O firmă controlată de o consilieră judeţeană din Timiş a câştigat, în ultimii trei ani, peste 570.000 de lei (115.800 euro) din parteneriatul cu o primărie din judeţ. În 2017, Ministerul Economiei a sprijinit înfiinţarea firmei cu 40.000 de euro pentru a dezvolta o platformă de software care nu a mai venit niciodată. Acum, însă, încheie contracte publice pentru amenajarea de locuri de joacă, lichide pentru întreţinerea piscinei, produse de papetărie, mobilier sau echipamente electrocasnice şi IT.

Agenţia Naţională pentru Achiziţii PubliceFoto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comuna Variaş, judeţul Timiş. O localitate cu 6.500 de locuitori, 1.833 de gospodării. Aici în ultimii trei ani, primăria comunală a făcut cumpărături de la firma Ofix Vest Networking, controlată de o consilieră judeţeană: 5.500 de litri de lichid pentru înţreţinerea piscinei, hârtie şi creioane, aparate de climatizare, balansoare şi covoare de tartan, scaune cu spărat înalt şi imitaţie de piele sau măsuţe de plastic. Toate acestea au scos din bugetul micii localităţi peste 30.000 de euro anual.

Firma este controlată de consiliera judeţeană Cornelia Elena Micicoi, fostă preşedintă a organizaţiei judeţene de femei PRO România, recuperată, în decembrie 2023, de PNL. În acte, acţionarul principal al firmei este mama femeii, decedată în urmă cu aproape doi ani. Celălalt acţionar este fratele consilierei, care deţine o treime din societate. Contactată de HotNews.ro, Cornelia Elena Micicoi recunoaşte însă implicarea în activitatea firmei. „Eu ajut şi mă ocup pentru că am mai multă experienţă pe partea comercială”, explică femeia.

H2: Cum a plătit statul 40.000 de euro pentru înfiinţarea firmei

Ofix Vest Networking s-a înființat în 2017 şi era deţinută doar de fratele consilierei, care şi-a propus să dezvolte o platformă integrată de software şi a primit în acest sens o finanţare de 40.000 de euro prin programul Start-Up Nation. Activitatea principală a firmei este realizarea de software la comandă, potrivit codului CAEN. Platforma de software n-a mai venit însă niciodată, aşa că firma s-a reorientat. În 2019, societatea era preluată de mama consilierei şi se specializa în fabricarea de mobilă şi de articole de îmbrăcăminte.

În 2020, firma era deja căutată de mai multe instituţii din judeţ, în special primării şi şcoli, în special pentru livrarea de produse de papetărie, birotică şi produse de curăţenie. Cel mai mare contract înregistrat în SEAP, în valoare aproape 18.000 de lei, fusese închieat cu Opera Naţională din Timişioara pentru dezinfectanţi. Numai că hârtia A4, creioanele şi detergenţii pentru pardosele nu aduc cine ştie ce bani în conturile firmei. La finalul anului, cu 4 angajaţi, profitul declarat era de abia 1.629 de lei, potrivit cifrelor de la Registrul Comerţului. Aşa că firma îşi extinde afacerile.

Apare pe fir primarul comunei Variaş, Nicolae Birău. Care alege firma consilierei judeţene pentru pentru multe dintre nevoile instituţiei pe care o conduce. Iată cum arată contractele publice semnate între primărie şi Ofix Vest Networking:

2021:

  • - 158.038 RON (32.128 euro) – amenajarea unui teren de joacă, incluzând igienizarea, ecologizarea şi betonarea terenului
  • - 6.635 RON (1.346 euro) – aer condiţionat

Total: 164.673 RON (33.474 euro)

2022:

  • - 10.845 RON (2.222 euro) – soluţii piscină (clor şi substanţă de reglare a pH-ului apei)
  • - 10.845 RON (2.194 euro) – soluţii piscină (clor şi substanţă de reglare a pH-ului apei)
  • - 17.135 RON (3.465 euro) – pachet birotică
  • - 175.560 RON (35.472 euro) – amenajarea unui teren de joacă, cu echipamente fitness şi covor de tartan
  • - 12.280 RON (2.482 euro) – aer condiţionat
  • - 10.835 RON (2.189 euro) – soluţii piscină (clor şi substanţă de reglare a pH-ului apei)

Total: 237.500 RON (48.024 euro)

2023:

  • - 142.937 RON (28.772 euro) – scaune cu spătar înalt.
  • - 13.400 RON (2.695 euro) – soluţii piscină (clor şi substanţă de reglare a pH-ului apei)
  • - 14.104 RON (2.859 euro) – soluţii piscină (clor şi substanţă de reglare a pH-ului apei)

Total: 170.441 RON (34.326 euro)

Cele mai mari cheltuieli privesc amenjarea unor locuri de joacă din Variaş şi întreţinerea piscinei comunale, care are o capacitate de 300 de locuri şi reprezintă, potrivit site-ului primăriei, o atracţie turistică. „Dacă o firmă de încredere, despre care ştim că se achită de sarcini, vine cu un portofoliu de produse, mi se pare normal să cumpărăm de acolo. Sunt multe firme cu care lucrăm de ani buni, pentru că avem o colaborare bună, produsele corespund, sunt de calitate”, explică primarul Nicolae Birău pentru HotNews.ro.

„S-au dus vremurile când un preşedinte de Consiliu Judeţean are influenţă asupra unui primar, ce să mai vorbim despre un consilier judeţean. Asta se întâmplă doar în mintea detractorilor mei, care vor doar să mă denigreze. Hai să fim serioşi, ce influenţă? Legislaţia ne permite să facem şi achiziţii offline. Dacă aş fi avut ceva de ascuns, credeţi-mă că nu le-aş fi pus pe SICAP”, susţine primarul.

Toate contractele au fost semnate însă în perioada în care Cornelia Elena Micicoi şi Nicoale Birău, primarul din Variaş, făceau parte din acelaşi partid, PRO România, fondat de Victor Ponta. Un lucru normal, din punctul de vedere al Corneliei Elena Micicoi. „E normal, până la urmă, ca oameni care se cunosc să şi colaboreze. Asta facem şi-n partea de privat, nu doar de stat. De ce? Pentru că ai garanţia faptului că nu dispare omul după ce ţi-a adus o chestie, nu-ţi dă produse de calitate sau nu-ţi mai face mentenanţa. Dar nu e nimic nelalocul lui, nimic care să aibă umbre”, explică femeia.

Potrivit declaraţiei de avere, Cornelia Elena Micicoi deţine două firme active, Profix online supplier, specializată în activităţi ale portalurilor web, şi C&A Logistic Timișoara, specializată în servicii anexe pentru transporturi terestre. În realitate, cele două societăţi care îi aparţin consilierei judeţene au acelaşi tip de activitate pe bani publici ca Ofix Vest Networking. Contactată de HotNews.ro, consiliera judeţeană spune că, de fapt, ar fi vorba despre un grup de societăţi de familie, care au o activitate similară.

Câteva exemple:

Contractele publice ale firmei C&A Logistic Timișoara din anul 2021

Comuna Variaș

  • 18.380 RON (3.714 euro) pentru produse de curățenie
  • 18.820 RON (3.820 euro) pentru 80 de șezlonguri de plastic, 50 de măsute din plastic, 10 coșuri sradale și 40 coșuri metalice

Universitatea de Stiintele Vietii "Regele Mihai I"din Timisoara

  • 67.784 RON (23.787 euro) pentru produse de curățenie

Contractele publice ale firmei Profix online supplier din anul 2021

Comuna Otelec

  • 96.005 RON (19.494 euro) pentru amenajarea unui teren de joacă, incluzând igienizarea, ecologizarea şi betonarea terenului

Universitatea de Stiintele Vietii "Regele Mihai I"din Timisoara -

  • 27.622 RON (5.620 euro) pentru pliante, pixuri şi alte produse de birotică.

Practic, consiliera Cornelia Elena Micicoi controlează trei firme cu care încheie contracte publice cu instituţii din judeţ, toate prin metoda achiziţiei directe. Asta presupune că unica obligaţie a persoanei responsabile cu achiziţia este să se asigure că în Spaţiul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) mai există alte două oferte mai scumpe ori că oferta selectată este unică.