Cel putin zece oameni au fost ucisi si alti 15 au fost raniti, joi, intr-un triplu atentat cu bomba care a avut loc in Ramadi, la 100 de kilometri vest de Bagdad. Surse din cadrul serviciilor de securitate irakiene au declarat pentru AFP ca este vorba despre un atentat sinucigas.

"Trei explozii simultane au lovit birourile guvernoratului din Ramadi, la ora locala 8:30. Este vorba, probabil, despre un atentat sinucigas care viza politia din zona. Cel putin 10 persoane si-au pierdut viata si alte 15 au fost ranite", a declarat un locotentent de politie din capitala provinciei Al-Anbar.

O sursa din cadrul comandamentului militar al provinciei Al-Anbar a precizat pentru Reuters ca a fost vorba despre patru explozii: primele trei bombe au explodat in piata principala din Ramadi, in apropierea cladirilor administrative, iar a patra, in momentul in care militarii si civilii incercau sa ajute victimele.