Primăria Sectorului 6 are un buget de investiții de doar 100 milioane lei, și cam 200 milioane lei se duc pe salariile celor peste 3.000 de angajați, a declarat Ciprian Ciucu, noul primar al Sectorului 6, într-un interviu acordat HotNews.ro. Acesta spune că doar Direcția de Asistență Socială are un aparat uriaș, de circa 1.200 de oameni, fără asistenții maternali. Edilul spune că va face evaluarea personalului și va reduce serios numărul angajaților, pentru a face rost de bani pentru investiții.

Ciprian CiucuFoto: Adi Iacob / HotNews

În ceea ce privește investițiile, programul de reabilitare termică va continua, dar analizează ca partea proprietarilor, 20%, să nu mai fie plătită peste 5 ani, ci începând de acum, și vor fi atrase fonduri europene pentru program. Primul proiect important care va începe este amenajarea promenadei de la Lacul Morii, în vară. Alte proiecte prioritare sunt, extinderea parcului Drumul Taberei, Amenajarea unui parc pe strada Liniei, extinderea bd. Timișoara până în Șoseaua de Centură și conectarea străzii Valea Cascadelor cu cartierul Ghencea prin strada Valea Largă.

În ceea ce privește serviciul de salubrizare, caietul de sarcini pentru licitația în curs va fi refăcut. Noutatea este că acolo va fi prevăzută desființarea ghenelor de gunoi de la bloc până în 2023 și amenajarea unor insule de colectare între blocuri, inclusiv colectare selectivă.

Informația pe scurt

  • Primăria Sectorului 6 are peste 3000 de angajați, dintre care 1200 doar la DGASPC, fără asistenți maternali.
  • Bugetul Primăriei Sectorului 6, cu tot cu subordonate este undeva la peste 1 miliard de lei, dintre care circa 200 milioane se duc pe salarii.
  • Ciprian Ciucu vrea evaluarea și reducerea personalului.
  • Bugetul pe investiții este doar 100 milioane lei.
  • Programul de reabilitare termică va continua, dar se va încerca atragerea banilor europeni.
  • Ghenele de bloc vor fi desființate până în 2023.
  • Lucrările la promenada de la Lacul Morii vor începe în vară.
  • Bulevardul Timișoara va fi extins până în Șoseaua de Centură.

Reporter: Sunteți de aproape o lună primarul Sectorului 6. Ce nereguli ați găsit în Primărie?

Ciprian Ciucu: Am găsit o primărie care nu și-a pus niciodată problema eficientizării fondurilor de care dispune. Dacă ne uităm acum pe buget, avem mai multe subordonate, Administrația Piețelor, Străzilor, Școlilor, DGASPC, bugetul nostru de investiții este undeva la 100 de milioane lei, este foarte-foarte mic. Raportat la un buget de aproape 1 miliard lei, cât este bugetul Sectorului 6. Am găsit o primărie în care directorii din Direcție nu știu ce se întâmplă la subordonatele care țin de acele Direcții. De exemplu, se fac investiții la școli, la ADP, la DGASPC, dar nu a existat o gândire unitară, un master-plan de investiții care să fie supervizat la nivelul Direcției de Investiții din Primărie.

Mai mult, nu am văzut nicio preocupare pentru cheltuirea banului public. Fiecare Direcție, subordonată are contracte pe diferitele servicii de care are nevoie, fără să fie o abordare unitară, cu prețuri diferite. De exemplu, am contracte la Administrația Străzilor, la ADP, la DGASPC. Și aici se putea face o achiziție centralizată. Mai mult, Poliția Locală are 400 de angajați, cea mai mare Poliție Locală din București. Voi publica toate aceste contracte.

La angajări a fost o veselie nemaipomenită prin instituție până acum fără preocupare pentru banul public.

Reporter: Aveți în vedere reducerea personalului?

Ciprian Ciucu: Da, nu mă feresc să o zic. Am venit de la Oradea, am avut de unde să învăț. Și eu sunt dator să redirecționez acești bani către calitatea vieții oamenilor din Sectorul 6, deci am nevoie de investiții. Trebuie să continui programul de reabilitare termică, trebuie să construiesc cel puțin 8 școli și alte creșe și grădinițe, vreau să fac o bază sportivă, vreau să amenajez Insula Lacului Morii.

Reporter: Câți angajați are Primăria Sectorului 6, cu tot cu instituțiile din subordine și cât la sută veți concedia?

Ciprian Ciucu: Primăria are undeva la 250 de angajați, dar eu mă refer la toate subordonatele și mergem undeva la peste 3.000 de angajați. Numai polițiști locali am 400, numai la DGASPC am 1.200 fără asistenți maternali care sunt încă 800.

Reporter: Este impresionant. Dar ce fac toți acei oameni la DGASPC?

Ciprian Ciucu: Ce fac? O să vă arăt pe organigramă ce fac. Acum se agită sindicatele, aia fac. Eu sunt lupul ăla rău care vrea să termine cu viața bună la stat. Sunt angajate familii întregi, sunt clanuri. Nu o să mă uit, nu o să mă intereseze, fac analiză funcțională și cu asta basta. O să facem o analiză și vom vedea cu cât reducem.

Reporter: Câți bani se duc pe salarii?

Ciprian Ciucu: Sunt salarii mari și nu doar pentru lucrători. În total cam 200 milioane lei/an. O să vină Ciucu, total nepopular să întrebe, măi, fraților, câți șoferi aveți? 18. Eu am fost la Oradea și primarul Florin Birta nu avea șofer, conducea el mașina. Iar la DGASPC au 18 șoferi cu 18 mașini. Atunci trebuie să fiu mai nepopular și să fac rost de bani pentru investiții. Nu trebuie să beneficieze de acești bani doar unii care au fost angajați pe pile la stat, la Primărie.

Noi avem bugetul ca în secolul XIX. Am avut surpriza să văd că nimeni nu a putut să-mi spună ce este în spatele unei linii bugetare. Spun cheltuieli materiale. Bun, dar ce înseamnă asta? Și în spate ai contracte. De exemplu, ADP în loc să aibă capacități proprii, închiriază. Nu are cisterne și închiriază. Dar luau 3 cisterne de acești bani, de când închiriază.

Principala mea preocupare în aceste zile este să creez spațiu pentru investiții, să elimin corupția fiindcă eu nu iau șpagă, dar nu este suficient, trebuie să elimini și paraziții și ineficiența. Și mai studiez lista de investiții lăsată, ca să aleg pe ce mergem.

Reporter: Din cine este formată echipa d-voastră?

Ciprian Ciucu: Echipa mea nu s-a instalat încă în primărie. Am putut să vin cu 3 oameni. După Codul Administrativ, City Managerul este numit de primar, și este bine așa, fiindcă nu poți să impui unui primar să lucreze cu un om pe care nu-l cunoaște, chiar dacă a câștigat un concurs, oricât de bun ar fi el. Trebuie să ai încredere că îi delegi semnătura și nu te aruncă în pușcărie. Lucrez cu Paul Moldovan, fostul meu șef de cabinet de la ANFP. Omul a lucrat pe PODCA, după care a lucrat mult în zona privată, pe consultanță, în zona de administrație, a lucrat cu Banca Mondială la Strategia Bucureștiului. Alexandru Suciu este un tânăr IT-ist la bază, foarte smart. M-a contactat în urmă cu 2 ani, mi-a spus că este pasionat de administrație și dacă poate să mă ajute cu ceva și de atunci am rămas în contact. L-am invitat în PNL în urmă cu un an, a fost secretar adjunct în PNL Sector 6, este foarte apreciat de toată echipa. Acum i-am propus să fie consilier personal și șef de cabinet.

A treia persoană este Lucian Covrig, un tip cu foarte multă experiență în administrație, care se uită pe toate contractele despre care vorbeam. O să cresc schema de personal la maxim cât îmi permite legea, să am măcar 6 oameni, consilieri personali, nu vreau să o ocup pe toată, dar vreau să fiu flexibil dacă găsesc un om foarte bun. Și vor mai fi două posturi în cabinetele celor doi viceprimari.

Reporter: Pe cine ați concediat/veți concedia?

Ciprian Ciucu: Nu o să lucrez cu echipa care a venit cu Gabriel Mutu. Sunt oamenii lui de încredere. A luat de la alte direcții posturi și a creat artificial o Direcție de Control, de care nu am nevoie, și care sunt oamenii lui de partid, oameni pe care nu îi cunosc și în care nu am încredere, care au fost botezați ca funcționari publici. Voi modifica organigrama și voi desființa direcția. Eu mă așteptat să se simtă și să plece singuri, dar nu au făcut asta.

Reporter: În campania electorală ați avut un program de guvernare locală foarte frumos și ați promis foarte multe lucruri interesante. Acum că ați ajuns în primărie, v-ați uitat pe buget, ce este fezabil din ce ați promis? Ce veți face în următorii 2 ani?

Ciprian Ciucu: Totul este fezabil, totul depinde de buget. Am trei riscuri mari. Primul este bugetul. Trebuie să asigur spațiu bugetar, iar ca să fac chestia asta, tai cheltuieli și înființez o direcție bună de fonduri europene care să aducă bani europeni. Alte instrumente nu am fiindcă sunt îndatorat la maxim. A doua chestiune pe acre pot să o fac și de care depind, este capacitatea administrativă, cât de profesionalizați sunt oamenii din Primăria Sectorului 6. Dacă nici măcar nu folosesc e-mail-uri de serviciu sau măcar gmail sau yahoo, le-am dat dispoziție să nu mai folosească mail-uri personale, la aia care știu să folosească calculatorul. Deci capacitatea administrativă este esențială. Nu știu dacă am spus public până acum, dar eu când m-am dus la ANFP, m-am cerut la ANFP, ca să mă pregătesc cum să profesionalizez această primărie. Deci depinde de mine să cresc capacitatea administrativă ca să cresc nivelul serviciilor și să atrag bani europeni. Dar asta nu se poate face peste noapte. Mă întreabă lumea de ce nu se poartă mai frumos Poliția Locală. Pentru că sunt aceiași oameni. Nu am avut timp. A treia constrângere majoră este cine va câștiga licitațiile mari. Aici trebuie să-ți vină constructori cu capacități proprii, să-mi execute lucrările la timp.

Reporter: Care sunt cele mai revoltătoare lucruri pe care le-ai găsit în Primărie în materie de corupție, contracte dubioase, decizii administrative?

Ciprian Ciucu: Nu sunt pregătit să spun acum, fiindcă trebuie să vin cu dovezi.

Reporter: De ce nu puneți beculețe de Crăciun, domnule primar?

documente

Propunere financiara iluminat festiv 2020-2021

(24 Nov 2020) PDF, 90KB

Ciprian Ciucu: Mama lor de beculețe, acum vorbim numai despre beculețe, ceea ce este nesemnificativ. Dincolo de faptul că iluminatul public este la Primăria Capitalei, conform împărțirii din lege. Dar la noi nu s-a ținut cont niciodată de chestia asta. Pe scurt, Sectorul 6 nu are niciun fel de arteră centrală, obiective de patrimoniu cultural, este locuire: Drumul Taberei, Crângași, Militari, Giulești. Și nu a fost niciodată pe harta de la Primăria Capitalei să ai iluminat festiv. S-a și certat Mutu cu Firea în perioada aia și nu a vrut să pună deloc luminițe în Sectorul 6. După care Mutu în mintea lui a zis să nu-i lase pe oameni fără iluminat festiv, că vin sărbătorile, și a făcut un contract- cadru. În 2016 a făcut contractul, era pe 4 ani, dar a cheltuit banii mai repede. În 2019 a făcut un alt contract-cadru-prin ADP. Nu e vina mea că nu este în SICAP, eu îl am aici.

Am chemat și eu oamenii când în venit să-i întreb ce facem cu luminițele de Crăciun. Mi-au zis că până acum au fost la ADP, bun, să vină șeful de la ADP. Șeful de la ADP mi-a zis că trebuie să cerem o ofertă, în baza contractului cadru, care e valabil încă 3 ani. Cât e oferta anul ăsta? Vine omul și spune 360.000 de euro. Eu am zis că e cam mult, dar a zis că e nu e tot, că Mutu a mai luat de 100.000 de euro luminițe numai în Parcul Drumul Taberei. Deci în total 460.000 de euro. Nu avem timp să dau drumul la o procedură nouă de achiziție, că trecea iarna, le puneam în martie. Beculețele nu sunt o urgență. M-am uitat și la oferă, am zis că sunt mai de prost gust așa, am zis că nu dau banii ăștia pe asta, mai bine fac o stradă sau o creșă.

Reporter: Ce faceți cu acordul-cadru?

Ciprian Ciucu: O să-l negociez, acum nu am avut timp de asta. Contractele există. Când ai contractul-cadru nu mai ai voie să faci altă achiziție publică de urgență, pe același obiect de activitate. Eu am crezut că vin cu o veste proastă, asta cu luminițele, dar vestea a fost primită foarte bine. Am văzut că oamenii vor ceva durabil, să nu le mai iei fața cu lucruri facile. Eu așa am interpretat.

Reporter: Punctual, ce faceți cu proiectul de amenajare al Lacului Morii?

Ciprian Ciucu: Eu sunt genul de om care nu opresc dacă am găsit ceva într-un grad cât de cât început. Pe Lacul Morii, de la Virtuții până la insulă am autorizație de construire obținută de Mutu. Am dat drumul mai departe la proiectul tehnic, ca să pot scoate lucrarea la licitație, pentru execuție. Deci la vară ar putea începe lucrările. Cu insula este o altă poveste. Este o investiție un pic mai mare. Am deja un contract pentru realizarea unei străzi, pe lângă dig, până la insulă. NU sunt convins că vreau să o fac fiindcă îmi strică tot fasonul. Eu când m-am dus pe Lacul Morii căutam liniște și atunci dacă văd trafic acolo, claxoane, mașini, parcă nu este ce îmi doresc. Strada este scoasă la licitație tot, dar eu aș gândi altfel zona asta, integrat, ca o zonă de promenadă, fără mașini, trafic, noxe.

Reporter: Dar știți că proiectul lui Gabriel Mutu prevede amenajarea unui aqua parc pe insulă, cu plaje artificiale, labirint de apă, zone de sport, terase?

Ciprian Ciucu: Știu, dar parcarea se poate face și mai încoace, spre bulevard. Ideea este că trebuie să ai de la Metrou Crângași până la insulă o zonă de promenadă. Cu proiectul ăsta o să merg mai departe și trebuie să fac studiu de fezabilitate, că nu există, ca să vedem la ce cost ne duce. Nicușor Dan a anunțat că face un concurs de proiecte pe zona asta. Rugămintea mea este să mă lase să-l fac eu cu Ordinul Arhitecților, fiindcă Primăria Capitalei are alte proiecte mari care au nevoie de bani. Eu pot să-mi asum această zonă. Ce a lăsat Mutu este o randare, nu pot să scot la licitație asta.

Reporter: Ce faceți cu strada Liniei?

Ciprian Ciucu: Vreau să o amenajez ca un parc lung și verde fiindcă pe aici nu am niciun parc, nimic. Toți oamenii de pe Iuliu Maniu, de la Lujerului până la autostradă nu au un parc unde să respire. Stau cu copiii pe stradă, în poluare, pe Iuliu Maniu. Acest proiect este posibil doar dacă reușesc să rezolv proiectele imense de proprietate și de cadastru. O parte din această stradă este la un privat acre are niște intabulări neclare, nu știm dacă are acel drept de proprietate sau nu, după care avem acea linie ferată acre aparține de CFR și este în patrimoniul public al statului și pe acre o poate opera doar CFR-ul. Eu nu vreau să vină la mine acel teren, e mai bine să rămână la CFR.Dacă este în proprietatea publică a statului nimeni nu-l poate expropria și nimeni nu poate construi acolo. Și sunt rechini imobiliari suficienți pe strada Liniei, care au pus ochii pe el. Eu vreau ca CFR să mi-l dea pe 50 de ani, pe 4 10 ani, pe 4 ani, în închiriere sau concesiune. În 4 ani nu pot să fac ceva spectaculos, dar pot să fac curățenie, să pun iarbă, să pun bănci, să fac o pistă pentru biciclete. Sunt amenajări minimale care pot fi oricând înlăturate și să vin cu un proiect feroviar dacă este cazul. Nu vreau să intru în conflict cu viziunea de la Ministerul Transporturilor, dar până se apucă de treabă nu vreau ca acea zonă să rămână în paragină. Eu voi face doar amenajări minimale, care pot fi luate în câteva zile de acolo.

Un alt proiect important, ca să degrevez circulația de pe Iuliu Maniu este să deschid bd. Timișoara către Șoseaua de Centură. Investiția este mică, dar trebuie să expropriem, exproprierea o poate face doar Primăria Capitalei, iar noi ne asumăm costurile, împreună cu CJ Ilfov, care doresc și ei să intre din Domnești aici, cu pod peste calea ferată.

Reporter: Extindeți parcul Drumul Taberei?

Ciprian Ciucu: Cum am spus și în campania electorală, vizavi de Drumul Taberei, lângă biserică, este un teren foarte mare abandonat, care aparține de Ministerul Apărării, simt că Ministerul Apărării va ține în continuare cu dinții de acel teren, dar nu are nicio justificare să lase acest etern abandonat. Am văzut la Emil Boc la Cluj o bază sportivă formidabilă. Dacă am reuși să facem ceva similar, ar fi grozav. Toată zona aceasta este cam jumătate din Parcul Drumul Taberei. Vreau un pasaj pietonal pe sub sau peste linia tramvaiului 41 și să înceapă oamenii să simtă că este cartierul lor. Eu când eram mic, stăteam tot în Drumul Taberei, mergeam pe acolo la piață, și nu înțelegeam de ce acolo este o mizerie de nedescris.

Atenție, nu îl vreau în proprietate, dacă nu mai e Ciucu primar, PNL și USR aici, dacă ar fi la Primărie, sunt sigur că rechinii imobiliari ar pune ochii pe el. Atunci prefer să rămână la Ministerul Apărării și să mi-l dea în administrare pe 20 de ani ca eu să-l pot amenaja.

Reporter: Mai aveți și alte proiecte de investiții?

Ciprian Ciucu: Da, cel de pe strada Valea Largă. Ce frumos ar fi să vii de pe Autostrada București-Pitești și să ajungi în Bragadiru pe scurtătură. Acum vii pe Valea Cascadelor, pe Timișoara, și apoi te duci spre Bragadiru, din cauză că nu avem centură. Noi vrem să legăm Valea Cascadelor cu Ghencea prin Valea Largă. Eu am luat Valea largă la picior și acolo au răsărit blocuri, fără retrageri, deși pe acolo este trecut în documentațiile de urbanism un drum expres cu 4 benzi și trotuar. Nu știu cum. Este un bloc și niște construcții cu parcări, unde au început deja lucrările. Acum e greu să faci asta, trebuie să expropriem. Am vrut ca ăsta să fie primul meu proiect, fiindcă nu cred că poate să mă cote foarte mult, maxim 20 de milioane. Poate fi făcut, dar o să mă întârzie exproprierile.

Reporter: Ce faceți cu contractul pe salubrizare?

Ciprian Ciucu: Nu am ce să fac. Firma nu mai are licență, este în insolvență, o hotărâre a Înaltei Curți mă obligă să scot la licitație contractul. Vechea administrație a făcut caietul de sarcini, dar CNSC l-a întors fiindcă era cu cântec, acum licitația este suspendată, nu este anulată, ceea ce este bine. Trebuie să refacem caietul de sarcini, dar aici, mare atenție, trebuie să desființăm în maxim 2 ani ghenele de la bloc. O să-mi iau cel mai mare hate la început, dar sunt pregătit ca în mandatul ăsta să fac ceea ce trebuie nu să iau măsuri populiste. Vreau să plec cu conștiința împăcată, să spună lumea că a fost un nebun Ciucu care a vrut să facă ce trebuie. Sunt dispus să fac toate lucrurile nepopulare, dar să fie ce trebuie. Caietul de sarcini pe care-l voi scoate la licitație va include din start colectarea selectivă și desființarea ghenelor și înființarea în spatele blocurilor, prin amenajări urbanistice de calitate, cu peisagiști și arhitecți, a unor insule de colectare foarte curate. Fiecare cvartal va avea insula lui, cu colectare pe fiecare tip de gunoi. Vreau să fie curat, cu acces pe bază de cartelă, ca să poată arunca acolo doar cei din blocurile respective și să plătească cât aruncă fiecare. Dacă nu începem să introducem în circuitul economic și gunoiul reciclat, în București suntem terminați. Voi da acest contract pe un număr mare de ani, ca oamenii să-și poată planifica investițiile, dar dacă eu nu o fac acum.

Reporter: Ce faceți cu reabilitarea termică?

Ciprian Ciucu: Aici am foarte mulți bani împrumutați de la Banca Europeană de Investiții și de la Banca Consiliului Europei. Miza mea este să trec aceste costuri pe POR, să iau bani europeni. Să am un departament foarte bun de fonduri europene ca să-mi fac spațiu bugetar. Merg mai departe cu programul de reabilitare. Dar aici am o mare problemă. Vechea administrație i-a mințit pe oameni. Le-a zis că o să dea banii, partea lor de 20%, peste 5 ani. Lui nu i-a păsat ce se întâmplă, a pus problema asta la următorul primar. El se gândea că va mai câștiga un mandat, deci nu este nici problema mea în acest mandat, ci va fi în următorul dacă voi câștiga sau la următorul primar. Să zicem că ai acum un om care are 58 de ani și i-a fost reabilitat blocul. El iese la pensie, rata de înlocuire a salariului cu pensia este mult mai mică, pentru că pensia este mai mică decât salariul. Și atunci unde este logica să dai peste 5 ani undeva la 800 de lei, în loc să eșalonezi suma pe 10 ani din start și să dai jumătate/lună. Mutu practic a amânat problema, ceea ce va genera niște probleme imense pentru că oamenii se mută, își vând proprietatea, cum colectezi? Este taxă prin DGITL sau plătești la administrator? Trebuie să organizez acest sistem acum.

Reporter: Veți propune o hotărâre de Consiliu Local prin care acești bani să fie plătiți începând de acum, nu peste 5 ani?

Ciprian Ciucu: Pot să o las așa, dar dacă o las așa nu aș fi sincer. Legiuitorul în ne înțelepciunea lui a băgat în Legea cu reabilitarea niște excepții formidabile. Dincolo de pensionari și alte categorii, legiuitorul a spus că sunt exceptați de la plata costurilor pentru reabilitare, partea lor, cei care au venituri mai mici decât venitul mediu pe familie. Și iei o familie și împarți nu doar la cei care muncesc, ci la toată familia. Dacă o familie are 2-3 copii, clar nu mai plătește nimic. Pe acest principiu, undeva la 70-80% din populație nu plătește. După care trebuie să vin eu să fac ancheta sociale pe fiecare bloc în parte. Și vom ajunge la această cifră, că doar 20-30% trebuie să plătească. Cum să explic eu asta într-un bloc de exemplu. E absurd. Parlamentul, rușine să le fie, a gândit populist. Eu pot să o las așa, să nu fac nimic 4 ani, și să vină să le ceară banii cel care vine după mine, sau eu, dar dacă las problema așa ea se va acutiza. Mutu a zis că impactul bugetar nu este foarte mare și mai bine o lasă așa. Eu analizez problema, nu știu ce voi face, dar trebuie să fac ceva. Pot să ies să le spun oamenilor adevărul, să ies și să spun că 20% dintre ei vor plăti, începând de acum, voi da drumul la anchete sociale sau pot să ignor. Eu sunt adeptul că nu trebuie să existe această înlesnire, cred că fiecare dintre noi dacă beneficiază de așa ceva poate să dea 30-40 de lei pe lună.

Reporter: Cu ce veniți la muncă? Ați luat mașină de la Primărie?

Ciprian Ciucu: Vin la muncă fie cu city managerul, cu care suntem vecini, facem car sharing, are un Duster, ba vin cu autobuzul 105, care mă lasă de acasă fix aici la primărie, ba vin, în funcție de cât de tare mă grăbesc, cu mașina fostului primar. Este un Ford Kuga. Le alternez. Dar de cele mai multe ori vin cu city managerul fiindcă mai și vorbim, ținem ședința în mașină. Am preluat și biroul fostului primar, nu am reamenajat nimic, nu stau de asta, eu sunt un om simplu.

Reporter: Vin Sărbătorile, așa că vreau să încheiem într-o notă optimistă și să ne dați o veste bună.

Ciprian Ciucu: Eu sper să le pot livra oamenilor ce au votat. Vestea bună este că vor avea în sfârșit ce au votat. Dacă au votat integritate și competență, asta vreau să le aduc. Nu o să fie ușor, o să fie foarte mult de muncă, inclusiv ei vor avea de făcut lucruri, pe schimbarea de comportamente, pe urbanism. Vestea bună este că primarului nu-i pasă dacă o să mai fie ales sau nu peste 4 ani, că face ce trebuie și nu ceea ce îi cere gura lumii și că peste 3 ani sper eu să se vadă diferența dintre o administrație pusă la punct și una care să le prelungească problemele.