al instanţei supreme a mai spus că există în arhivele instanţei documente semnate de Nicolae Popa după data de 1 septembrie, când acesta susţine că s-a pensionat.

"I-am arătat. Sunt ordine obişnuite, uzuale, semnate în toată această perioadă, 2 septembrie 2009- 14 septembrie 2009, iar ordinul semnat în 14 septembrie 2009 este ordinul prin care a fost împuternicită doamna vicepreşedinte de atunci, doamna Bărbulescu (Lidia Bărbulescu -n.r.), să exercite funcţia de preşedinte cu delegaţie al Înaltei Curţi. I l-am arătat, dânsul l-a văzut, şi mie mi-a spus că de iure a fost preşedinte până la 14 septembrie, dar de facto de la 1 septembrie, dânsul nu şi-a mai exercitat aceste prerogative", a mai declarat Cristina Tarcea.

Fostul şef al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, a declarat, luni, că nu a semnat protocolul dintre SRI, PG şi Înalta Curte, el plecând în pensie mai devreme decât a fost semnat documentul. Protocolul a fost semnat din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe data de 2 septembrie 2009, însă, potrivit datelor consultate de HotNews președintele de atunci, Traian Băsescu, a semnat decretul de pensionare a lui Nicolae Popa cu data de 14 septembrie. 

 "Eu am văzut acest protocol doar prin intermediul presei. Pe 1 septembrie 2009 am formulat cererea de plecare din ICCJ, exact în ziua în care împlineam vârsta de pensionare, 70 de ani, iar documentul apare semnat de mine în 2 septembrie 2009. Mâine trec pe la doamna preşedinte a ICCJ,  pe care am rugat-o să îmi pregătească un exemplar să-l văd. Va fi prima dată când o să îl văd. Dacă îl semnam trebuia să ştiu, înseamnă că îl cunosc, că l-am dezbătut. Eu la 1 septembrie 2009 m-am urcat în maşină de la Curte şi m-am prezentat la CSM cu cererea mea de pensionare. Mai aveam un an de mandat, dar aşa am hotărât, ca fix la 70 de ani să plec la pensie şi să las liber mandatul, şi aşa am făcut. Din acel moment, mi-a predat telefonul de la instituţie, mi-am luat documentele personale, iar în dosarul meu am făcut şi o propunere, ca în locul meu să rămână să conducă doamna vicepreşedinte Lidia Bărbulescu", a declarat Nicolae Popa, luni seară, la Antena 3.


















6024 vizualizari

  • +10 (20 voturi)    
    anntena 3... (Marţi, 19 iunie 2018, 20:23)

    liviu_ [utilizator]

    sau cum sa faci din ceva normal... ceva anormal...


    e perfect legal si normal protocol ala... dar ei nu si nu... batman batman...


    deja incep sa cred ca membrii latrinelor si parlamentului sufera... (pe lagna nesimtire, tupeu si cletomanie) si de niste boli psihice
    • -5 (9 voturi)    
      e ceva normal... in dictaturi (Miercuri, 20 iunie 2018, 4:01)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      In democratie Curtile nu coopereaza cu serviciile secrete pentru infaptuirea justitiei, ci sunt independente si judeca strict pe dovezile prezentate de acuzare (procurori) si aparare. Asa este in statul de drept.

      In comunism, Securitatea controla tot, inclusiv Curtile, si se vede ca mentalitatile astea nu au disparut. Poporul roman e obisnuit cu controlul si securistii si inca ii divinizeaza.

      Bravo!
      • +1 (3 voturi)    
        Gresesti (Miercuri, 20 iunie 2018, 8:02)

        ankido [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        In SUA exista curtile FISA
        https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_Intelligence_Surveillance_Court
        • +1 (1 vot)    
          Cred ca ar trebui sa stii ce inseamna Foreign (Miercuri, 20 iunie 2018, 11:06)

          mcris [utilizator] i-a raspuns lui ankido

          Este vorba de spioni straini pe teritoriul USA. NU se ocupa cu cazuri domestice civile sau penale.
      • 0 (0 voturi)    
        Ai citit protocolul? (Miercuri, 20 iunie 2018, 15:24)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        Serviciile nu judeca, nu interogheaza, ancheteaza, etc. Pun strict la dispozitie personalul si tehnica pe care aparatul de cercetare nu le are. Daca au facut si altceva (gen interogat suspecti) poti prezenta vreun caz? Poate in alte parti n-o fi asa ceva, dar nu putem compara Romania cu SUA la fonduri alocate si dotare. Desi sunt convins ca chiar si acolo, daca e necesar, serviciile pot colabora cu politia, procuratura. Evident tot nesubstituindu-se una alteia.
  • +12 (24 voturi)    
    Alt securist care incearca sa ascunda ce-a semnat (Marţi, 19 iunie 2018, 20:27)

    Gryphus [utilizator]

    poftim telenovela: "dânsul susţine că semnătura este a dânsului, că nu o contestă, dar că nu-şi aminteşte momentul şi dacă a semnat. Crede că nu l-a semnat"


    protocolul a fost semnat in 2009 cand PSD era la guvernare si toata lumea stia de aceste protocoale ca din 2009 pana astazi s-au mai semnat de vreo 3 ori...deci toata vrajeala asta cu BREAKING NEWS - institutiile statului colaboreaza intre ele - SHOCK - e facuta pt oamenii batuti incap, pt votantii PSD
  • +3 (11 voturi)    
    senilul (Marţi, 19 iunie 2018, 20:50)

    anion [utilizator]

    Nu are vina. Nu-l mai ajuta mintea la 80 ani. Precum Barbuleasca, urmasa propusa de el, a fost un vasnic procuror ceausist din gasca lui Bombonel si Stanoiu.
  • +10 (14 voturi)    
    Doamne ce fel de oameni avem la conducere (Marţi, 19 iunie 2018, 20:50)

    LiviuX [utilizator]

    Ba a semnat, ba n-a semnat, ba a iesit la pensie, ba n-a iesit la pensie... Ca nu cred ca cineva i-a falsificat semnatura! Daca nu stiu nici macar ce fac, ce cauta la conducere?
  • +1 (7 voturi)    
    ii bat obrazul securistii (Miercuri, 20 iunie 2018, 0:24)

    Adrian_. [utilizator]

    in 2009 cand a iesit la pensie, romanii nici nu stiau ca exista institutia condusa de el. Era absenta din actul de Justitie, iar mosulica era prietenul tuturor.
    Cu siguranta nu l-a pus Nastase presedinte la ICCJ de energic ce era la prins penalii.

    Acum ca ii bat obrazul toti amicii lui securisti considerandul vinovat de condamnarile date de ICCJ, probabil ca nu se simte foarte bine. El care nu a avut un dusman in toata viata lui si a fost prietenul tuturor, pai se poate sa fie aratat cu degetul ca vinovat ca unii au facut puscarie din cauza lui.

    Mai trebuie o revolutie, iar de data asta poate reusim sa nu o mai lasam furata.
  • +2 (6 voturi)    
    La 80 de ani mai tata . . . (Miercuri, 20 iunie 2018, 9:51)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . memoria iti mai joaca si feste! Ai semnat, ce mai tura vura, mai ales ca sunt si alte documente semnate de tine pana in 14 septembrie. Fii barbat mosnege si nu o mai da cotita!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version