Turcu a ajuns chiar si la CNSAS cu informatiile sale, iar concluzia lui Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, a fost ca acesta le-a dat „o undita“ cu care sa prinda, de acum incolo, pestii. Toti cei nominalizati de Turcu au negat orice colaborare cu Securitatea.

Nastase, Melescanu, Cosea - printre cei acuzati de Turcu

Liviu Turcu, fost sef de serviciu in cadrul Directiei de Informatii Externe in perioada comunista, a sustinut, luni seara, in emisiunea lui Tuca, faptul ca are argumente si documente (desi nu a prezentat vreun act) care sa confirme faptul ca o serie de politicieni „de prim rang" ai momentului au colaborat cu serviciile secrete inainte de 1989.

Printre cei numiti se numara Adrian Nastase, Teodor Melescanu si Mircea Cosea. „Prin cariera sa la Institutul de Studii Juridice si la Asociatia de Drept International si Relatii Internationale, Adrian Nastase a trecut prin toate etapele posibile ale relatiei cu organele Securitatii.

Este cazul unui om care a trecut prin toata gama de colaborari: colaborator, referent, referent cu plata, toate celelalte. Ce inseamna asta? Inclusiv ofiter acoperit. Am s-o spun si pe asta, desi nu eram pregatit: la sfirsitul lui '89, el era pregatit sa fie trimis in exterior ca ofiter acoperit", a declarat Turcu.

Mai are si alte nume pe lista

Despre Teodor Melescanu, Turcu a spus ca i-a supervizat direct o misiune. „Ce pot sa spun mai mult, decit ca i-am semnat ordinul de misiune?", a precizat el. „A fost intermediar intre un ministru adjunct al ministrului de Externe si era si curier la 195 si la contraspionaj", sustine Turcu. Ieri, cind s-a prezentat la CNSAS, acesta avea un plic in mina.

Mircea Dinescu s-a aratat foarte interesat de documentele aduse de Turcu. Anterior, CNSAS a dat verdicte de necolaborare cu Securitatea pentru mai toti politicienii aflati acum pe „lista lui Turcu". Pentru ceilalti nu au existat, deocamdata, documente in arhive.

Liviu Turcu a anuntat ca va face si alte dezvaluiri, daca autoritatile romane doresc, intr-adevar, sa rezolve problema celor acuzati de colaborationism. „Astept o reactie de vointa politica la nivelul cel mai inalt. Si dupa aceea, daca e nevoie, continuam. Probabil ca as tine pagina intii a ziarelor sau sa trezesc interesul mass-media pe jumatate de an de acum inainte", a precizat Turcu.

Cei acuzati neaga

Fostul ofiter de Securitate a precizat, ieri, ca nu a venit cu aceste dezvaluiri pentru a contesta institutia CNSAS, dar s-a aratat dispus sa discute cu toti cei angrenati in mecanismul deconspirarii fostilor colaboratori si informatori, daca acestia doresc.

Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu si parlamentarii PSD Viorel Hrebenciuc, Alin Teodorescu si Serban Mihailescu au declarat ca nu cred ca lista lui Turcu este reala. De altfel, toti demnitarii vizati de dezvaluirile fostului ofiter au cerut publicarea oricarei informatii care face referire la ei si la aceasta presupusa colaborare cu Securitatea.

„Asa-zisele dezvaluiri ale lui Turcu n-au nici o legatura cu realitatea. Sint absolut abracadabristice in ce ma priveste", a declarat liderul de grup al PSD Viorel Hrebenciuc.