"Piata clujeana este relativ slab conturata" din acest punct de vedere, a apreciat un agent imobiliar.

In schimb, tendinta este in continuare in crestere in ceea ce priveste constructia de hale de productie, "din cauza dorintei multinationalelor de a-si plasa afacerile in apropierea granitelor Uniunii Europene, mai ales pentru mana de lucru ieftina si calificata", potrivit aceleiasi surse

Cea mai scumpa piata imobiliara din tara este neatragatoare pentru segmentul de varf al spatiilor de birouri

Clujul ramane neatragator pentru constructia de birouri de prima clasa. Lipsa de spatiu, chiriile foarte costisitoare si lipsa de cerere au determinat ca in acest moment sa nu fie functionala nici o cladire de birouri de clasa A. Chiar si cele doua cladiri in constructie si destinate pentru segmentul de varf pot fi catalogate ca atare doar cu indulgenta. In tot Ardealul nu exista la aceasta data cladiri pentru birouri de clasa A.

Presedintele filialei clujene a Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare, Sanda Moldovan, sustine ca nici cererea nu este prea mare pentru a incuraja constructia de spatii de birouri de prima clasa. "Abia acum a inceput sa apara un minimum de cerere", a declarat Moldovan.

Presedintele UNIM Cluj sustine ca la aceasta data chiar daca exista potential pentru inchirierea spatiilor de clasa A in Cluj, companiile multinationale care ar accepta aceste oferte se orienteaza "pe ce se gaseste pe piata acum". "Le dam cladiri intregi cand au nevoie de spatii mari", a declarat Moldovan.

"Oamenii sunt obisnuiti cu ce se gaseste acum pe piata, cladiri vechi, remodelate", a apreciat si directorul de marketing al agentiei imobiliare Grup de Lux, Doru Lupeanu. Grup de Lux are exclusivitate in inchirierea singurei cladiri de birouri de clasa A in constructie din Cluj, Maestro Business Center, proprietatea Omniconstruct SA.

Un metru patrat inchiriat in MBC costa 12 euro, spre comparatie pretul pietei clujene la aceasta data este de cel mult opt euro pe metrul patrat la spatiile de birouri. "Avand in vedere utilitatile, e un pret bun", a apreciat totusi Lupeanu. In Bucuresti, un metru patrat inchiriat intr-o cladire de birouri de clasa A costa pana la 18 euro.

Chiar si la acest pret, aproape jumatate din suprafata a fost deja precontractata. "Au fost si companii din Bucuresti, care sunt interesate sa-si extinda activitatea la Cluj", a declarat directorul de iarketing al Grup de Lux.

Maestro Business Center intruneste exclusiv cerintele minime pentru a fi catalogata drept cladire de clasa A. Suprafata utila a cladirii abia daca depaseste zece mii de metri patrati iar in ceea ce priveste numarul de parcari solicitat, numarul de o suta pe care il detine MBC este cel absolut minim.

Pentru a fi catalogata drept cladire de clasa A, Maestro Business Center trebuie sa aiba o parcare la fiecare cel mult o suta de metri patrati de suprafaaa utila. Din cauza spatiului redus, pentru a putea intrIni aceasta conditie constructorul ACI SA a fost nevoit sa gaseasca loc pentru jumatate dintre parcari la subsolul cladirii.

O a doua cladire de birouri de clasa A din Cluj se construieste pe Calea Dorobantilor, de catre Transilvania Constructii, care este si proprietarul cladirii. Termenul de finalizare a santierului este 2007. "Se intampla multe pe piata in doi ani", a declarat o sursa.

Trebuie subliniat ca si cele doua cladiri de birouri de clasa A care se construiesc la aceasta data in Cluj vor intruni doar minimul de conditii pentru a fi catalogate ca atare, din cauza spatiului redus al suprafetei.

"Asa-zisele birouri de clasa A existau pana de curand doar prin restrangerea la maximum a criteriilor de clasificare", a declarat Ramona Cuc, directorul general al Grup de Lux, constructorul primei cladiri cu spatii de birouri de clasa A.

Criteriile la care se face referire pentru clasificarea unei cladiri ca avand spatii de prima clasa este o suprafata minima de zece mii de metri patrati, un raport intre suprafata neta utila si cea bruta de cel putin 85 de procente, o inaltime a nivelului de birouri de cel putin 2,70 de metri si cel putin un loc de parcare la fiecare suta de metri patrati de suprafata utila.

"Piata clujeana este relativ slab conturata" din acest punct de vedere, a apreciat un agent imobiliar.

In schimb, tendinta este in continuare in crestere in ceea ce priveste constructia de hale de productie, "din cauza dorintei multinationalelor de a-si plasa afacerile in apropierea granitelor Uniunii Europene, mai ales pentru mana de lucru ieftina si calificata", potrivit aceleiasi surse.

In aceste conditii, spatiile de productie s-au aglomerat in apropierea platformei industriale a orasului si la iesirile spre Oradea si spre Dej, releva o analiza imobiliara.

Piata birourilor de clasa A se dezvolta foarte lent in Romania. Daca in Cluj la aceasta ora nu exista nici un metru patrat pentru astfel de birouri, in Bucuresti suprafata insumeaza 150.000 de metri patrati.

Spre comparatie, in Praga (Cehia) suprafata insumeaza 800.000 de metri patrati, in Budapesta (Ungaria) suprafata depaseste un milion de metri patrati iar la Varsovia (Polonia) suprafata atinge doua milioane de metri patrati pentru birouri de clasa A.

Sistemul de cladire inteligenta necesar pentru o cladire de birouri de clasa A, Building Managing System, este intrunit la aceasta data in Cluj doar partial de catre cladirea filialei clujene a Bancii Romane pentru Dezvoltare.