Municipiul Arad este in prezent un veritabil santier, dupa ce administratia locala are in derulare nu mai putin de 31 de proiecte de investitii in derulare, valoarea fiind de 130 milioane RON.

Majoritatea proiectelor au ca termen de finalizare sfarsitul acestui an, insa exista si investitii care se vor derula si in 2007, chiar si in 2008, unele din cauza intarzierilor inregistrate de constructori, cativa dintre acestia fiind apropiati ai unuia dintre partidele Aliantei "D.A.".

In aceasta perioada se lucreaza la extinderea retelei de canalizare pe o lungime de 21 kilometri in cartierul Gradiste, urmand ca la finalizarea lucrarii constructorii sa continue in cartierele Subcetate si Micalaca.

"In Subcetate s-au finalizat lucrarile de extindere a retelei de canalizare pe 13 strazi, de asemenea in cartierul Micalaca au fost finalizate trei strazi, iar in Gradiste pe 23 strazi lucrarile sunt in curs de executie. Termenul de finalizare a proiectului este sfarsitul anului ", a declarat primarul orasului, Gheorghe Falca.

Un alt proiect demarat de administratia locala este cel care prevede extinderea retelelor de apa potabila pe o lungime de 30 de kilometri. Lucrarile au fost atribuite prin licitatie SC "Amarad" SA, valoarea acestora ridicandu-se la 3.806.513 RON.

Retelele propuse pentru extindere in proiect sunt amplasate in cartierele Poltura, Parneava, Muresel, Sanicolaul Mic, Micalaca, Dragasani, Aradul Nou, Gradiste, Centru, Bujac, Gai, Sega si Cadas.

Totodata, in Zona Industriala Sud Arad au demarat lucrari de introducere a utilitatilor, executate, in asociere, de trei constructori: "Amarad", SC "ICIM" si Regia Autonoma "Drumuri Municipale" (RADM), condusa de Caius Parpala (PNL), finul premierului Calin Popescu-Tariceanu.

Valoarea totala a investitiei se ridica la 158,94 milioane RON, dintre care 120 milioane RON au fost obtinute din fonduri guvernamentale, iar 38,94 milioane RON reprezinta o finantare din partea investitorilor.

Patinoarul va fi facut de o firma din Ungaria

In ceea ce priveste mult-asteptata constructie a patinoarului, primarul municipiului a precizat ca lucrarile de constructie a acestui obiectiv au inceput la mijlocul lunii octombrie. Contractul de proiectare si executie a fost incheiat cu "Omega Hutestechnika KFT" (Budapesta), la data de 5 septembrie, valoarea contractului de proiectare si executie fiind de 3.188.024 lei.

Termenul de finalizare a lucrarilor de amenajare a patinoa-rului este 20 decembrie 2006.

Un alt proiect in derulare este "Restaurare si reamplasare fantana arteziana in Piata Spitalului", valoarea contractului ridicandu-se la 418.179 RON. Desi lucrarile de finalizare ale acestui obiectiv erau prevazute pentru data de 18 octombrie, in prezent proiectul a fost executat doar in proportie de 85 la suta.

"Pentru perioada 19-31 octombrie se vor aplica penalitati de 0,25 la suta din pretul contractului, pentru fiecare zi intarziere, conform prevederilor contractuale", a adaugat Falca.

Interesant este ca printre constructorii care lucreaza la acest obiectiv se afla si SC "Elecon" SA, o firma apropiata primarului PD. Ramane de vazut daca penalizarile vor fi aplicate si acestei firme.

De asemenea, lucrarile de executie la Podul "Decebal", peste raul Mures, au inceput in luna iunie, la aceasta data fiind finalizate reparatii ale hidroizolatiei si ale celor doua trotuare. Finalizarea intregii lucrari este, insa, intarziata din cauza furnizorului rosturilor de dilatare, ultimul termen pentru livrarea acestora, comunicat de furnizorul german, fiind 2 noiembrie.

Pe lista obiectivelor de investitii ale municipalitatii se afla si reabilitarea trotuarelor. Proiectul se desfasoara in baza contractului incheiat cu SC "Fininvest Construct" SRL si are ca termen de finalizare 20 noiembrie.

Lucrarile de reabilitare a carosabilului si trotuarelor strazilor de cartierul Alfa, cuprinse printre proiectele de investitii ale Primariei se ridica la 6.194.552 RON si au fost atribuite unei firme, "ICIM" SA, apropiata PD.

Pana la aceasta data au fost finalizate in proportie de 80 la suta lucrarile pe strazile Caramidarilor si Zorilor, iar pana la sfarsitul acestui an urmeaza sa fie terminat proiectul si pentru strazile Barbu Lautaru si Luceafarului.

Si in acest caz, reparatiile urmau sa fie finalizate pana la 15 octombrie dar din cauza executantului lucrarilor, SC "ICIM" SA, acestea sunt in intarziere. Penalitatile sunt de 0,2 la suta din valoarea contractului pe zi.

Totodata, pe strada Posada din cartierul Aradul Nou se executa lucrari de catre RADM, a caror valoare se ridica la 740.000 RON. La aceasta data, stadiul lucrarilor executate este de aproximativ 10 la suta, intarzierile fiind datorate executantului.