Reprezentantii tinerei generatii de jazz isi dau intalnire la Bucharest International Jazz Competition 2010 - primul si singurul concurs international de jazz din Romania. Competitia, aflata la a patra editie, se va desfasura anul viitor, in perioada 7-13 mai si se adreseaza trupelor si vocalistilor cu varsta pana la 35 ani.

Bucharest International Jazz Competition este un concept unic in Romania, pe cat de ambitios, pe atat de apreciat: anual, concursul international reunind sub umbrela festivalului EUROPAfest reprezentanti ai noii generatii de jazz din toata lumea.

"Imbinand concertele cu workshopuri si jam sessions, competitia inseamna pentru artisti muzica intensa, creatie si schimb de experienta sub indrumarea unor experti internationali in domeniu. Evenimentul aduce in fata publicului autohton proiecte internationale inedite ale unor muzicieni formati in cele mai bune scoli de jazz din lume. De-a lungul celor trei editii de Bucharest International Jazz Competition, serile de concurs s-au dovedit de fiecare data o adevarata experienta atat pentru cei de pe scena, cat si pentru public. Forta pozitiva pe care o generaza jazz-ul si entuziasmul trupelor au tinut salile pline de fiecare data, in conditiile in care acest gen muzical vinde inca putin la noi", spune directorul evenimentului.

Intr-o perioada in care scoala romaneasca de jazz are tot mai putini reprezentanti, Bucharest International Jazz Competition inseamna pentru tinerii muzicieni un spirit nou, o sursa de inspiratie care vine sa confirme ca excelenta poate fi sustinuta in Romania. Concursul le ofera vizibilitate si suport intr-un moment in care a alege sa canti jazz reprezinta o provocare si isi propune descoperirea si promovarea noilor valori pe scena internationala.

A patra editie a Bucharest International Jazz Competition isi va recompensa castigatorii cu premii constand in burse, instrumente, bani, ridicandu-se la 7000 euro. Improvizatie, energie exploziva si bucuria de a impartasi muzica sunt coordonatele Bucharest International Jazz Competition 2010.

Editiile precedente s-au bucurat de mult succes, in 2007, la prima editie a evenimentului, au participat 30 de trupe din 25 de tari, in anul urmator, competitia a reunit 19 trupe din 15 tari, iar in luna mai a acestui an, la a treia editie, au fost prezente18 trupe de jazz reprezentand 24 de tari transformand Bucurestiul intr-o capitala europeana a jazz-ului .