O macara s-a prabusit langa sediul Ministerului Transporturilor. Politia a fost sesizata cu privire la accident la ora 7:40, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, pentru Realitatea TV. Nu au fost inregistrate victime, iar traficul rutier nu a fost afectat. Contragreutatile s-au rupt, iar macaraua a cazut peste o masina parcata pe bulevardul Dinicu Golescu din Capitala.

Secretarul general al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), Radian Tufa, a declarat pentru Mediafax ca utilajul a produs avarii minore cladirii ministerului, pagubele urmand a fi suportate de beneficiarul lucrarii. Imobilul in care isi are sediul ministerul nu a suferit pagube importante.

Macaraua era plasata pe un santier de langa Ministerul Transporturilor, unde se construieste o cladire de birouri. Potrivit directorului general de la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bucuresti, Constantin Bujor, inspectorii de munca vor verifica documentele pe care le vor prezenta reprezentantii firmei constructoare.