Magistratii Tribunalului Timis nu reusesc sa inainteze nici un milimetru cu cercetarea judecatoreasca in dosarul "Electrica-Banat", desi a trecut aproape o jumatate de an de cand cauza de coruptie se afla pe rolul instantei.

Absenta, mai mult sau mai putin justificata, a unor inculpati de la termenele de judecata a facut practic imposibila atat prezentarea materialului de urmarire penala, cat si audierea inculpatilor din acest dosar. Aceasta, in ciuda faptului ca astfel de demersuri se realizeaza in mod normal inca de la debutul unui proces.

Cauza "Electrica Banat" s-a aflat, ieri, la un nou termen de judecata, insa, "gratie" unor chichite procedurale, fondul problemei nu s-a atins nici de aceasta data.

La precedenta infatisare, avocatul inculpatului Vasile Croitoru – considerat "creierul" retelei de distributie a componentelor contrafacute catre societatea "Electrica" – anunta ca clientul sau se afla la refacere intr-un sanatoriu de pe litoral. In consecinta, Tribunalul Timis a trimis urmatoarea citatie la clinica din Eforie Sud, conform actelor medicale depuse la dosar.

Astfel, procedura de citare era teoretic indeplinita. Surpriza, insa! Avocatul lui Croitoru a anuntat, ieri, ca citarea legala a clientului sau nu a fost indeplinita pe motiv ca, intre timp, inculpatul a fost transferat intr-o alta unitate medicala. Nu oriunde, ci tot pe litoral, la Techirghiol. In aceste conditii, citatia ajunsa la administratia spitalului din Eforie a ramas in "aer".

Anuntul facut de aparatorul lui Croitoru a starnit zumzete in sala de judecata, facandu-i sa zambeasca pana si pe ceilalti avocati. "Poate ca la viitorul termen ar trebui sa-l citati la toate spitalele", a venit imediat replica procurorului.

Tot in "aer" pare sa fi ramas si expertiza contabila depusa la dosar. Acelasi avocat a depus in instanta o sesizare facuta Corpului Expertilor Contabili Autorizati din Romania (CECAR), in care se denunta atat modul defectuos in care s-a efectuat expertiza, cat si calitatea celui desemnat sa o realizeze.

Mai mult, avocatul a afirmat ca impotriva expertului din procesul "Electrica" exista un dosar penal, iar la data la care acesta ar fi intocmit raportul nu mai avea calitatea de membru CECAR. In acest context, aparatorul a facut referire la o "spaga" de 2 milioane de euro, intr-o alta cauza in care ar fi implicat expertul.

Pe de alta parte, surse din randul procurorilor Anticoruptie timisoreni sustin ca nu DNA a dispus expertiza contestata acum, ci societatea "Electroserv", atunci cand a fost chemata sa-si precizeze pretentiile civile. Pe de alta parte, aceleasi surse sustin ca expertul incriminat ar fi in continuare membru CECAR, iar ceea ce s-a intamplat ieri in sedinta ar fi doar "manevre avocatesti".

In dosarul "Electrica-Banat", procurorii DNA Timisoara au pus sub acuzare un numar de 44 de persoane, dintre care 24 au fost trimise in judecata.

Pe lista inculpatilor figureaza atat persoane din fosta conducere a filialei timisorene a societatii de furnizare si distributie a energiei electrice, in frunte cu ex-directorul banatean Livius Milea, cat si fostul director general al "Electrica", Lucian Boghiu, alaturi de oameni de afaceri si functionari publici.

Potrivit anchetatorilor, intre 2003 si 2004 mai multe sucursale "Electrica" din tara au achizitionat, cu sprijinul ex-directorului Boghiu, produse electrice contrafacute, de proasta calitate, la preturi supraevaluate. Pentru a inchide ochii, atat conducerea centrala a societatii, cat si cea din teritoriu, a fost mituita cu masini de lux si bani.

Anchetatorii sustin ca numai la filiala banatena a societatii "Electrica" prejudiciul creat atinge 21 de miliarde lei, insa paguba constatata de ANAF este de aproape trei ori mai mare, adica 56 de miliarde lei.