Ignorata o perioada buna de timp, medicina muncii si-a recastigat locul in medicina romaneasca. Importanta acestei ramuri a medicinii nu a fost singurul motiv de revigorare, asteptata integrare a Romaniei in Uniunea Europeana impunand tarii noastre sa-si adapteze legislatia la acquis-ul comunitar.

In prezent, statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii este legiferat prin Legea nr. 418/2004 modificata prin dispozitiile art. 184 din Codul Muncii.

Medicina muncii studiaza relatia fiziologica si metodologica dintre organismul uman si munca. Munca este unul dintre cei mai importanti factori de sanogeneza, deci de generare si mentinere a sanatatii la un nivel calitativ superior. Munca este prima necesitate a omului sanatos.

Afirmatia este valabila cu conditia ca munca sa corespunda particularitatilor anatomice, fiziologice si psihice ale celui ce munceste.

„Centrul preocuparilor specialitatii de medicina muncii constituie «munca» un factor etiologic principal, favorizant sau agravant al multor imbolnaviri si/sau ca factor de straduinta umana sub toate aspectele ei, manifestare esentiala, caracteristica fiintei umane.

Munca da sens, valoare si noblete existentei umane, este luata in considerare de cercetarea si practica medicala si studiata in relatie cu sanatatea omului si capacitatea lui de munca“, ne-a declarat dr. Daniela David-Diculescu, general manager al Centrului de diagnostic si tratament Polisanta.

Componenta a managementul riscului profesional, medicina muncii presupune actiunea convergenta a angajatorului, angajatilor si a medicilor.

Rolul ei este de a evalua starea de sanatate a angajatilor in relatie cu mediul de munca si de a oferi consultanta angajatorilor privind factorii de risc profesionali si modalitatea de evitare a acestora.

Controalele de medicina muncii, prevazute si stabilite de catre lege pentru fiecare meserie in parte, presupun un complex de examinari medicale de diferite specialitati si fac parte din contractul de munca.

Aceste controale joaca un rol important pentru toti factorii angrenati in medicina muncii.

Din punctul de vedere al angajatorului, prin controalele de medicina muncii se evalueza riscurile de imbolnavire de la locul de munca al angajatului si se constata daca sanatatea acestuia este afectata sau nu de acesti factori de risc, riscuri legate de mediul de lucru precum agenti biologici, zgomot, vibratii mecanice, factori

legati de microclimat, radiatii, iluminat si riscuri legate de munca executata - efort fizic, pozitie de lucru, gesturi profesionale, suprasolicitari osteo-musculo-articulare etc.

„Angajatul este supus unor examinari medicale in urma carora se va constata daca starea de sanatate este afectata sau nu de factorii de risc de la locul de munca. Se fac primele evaluari in vederea diagnosticarii bolii, tratarea acesteia urmand sa se faca ulterior prin alte controale de specialitate, analize si investigatii.

Ele scot in evidenta daca starea de sanatate a angajatilor le permite sa isi indeplineasca toate sarcinile si solicitarile cerute pozitiei lor de lucru“, a adaugat Daniela Diculescu.

La finalizarea contractelor atat angajatul cat si angajatorul vor fi informati asupra rezultatului evaluarilor de sanatate inscris in certificatul de aptituini, care il declara pe mangajat apt sau inapt.