Secțiune susținută de MedLife

Revista Nature: ELI, cel mai mare laborator laser din lume, a stârnit o serie de dispute

de AO     HotNews.ro
Vineri, 24 mai 2019, 12:47 Actualitate | Educatie


Laserul de la Magurele
Foto: Hotnews
Revista Nature publică un articol critic despre situația Laserului de la Măgurele. Autorul articolului vorbește despre problemele din două țări gazde ale ansamblului ELI (România și Ungaria), care ar putea să pună în pericol ultima etapă a proiectului în valoare de 850 de milioane de euro.

În România, proiectul este afectat de disputa dintre partea română și consorțiul EuroGammaS care au ajuns în instanță pentru neînțelegerea privind amplasarea sistemul de fascicul gamma.

Reprezentanții Laserului de la Măgurele susțin că partenerii de la consorțiul EuroGammaS (EGS) au acumulat întârzieri semnificative şi au refuzat să instaleze sistemul de fascicul gamma în clădirea pusă la dispoziţie.

”Laboratorul român, proiectat să depășească granițele fizicii nucleare, este blocat într-un litigiu în justiție care împiedică finalizarea sursei gamma-un fascicul de raze gamma de mare intensitate care ar permite studierea structurii nucleare la o rezoluție fără precedent. Și mai este o dispută separată cu partea ungară, care a dus la demisia a trei membri ai comitetului științific consultativ al laboratorului”, scrie Nature.

Potrivit articolului, Comisia Europeană a depus eforturi pentru a remedia situația din România și de a menține proiectul pe drumul cel bun, însă acestea au eșuat.

”Filiala ELI-NP din apropierea Bucureștiului este cea mai scumpă din tot ansamblul ELI- 310 milioane de euro și are două componente principale. Laserul de mare putere este pregătit să funcționeze și poate livra cele mai intense fascicule din lume. Dar sistemul gamma se află în impas în urma unei dispute între liderii laboratorului și dezvoltatorii sursei gamma”, se mai arată în articol.

Disputa a dus la excluderea României de la următoarea fază importantă a ELI, și anume crearea unei entități juridice care să supravegheze buna funcționare a celor trei ansambluri din România, Cehia și Ungaria, iar această entitate ar urma să strângă 75 de milioane de euro anual pentru funcționare.

”Partenerii din Cehia și Ungaria, care sunt aproape de finalizarea construcțiilor, vor să creeze entitatea juridică fără participarea României, astfel încât anul viitor să poată să-și deschidă porțile pentru comunitatea științifică. Dar aceasta ar putea fi o problemă, pentru că o astfel de organizație necesită cel puțin trei națiuni”, se mai arată în articolul Nature.

Revista arată că un consorțiu internațional numit EuroGammaS a câștigat proiectul pentru a sistemul gamma de lângă București, dar din cauza neînțelegerilor privind clădirea care va găzdui sistemul, în noiembrie 2018 directorul Nicolae-Victor Zamfir a anulat contractul. În conflict a intervenit Comisia Europeană care a mediat o întâlnire între părți, dar fără succes.

”Un document care rezumă întâlnirea arată că părțile au convenit că încetarea ar trebui inversat, că IFIN HH ar trebui să modifice clădirea, iar consorțiul EuroGammaS ar trebui să suspende toate activitățile în instanță până la finalizarea medierii”, potrivit Nature.

Potrivit articolului, România nu a semnat încă acordul propus de Comisia Europeană. Iar ministrul cercetării Nicolae Hurduc nu a răspuns scrisorii trimise în aprilie de miniștrii cercetării din Franța și Italia care îl întrebau cu privire la situația de la Măgurele.

Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP) este cel mai mare proiect de cercetare din lume pe laseri și face parte dintr-un proiect pan-european. Costul total al proiectului laserului de la Măgurele este de 356,2 milioane de euro. Proiectul este cofinanțat din fonduri europene cu 311 milioane de euro. Principalele echipamente de cercetare de la Măgurele sunt cei doi laseri de mare putere (10PW) și acceleratorul de electroni ca generator de fascicul gamma de mare intensitate.

Dacă laserii au fost instalați și cercetătorii au ajuns la cea mai mare putere propusă de 10 PetaWatts, la sistemul de fascicul gamma se înregistrează o întârziere de mai bine de un an. Instalarea acestui sistem ar fi trebuit făcută de italienii de la consorţiul european EuroGammaS (EGS), însă în prezent partea italiană și partea română se judecă în instanță.

Citește și

UPDATE Premieră mondială: Laserul de la Măgurele a atins puterea maximă

Laserul de la Măgurele, în impas: contractul cu italienii care trebuiau să aducă sistemul de fascicul luminos gamma a fost reziliat / Ministrul Cercetării: "Situaţia este destul de complicată"

Corina Crețu: Sunt foarte îngrijorată de evoluția proiectului Laserului de la Măgurele / În absența unui răspuns rapid al Guvernului, există riscul să nu mai poată fi finalizat în actualul exercițiu bugetar


MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2920 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    romanii: alergici la reguli si organizare (Vineri, 24 mai 2019, 14:00)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    altfel, atot priceputi, descurcareti, etc.
    Laserul a luat drumul autostrazilor.
    Dar e plin la tv de patrioti care apara tara de duble standarde.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by