Surse din cadrul FDGR sustin ca demisia lui Fleischer vine in urma unor disensiuni avute cu presedintele Forumului, Klaus Johannis. Scanteia care a declansat certurile dintre cei doi ar fi fost salariul pe care Fleischer il primeste de la FDGR.

In urma demisiei lui Fleischer, Johannis, presedintele Forumului German, a numit-o director interimar pe Anita Pavel, care a ocupat pana acum functia de director executiv al FDGR la nivelul municipiului Sibiu. ‘‘Deocamdata sunt interimar pe aceasta functie.

In 25 martie va avea loc sedinta Consiliului Director, in urma careia, probabil, voi fi aleasa director executiv’‘, a spus Anita Pavel.

In ce priveste demisia directorului executiv al FDGR Transilvania, presedintele acestei organizatii, Paul Jurgen Porr, sustine ca nu are nici o legatura cu plecarea lui Fleischer. ‘‘Noi stiam de mai demult ca directorul nostru executiv va demisiona. In cazul lui Fleischer, demisia a fost o surpriza.

Oricum, cele doua demisii nu au nici o legatura una cu alta’‘, a afirmat Porr. Johannis, plecat la Targul de Turism de la Berlin, nu a putut fi contactat.

‘‘Demisia a fost dorinta mea expresa. Motivatia este legata de unele nemultumiri in ceea ce priveste activitatea mea. Nu e bine sa dau detalii si nici nu doresc acest lucru, fiecare persoana are dreptul la propria parere’‘ - Wiegand Fleischer.

Functie de miliarde

Directorul executiv al FDGR la nivel national, care era, pana nu demult, Wiegand Fleischer, are responsabilitati imense. El gestioneaza cele 1,6 milioane de euro venite din partea Ministerului Federal de Interne al Germaniei pentru sasii din Romania si le imparte celor cinci organizatii ale FDGR din Romania.

La fel face si cu cele 29 de miliarde de lei vechi, fonduri alocate de la bugetul de stat, minorita‘ii germane din Romania.

Pleaca un consilier, vine altul

Wiegand Fleischer ocupa functia de director executiv al FDGR la nivel national de doi ani. In iunie 2004 el a fost ales de sibieni consilier judetean. In ceea ce o priveste pe Anita Pavel, aceasta este consilier local al municipiului Sibiu, tot din iunie 2004.