Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că recomandările privind restricțiile de circulație anunțate în acest week-end de ministrul de Interne, Marcel Vela, devin, cel mai probabil de mâine, „obligatorii” și pe timpul zilei, după principiul „stăm acasă”.

Carantina. Politia controleaza masinileFoto: MAI

„Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligații!”, a spus președintele Iohannis.

Ce „recomandări” legate de restricționarea circulației anunțase sâmbătă ministrul de Interne Marcel Vela în ordonanța militară nr 2 și care acum vor deveni „obligatorii”:

Art 3 Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Art 4 În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
  • b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  • c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  • e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art 5 În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.

  • (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
  • (3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  • (4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
  • (5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Până la detalierea noilor măsuri, nu se știe dacă se vor menține în vigoare toate aceste motive pentru părăsirea domiciliului sau lista lor urmează să fie redusă.

Art 8 Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor. Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

Președintele Iohannis a afirmat marți doar că pentru persoanele peste 65 „se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”. Nu este clar deocamdată dacă se interzice inclusiv mersul la magazine pentru cumpărături de strictă necesitate.