Marko Bela a ajuns dupa 1993 dintr-un scriitoras, catalogat cu potential (a publicat 18 volume de poezie maghiara), liderul autocrat al maghiarimii din Transilvania. Stilul sau, deseori dictatorial, l-a apropiat mai mult de cercurile pesediste decat de fortele democratice aflate pe scena politica din Romania.

Dar atunci cand a fost vorba de a se mentine la putere, Marko nu s-a sfiit sa cocheteze si cu partidele de centru-dreapta, fapt ce i-a atras, dar nu doar lui, supranumele de cameleon politic.

Asupra trecutului sau tumultuos (a fost casatorit de doua ori, iar prima casatorie nu s-a incheiat in nici un caz pe cai amiabile), cele mai multe semne de intrebare sunt legate de administrarea fondurilor obtinute de la guvernul maghiar, prin Fundatia Illyes, respectiv de la cel roman, prin Fundatia COMMUNITAS.

Profesorul reconvertila jurnalism si poeRadacinile presedintelui UDMR, Marko Bela, sunt in Covasna, fiind nascut pe 8 septembrie 1951 la Targu Secuiesc, localitate unde a ramas pana la terminarea studiilor liceale.

In 1974, Marko Bela a absolvit sectia de maghiara-franceza a Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca, fiind apoi "exilat" in comuna Santana de Mures, ca profesor.

Dupa doi ani a trecut in jurnalistica, fiind pe rand redactor la revista literara Igaz Szó (1976-1989), iar apoi redactor sef la Revista literara Látó(1989-), functie pe care o ocupa si in prezent. In 1989 Marko Bela a fost unul dintre membrii fondatori ai UDMR, iar in 1993 a fost ales presedinte al formatiunii minoritatii maghiare.

De atunci, Marko Bela nu a mai putut fi clintit din varful ierarhiei udemeriste, cu toate puciurile instrumentate de lideri radicali marcanti ai UDMR ca Tokes Laszlo, Toro Tibor, Szilagy Zsolt, Szasz Jeno etc. In plus, electoratul de etnie maghiara l-a mentinut din 1990 incoace in fotoliul caldut de senator.

Cei 11 ani in fruntea UDMR i-au adus lui Marko de toate: averi, putere si dreptul de a negocia cu partidul aflat la guvernare, in ciuda celor 6-7% la care se situa UDMR.

Marko Bela a esuat, insa, in cea mai mare provocare a sa ca lider, mentinerea unitatii intre etnicii maghiari, esec datorat in mare masura prapastiei cascate intre liderii autocrati ai UDMR si maghiarii de randFara constiinta traseismului Ca lider al unui partid/uniune (udemeristii au jonglat cu acesti termeni dupa cum a batut vantul intereselor),

Marko Bela a trebuit sa invete devreme cum sa se bage sub pielea reprezentantilor puterilor politice, care s-au succedat in Romania. Niciodata insa nu a avut remuscari fata de desele schimbari ale aliatilor sai.

Mai mult, cand UDMR si, implicit, liderii sai au fost acuzati de prostitutie politica, Marko Bela a reactionat violent, declarand ca uniunea apara si urmareste interesele comunitatii maghiare. Astfel, Marko Bela a reusit sa intre la guvernare in 1996 si a ramas acolo pana acum. In 1996 s-a aliat cu defuncta CDR.

Nu a avut nici un scrupul ca patru ani mai tarziu sa se alature la guvernare "dusmanilor" din PSD. A tradat cu aceeasi promptitudine si in Romania si in Ungaria. A schimbat CDR-ul pe PSD si FIDESZ-ul pe MSZP de parca ar fi fost niste sosete politice murdare.

Acum, dupa ce a declarat in toate ziarele si pe toate posturile de televiziune sau radio ca sunt aliatii PSD, a sarit in barca Aliantei liberal-democrate. Mirosul puterii naste... "curve" politice.

Puternic prin baniPe langa aplecarea spre "prostitutia" politica, lui Marko i se mai reproseaza lipsa de transparenta in gestionarea fondurilor primite de la guvernele roman si maghiar, dar si refuzul si incapatanarea de a vorbi despre acesti bani.

Pana in 1997, ca formatiune a minoritatii maghiare din Romania, Uniunea a beneficiat de miliarde din bugetul de stat. In 1997, insa, a izbucnit un scandal, musamalizat cu promptitudine, pe tema acapararii de catre Uniune a intregii sume destinate sprijinirii organizatiilor minoritatilor.

Fondurile au fost administrate de EMKE, iar de la jumatatea lui 2001, a intrat in scena Fundatia COMMUNITAS, prezidata de Marko Bela. UDMR, sub fatada COMMUNITAS, a ridicat in 2001 peste 9 miliarde de lei, iar in 2002 i-au fost alocate alte 18 miliarde. Cu toate ca, potrivit HG nr.

546/2001, doar ONG-urile minoritatilor nationale care nu primesc bani potrivit legii partidelor sunt indreptatite sa beneficieze de astfel de fonduri. Iar UDMR primea bani ca partid parlamentar.

Asupra modului in care s-au cheltuit banii nu s-a facut publica nici o dare de seama, iar potrivit unei chichite normative, desi banii provin de la bugetul de stat, controlul nu se exercita de Curtea de Conturi.

Asa ca traseul pe care l-au luat banii nu-l stiu decat putine persoane, liderii UDMR, respectiv forul de supraveghere al utilizarii fondurilor, Ministerul Informatiilor Publice condus pana nu demult de Vasile Dancu. Miliardar IllyesFundatia Illyes beneficiaza anual de sume exorbitante din bugetul ungar pentru finantarea maghiarilor din afara granitelor.

Majoritatea banilor ajung in Transilvania, conform cifrelor statistice ale ultimilor 14 ani. Presedintele subucuratoriului IKA (prescurtarea Illyes Kozalapitvany Kuratoriumanak), aflat la Cluj Napoca, este Marko Bela. Una dintre beneficiarele fondurilor maghiare a fost si COMMUNITAS. In 28 iulie 2002 a aparut pe site-ul Fundatiei Illyes cuantumul subventiilor acordate catre COMMUNITAS.

Potrivit acestuia, in perioada 1999-2001, Fundatiei COMMUNITAS i-au fost alocate peste 100 de milioane de forinti (aproximativ 10 miliarde de lei). Sumele au fost destinate cheltuielilor curente, actiunilor culturale sau pentru apararea intereselor comunitatii maghiare. Sursele noastre sustin ca repartizarea banilor s-a facut catre clica din jurul lui Marko.

In ultimii ani, tot prin Fundatia Illyes, s-au acordat 131 de milioane cu titlu de burse. Din aceasta suma, 70 la suta a intrat la COMMUNITAS. Repartizarea acestor sume s-a facut in modul urmator: 91 de milioane au fost virate pentru infiintarea unor scoli, 3 milioane au revenit revistei targumuresene Lato.

Fundatia Aranka Gyorgy, al carei presedinte este acelasi Marko Bela, a primit 11,7 milioane de forinti. Cea mai interesanta solicitare a fost cea din 1995, pentru infiintarea Universitatii Aranka Gyorgy, proiect caruia i-au fost alocati 500 de mii de forinti. Dar proiectul a fost doar pe hartie, iar fondurile s-au topit fara urma.

Fluierat de maghiariIn Harghita si Covasna, Marko Bela si "camarila" sa nu prea mai au aderenta. Nu putine au fost aparitiile publice ale liderului UDMR in aceste judete, in care a fost fluierat.

Un exemplu este editia din 2001 a Universitatii de Vara de la Tusnad, in cadrul careia Marko Bela, prezent alaturi de fostul premier maghiar Viktor Orban, a fost huiduit copios de sutele de maghiari prezenti. Dar, vorba unui hatru, "ii huiduie, dar tot pe ei ii voteaza, ca n-au incotro".

"Basescu nu cunoaste cum functioneaza democratia"Pentru a ilustra "imoralitatea" ministrului de stat desemnat de UDMR am ales sa va reamintim cateva pasaje dintr-un interviu acordat de acesta Jurnalului National, in decembrie anul trecut. "...

am ajuns la concluzia ca numai in aceasta formula PSD – PUR – UDMR, vom putea construi o majoritate parlamentara, si asa, din pacate, una destul de fragila. Alte formule posibile nu exista, daca excludem PRM. Din acest punct de vedere, UDMR este extrem de consecventa, mult mai consecventa decat Alianta PNL-PD.

Din pacate, am inteles ca ei nu exclud o colaborare cu PRM. ...Maghiarii, din fericire, au votat UDMR... Ei ne-au acordat increderea, si, pe baza acestei increderi noi le-am recomandat sa-l voteze pe Adrian Nastase.

Bineinteles ca fiecare alegator va vota dupa preferintele sale, dar eu sunt convins ca marea majoritate a maghiarilor vor tine cont de recomandarea noastra."