Constructia hotelului de patru stele "City Plaza", din Cluj-Napoca, a demarat in 2002. Hotelul a fost inaugurat, cu mult fast, in anul 2005, dar au existat de la bun in ceput probleme legate de concretizarea proiectului de constructie& prezenta noii constructii afecta casele invecinate.

Evenimentele ulterioare au relevat faptul ca autorizatia de constructie eliberata de Primaria Cluj fusese acordata in conditii suspecte. Directia de Control a Primariei Cluj-Napoca neaga ca neregulile legate de autorizatie ar fi datorate Directiei Urbanism.

Procurorul Daniel Morar, sustine prin Ordonanta din 10 noiembrie 2004, exact contrariul.

Investco Management, din Cluj-Napoca, a construit in perioada 2002-2005, hotelul de patru stele "City Plaza", amplasat pe strada Sindicatelor din Cluj-Napoca. Constructia s-a realizat pe baza unei autorizatii de construire ilegale, eliberate de Titus Pop, inspector in cadrul Serviciului Autorizari Urbanism din Primaria Cluj.

Recent, acesta a fost dat in urmarire penala, sub acuzatia de abuz in serviciu.

Autorizatia de construire pentru hotelul "City Plaza" a fost eliberata in data de 14.11.2002 de catre Primaria municipiului Cluj-Napoca, pe vremea adiministratiei Funar. Dupa cum reiese din acte, s-a autorizat construirea unui hotel-restaurant (categoria de importanta "C"), pe un teren situat pe str. Sindicatelor nr. 9-11, in valoare de 13.965.000.000 lei.

Inspectorul care a acordat autorizatia, Titus Pop, din cadrul Serviciului Autorizari Urbanism din Primaria Cluj, este acum cercetat pentru abuz in serviciu. Beneficiarul constructiei autorizate ilegal este firma Investco Management SRL, condusa de omul de afaceri clujean Sorin Dan.

Emil Pop, proprietarul uneia din casele aflate in vecinatatea hotelului, poarta de patru ani un razboi aprig cu firma Investco, intrucat considera ca prezenta hotelului are un impact negativ asupra structurii locuintei sale.

Problemele cu hotelul-restaurant au inceput odata cu demersurile notarului care s-a ocupat de aspectele juridice premergatoare obtinerii autorizatiei.

In ciuda faptului ca legea prevede clar ca trebuie obtinut acordul tuturor vecinilor, notarul Visan Ioana Almira a redactat o "Incheiere de autentificare", pe baza acordului a doar jumatate dintre vecini, respectiv Maria Duta si Lenuta Harangus.

Autentificarea se facea pe baza declaratiei celor doua coproprietare, absolut necesara pentru obtinerea autorizatiilor de constructie de catre SC Investco Management SRL. Omis din aceasta "Incheiere", Emil Pop contesta legitimitatea actului, sustinand ca nu a fost contactat de notar.

Autorizatiile au primit "unda verde", in ciuda faptului ca Pop era coproprietar.

In mai 2003, Pop inainteaza o plangere catre Serviciul Control Urbanism din cadrul Primariei Cluj-Napoca. In conformitate cu extrasul CF, imobilul din vecinatatea hotelului era coproprietate, detinuta in cote egale, fara partaj. Din acest motiv, era absolut obligatoriu ca si lui Pop sa i se ceara acordul.

In plus, un alt motiv substantial de nemultumire al contestatarului consta in faptul ca este incalcata prevederea referitoare la distanta minima, de 50 cm, care ar fi trebuit sa existe intre cele doua cladiri& practic, cladirea hotelului este lipita de casa lui Emil Pop.

Muncitorii care s-au ocupat de ridicarea hotelului au dovedit si neglijenta in cursul lucrarilor& la un moment dat, o bucata de beton s-a prabusit in curtea alaturata, riscand sa-l accidenteze fiul familiei Pop. Se pare ca aceasta situatie nu a fost singulara.

Incidente similare s-au repetat pe parcursul celor trei ani cat a durat constructia hotelului.

In urma numeroaselor sesizari cu privire la aceasta situatie adresate Primariei, Emil Pop primeste in cele din urma un raspuns de la Nicolae Calin, sef al Serviciului Control Urbanism din cadrul Directiei Control.

In document se arata ca in urma verificarilor efectuate pe santier, "s-a constatat ca aveti dreptate in ceea ce priveste incidentul cu turnarea betonului" si "a rezultat ca respectivul incident s-a produs fara rea intentie si fara a se dori comiterea acestui fapt".

Potrivit aceluiasi document, neregulile legate de declaratia notariala nu ar tine de competenta Directiei Control a Primariei, vina neapartinand Directiei Urbanism. Concluziile finale au fost ca prin certificatul de urbanism s-a cerut clar obtinerea acordului vecinilor, dar "din pacate, nu se specifica in Legea nr. 453/2001 obligativitatea prezentarii extrasului de carte funciara a unui imobil vecin cu un obiectiv in lucru". Un aspect interesant este faptul ca proiectul initial respecta distanta minima legala dintre cele doua imobile, dar a fost ulterior modificat.

Asa ajuns in situatia ca unul din peretii hotelului sa "se sprijine" de casa lui Emil Pop. Acesta sustine ca lucrarile efectuate la hotel au afectat structura de rezistenta a casei sale. De altfel, degradarea cladirii este evidenta& in interior, tavanul este fisurat si sunt semne vizibile de igrasie si mucegai.

Acesta mai arata ca la realizarea fundatiei hotelului, s-a sapat in pamantul de sub fundatia casei sale. Lucrarile s-au facut, in unele cazuri, cu schela sprijinita de acoperisul casei lui Pop.

Emil Pop a incercat sa ajunga la o intelegere cu conducerea SC Investco Management, dar sustine ca a fost tratat cu cinism si aroganta& "Port razboiul acesta de patru ani cu ei. Dar nu renunt, vreau sa se faca dreptate. Mi se distruge casa din cauza ca nu au respectat normele legale pentru constructii".

Pop a facut o plangere si catre Inspectoratul Judetean de Politie, urmarind urgentarea solutionarii dosarului, dar nu a primit inca nici un raspuns satisfacator.

Aceeasi situatie a s-a inregustrat si in cazul adresei catre Inspectoratul Teritorial in Constructii, care si-a trimis inspectorii doar saptamanile trecute. Nici adresa catre Prefectura Judetului Cluj nu a adus vreo solutionare notabila.

In luna decembrie 2005, Pop a primit raspuns la adresa catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj, sub forma Ordonantei din 10 noiembrie 2004, semnata de procurorul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, Daniel Morar.

Emil Pop solicitase efectuarea unor cercetari asupra notarului public Visan Ioana Almira, cu privire la autentificarea declaratiilor de consimtamant. In constatare, procurorul Daniel Morar admite ca s-a luat consimtamantul a doar doi dintre vecini, Emil Pop si Emilia Corina fiind omisi.

Conform procurorului, responsabilitatea pentru aceasta greseala revine Directiei Urbanism a Primariei Cluj-Napoca, care este obligata sa verifice documentatia, in vederea emiterii autorizatiei de construire.

Contactat de redactorii nostri, Sorin Dan, directorul Investco Management SRL, a declarat& "Eu nu am nici o problema cu Emil Pop. Nu a discutat cu mine aceste probleme, noi suntem cu toate actele in regula. Sa isi rezolve problemele pe care le are cu Primaria si cu constructorul, nu cu noi".

Ramane de vazut care va fi rezultatul investigatiilor politistilor clujeni si cine va fi tras la raspundere. Vom reveni.